Sute de elevi din județul Botoșani vor învăța în anul școlar 2021-2022 în clase simultane. Inspectorul școlar general: Învățământul simultan nu este decât o soluție de avarie și trebuie, încet – încet, desființat

[jp_post_view]
Foto: Taylor Wilcox – Unsplash.com
Sute de elevi din judeţul Botoşani vor învăţa, în anul şcolar 2021 – 2022, în clase simultane, a declarat, joi, într-o conferinţă de presă, inspectorul general al Inspectoratului Şcolar Judeţean, Ada Macovei, citată de Agerpres.

Potrivit sursei citate, în ciclul gimnazial există 19 clase de elevi din ani de studiu diferiţi care vor învăţa la un loc.

„Învăţământul simultan nu este decât o soluţie de avarie şi trebuie, încet – încet, desfiinţat, pentru că rezultatele şcolare ale acestor copii sunt total diferite de ale celor care învaţă în clase independente. S-au făcut şi aici progrese, cel puţin pe gimnaziu. De la un nivel de 60 – 70 de clase de gimnaziu simultan am ajuns anul acesta la 19 clase şi sper că în curând vom uita că a existat vreodată învăţământ simultan”, a afirmat Ada Macovei.

Pe de altă parte, oficialul IŞJ a precizat că şapte unităţi de învăţământ nu se vor redeschide la începutul acestui an şcolar, ca urmare a faptului că se află într-un proces de reabilitare sau modernizare.

„Sunt în special şcoli primare şi grădiniţe care sunt în reabilitare prin POR, prin PNDL sau prin alte programe de finanţare. Ele vor fi relocate în alte unităţi de învăţământ”, a adăugat Macovei, mai informează sursa citată.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Lotul olimpic național de matematică va fi selectat în cadrul Olimpiadei „Gazeta Matematică”, cu primele etape în februarie – anunță Societatea de Științe Matematice, după ce Ministerul a suspendat competițiile școlare

Olimpiada de matematică va fi organizată anul acesta de Societatea de Științe Matematice și se va numi „Olimpiada Națională Gazeta Matematică”, anunță organizația condusă de matematicianul Radu Gologan. „Ultima etapă,…
Vezi articolul