Calendarul mobilității profesorilor 2019-2020: termenele pentru completarea normelor didactice, transfer și menținerea ca titular după vârsta de pensionare

[jp_post_view]
Formatori pentru profesori de gimnaziu
Foto: Pixabay.com
Profesorii care vor să își completeze sau să își întregească norma didactică trebuie să depună cerere la secretariatul școlii până la 31 ianuarie 2019. Prevederea face parte din Calendarul mobilității personalului didactic de predare din învățământul preuniversitar pentru anul școlar 2019 – 2020, aprobat de Ministerul Educației și publicat în integralitate de Edupedu.ro.

Posturile didactice pentru următorul an școlar sunt constituite la nivelul școlilor până pe 8 februarie 2019 și tot începutul lunii februarie este termenul până la care școala trebuie să aprobe și cererile de “menținere în activitate ca titular în funcția didactică peste vârsta de pensionare”.

Ministerul Educației a publicat în Monitorul Oficial Metodologia – cadru privind Mobilitatea personalului didactic de predare din învățământul preuniversitar în anul școlar 2019-2020.

Potrivit documentului, până pe 31 ianuarie 2019 școlile trebuie să finalizeze „listele cu cadrele didactice titulare, femei, care optează pentru menținerea în activitate ca titular până la împlinirea vârstei de 65 de ani, în baza Deciziei Curții Constituționale nr. 387/2018, precum și listele cu personalul didactic titular care îndeplinește condițiile legale de pensionare la 1 septembrie 2019”, pe baza cererilor înregistrate la secretariatele școlare și comunicarea acestora la inspectoratul școlar.

Calendarul mobilității personalului didactic de predare din învățământul preuniversitar pentru anul școlar 2019 – 2020

 

 

 

 

 

 


 

Descarcă de aici Metodologia – cadru privind Mobilitatea personalului didactic de predare din învățământul preuniversitar în anul școlar 2019-2020

 

Sursa foto: pixabay.com


1 comment
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

OFICIAL Planul de acțiune pentru Strategia Națională de Educație Financiară: Săptămâna educației financiare” în grădinițe, formare și resurse pentru profesori și surse de finanțare

Strategia Națională de Educație Financiară 2024-2030 a fost publicată în Monitorul Oficial, împreuna cu Planul de acțiune, care conține detalii privind rezultatele așteptate, perioada de implementare, autoritățile responsabile și sursele…
Vezi articolul

Limba română este recunoscută ca limbă oficială a minorităţii române din Ucraina / Măsura a fost adoptată ca o obligaţie a Ucrainei de a îndeplini criteriile de aderare la Uniunea Europeană

Limba oficială pentru minoritatea română din Ucraina este începând de astăzi limba română, nu limba moldovenească, a declarat, la Kiev, premierul Marcel Ciolacu, relatează Agerpres, conform G4Media.ro. El a declarat,…
Vezi articolul

Până astăzi, inspectoratele școlare trimit Ministerului Educației numărul real al elevilor care au primit rechizite în anul școlar 2023-2024, precum și estimarea pentru anul școlar viitor

Până luni, 15 ianuarie, inspectoratele școlare trebuie să transmită Ministerului Educației numărul real al elevilor din programul „Rechizite școlare”, din anul 2023-2024, potrivit unui document obținut de Edupedu.ro. Potrivit sursei…
Vezi articolul