119 va fi noul număr de telefon unic la nivel național pentru cazurile de abuz împotriva copiilor, după ce Proiectul Național de Suport pentru Copii a fost astăzi adoptat de Guvern printr-o Ordonanță de Urgență

[jp_post_view]
Foto: © Sebastia Bass | Dreamstime.com
119 va fi noul număr de telefon unic la nivel național pentru cazurile de abuz împotriva copiilor, după ce Proiectul Național de Suport pentru Copii, în contextul Pandemiei de COVID-19, a fost astăzi adoptat de Guvern printr-o Ordonanță de Urgență. Proiectul va intra în vigoare după ce va fi publicat în Monitorul Oficial.

Astfel, prin apelarea la numărul unic 119, vor fi rapoarte cazurile de abuz, exploatare, neglijare și forme de violență asupra copilului, după cum se arată în actul normativ:

„Art. 10. (1) Numărul unic național destinat raportării și prevenirii cazurilor de abuz, exploatare, neglijare și forme de violență asupra copilului, pentru situațiile care nu necesită intervenția imediată a agențiilor specializate din cadrul Serviciului de Urgență 112, este 119 și este disponibil în toate rețelele publice de comunicații din România”.

  • Apelurile la numărul unic 119 vor fi gratuite, iar costurile vor fi suportate de operatorii de rețele publice de comunicații.

Tot în proiect se precizează că aceste apeluri vor fi înregistrate, iar autoritățile le vor păstra pentru o perioadă de 6 luni. De asemenea, apelurile vor fi identificabile geografic prin inserarea de către operatorul de telefonie publică a unui cod de județ.

Actul normativ mai prevede ca Poliția Română să poată utiliza sistemul de avertizare a populației în situații de urgență RO-ALERT atunci când va avea nevoie de sprijin la căutarea copiilor dispăruți. În prezent, funcționează numărul unic de urgență 112, numărul 113, la care cei cu dizabilități de auz sau de vorbire pot trimite SMS-uri serviciilor de urgență, și 114, la care se transmit automat date de localizare a telefonului mobil.

Foto: © Sebastia Bass | Dreamstime.com

Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi, în contextul pandemiei Covid-19, oferă gratuit imagini stock prin care site-ul Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil. Pentru școli, elevi și studenți Dreamstime.com oferă 50% reducere la toate planurile, până la sfârșitul lunii septembrie.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Șeful Inspectoratului Școlar Constanța anunță că de luni, 9 octombrie, transportatorii vor emite abonamente gratuite pentru elevii navetiști, după ce primul termen anunțat de ISJ nu a fost respectat

De luni, 9 octombrie, elevii navetiști din Constanța vor avea transport gratuit, spune șeful Inspectoratului școlar județean (ISJ), Sorin Mihai, după ce termenul inițial a fost depășit cu săptămână. Amintim…
Vezi articolul

Inspectoratul școlar din Tulcea s-a răzgândit „în unanimitate”: A decis înființarea unei clase de a IX-a cu specializarea Instructor sportiv la liceul din Topolog, deși inițial a respins cererea liceului

Inspectoratul școlar Tulcea s-a răzgândit „în unanimitate” și a decis pe 8 februarie că Liceul Tehnologic Topolog poate înființa o clasă de a IX-a cu specializarea „Instructor Sportiv”, pentru anul…
Vezi articolul

Ministra Deca, despre întârzierile în adoptarea măsurilor anti-hărțuire sexuală: Un proiect de HG așteaptă adoptarea unei legi în Parlament / Regulamentul-cadru al comisiilor de etică va detalia cum se poate face autosesizarea în astfel de cazuri / „Ne gândim să acordăm finanțare” pentru formarea cadrelor didactice

Parlamentul este așteptat să adopte un proiect de lege care să permită procesarea sesizărilor anonime, iar după ce acest proiect va fi adoptat va „ se poate trece la adoptarea…
Vezi articolul