Mai multe asociații de elevi anunță că vor protesta în Piața Victoriei, în prima zi de școală

[jp_post_view]
Elevi din cadrul Asociației de Elevi Constanța, protestând / Foto: Facebook.com – AEC
Mai multe asociaţii ale elevilor anunţă organizarea unui protest în Piaţa Victoriei, în prima zi de şcoală, solicitând măsuri pentru scăderea ratei abandonului şcolar şi creşterea calităţii actului educaţional, transmite Agerpres. Este vorba de Asociaţiile Elevilor din Constanţa, Bacău, Bucureşti şi Ilfov, Maramureş, Mureş şi Vâlcea care vor protesta de la ora 13:00, în fața Guvernului.

„În contextul începerii anului şcolar 2021-2022, precum şi a observării scăderii constante a calităţii actului educaţional, creşterii ratei abandonului şcolar de la an la an, creşterii numărului de elevi absolvenţi ai clasei a VIII-a care nu se prezintă la Evaluarea Naţională şi creşterii numărului de elevi absolvenţi ai claselor a XII-a şi a XIII-a care nu susţin examenul de Bacalaureat, asociaţiile de elevi vor organiza un protest în prima zi de şcoală, luni, 13 septembrie, începând cu ora 13:00, în Piaţa Victoriei, pentru a solicita (…) măsuri în vederea scăderii ratei abandonului şcolar şi creşterii calităţii actului educaţional”, se arată într-un comunicat transmis vineri de Asociaţia Elevilor din Constanţa.

Printre măsurile solicitate se numără creşterea numărului de consilieri şcolari, acordarea unor fonduri pentru finanţarea complementară de la bugetul de stat şi în special pentru asigurarea unor reparaţii capitale a unităţilor de învăţământ, extinderea programului de ore remediale în învăţământul liceal, mărirea cuantumului minim al burselor şi actualizarea planurilor cadru.

„Educaţia a ajuns bătaia de joc a autorităţilor din România, chit că ne referim la premieri, miniştri, primari, inspectori, etc. În fiecare an, criminalii învăţământului se pozează inocenţi în faţa şcolilor, în prima zi de şcoală, pentru a-şi creşte capitalul politic. După ani de zile de ticăloşie, este momentul să spunem lucrurilor pe nume, să arătăm vinovaţii, să cerem măsuri concrete.

Învăţământul este condus de indivizi siniştri care vor să îl îngroape, iar dacă societatea civilă nu va acţiona, aceştia vor reuşi. Revendicările noastre sunt nişte cerinţe de bază, care au dovedit că pot duce la combaterea abandonului şcolar”, a declarat, potrivit comunicatului, Ariana Dudună, preşedintele Asociaţiei Elevilor din Constanţa. 


3 comments
  1. Pentru ce trebuie sa protesteze nu protestează.De faptul ca sunt obligați să vina fizic la școală în pandemie, 30 in clase nu zic nimic. Deci nu le pasa de sănătatea lor și de viață și sănătatea părinților lor .

  2. O masura de baza, fara de care nu se poate, este plata pe masura a personalului din invatamant. Vreti munca de calitate cu profesori cu gradul intai sub salariul mediu pe economie si profesorii sa suporte cheltuielile cu cele necesare muncii lor. Abandonul vine si din pierderea de vreme la o scoala abandonata de stat, satrapii de pe scaunele de ministru, PM, restul politrucilor.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like
salarizare pe baza de performanță pentru profesori

Propunerile de schimbare a Educației ale partidelor care au intrat în noul Parlament, conform rezultatelor parțiale de la alegeri: De la salarizare pe baza de performanță pentru profesori, până la vouchere pentru formare și școală cu program prelungit

Fie că vor salarizarea pe bază de performanță a profesorilor, desființarea inspectoratelor școlare, un nou curriculum, vouchere pentru formarea cadrelor didactice sau școală masă caldă și cu program prelungit în…
Vezi articolul

Patru universități românești – incluse în rankingul Times Higher Education al universităților tinere 2024, toate în ultima parte a clasamentului / USAMV Cluj-Napoca – cea mai bine plasată instituție românească

Cel mai nou clasament Young University Ranking al Times Higher Education, ce listează cele mai bune instituții de învățământ superior din lume care s-au înființat în ultimii 50 de ani,…
Vezi articolul

Senatorul Ștefan Pălărie, unul dintre autorii moțiunii simple împotriva ministrului Cîmpeanu, reclamă limbajul de pe Facebook al Ioanei Lazăr, secretar general al Ministerului Educației: Sunteți într-o poziție de demnitate publică, dar pe care o coborâți undeva foarte jos prin acest comportament public

Senatorul Ștefan Pălărie, aflat printre inițiatatori moțiunii simple împotriva ministrului Educației, a reclamat limbajul Ioanei Lazăr, secretar general din Ministerul Educației, dintr-o postare de pagina sa de Facebook: „Rolul dumneavoastră…
Vezi articolul