Multe rețele școlare din SUA au început deja să se pregătească pentru vaccinarea copiilor de 5-11 ani. Școala – “un loc deja organizat pentru a-i vaccina sistematic și eficient”

[jp_post_view]
Foto: © Oksix | Dreamstime.com
Anunțul făcut săptămâna aceasta de Pfizer, potrivit căruia vaccinul împotriva Covid-19 al acestei companii a fost verificat în studii interne ca fiind sigur și eficient pe categoria de vârstă de 5-11 ani, a declanșat un val de pregătiri pentru campanii de vaccinare în școli, potrivit EdWeek.org. Pregătirile încep deși încă nu există o aprobare oficială din partea oficialităților în domeniu pentru folosirea vaccinului pe respectiva categorie de vârstă, deoarece, potrivit sursei citate, vaccinarea copiilor “oferă perspectiva revenirii la condiții și mai normale” în educație, după 19 luni foarte dificile.

Potrivit sursei citate, multe sisteme școlare beneficiază de faptul că, prin natura lor de instituții prezente în orice comunitate, școlile deja găzduiesc puncte de vaccinare pentru adulți adolescenți și pot fi folosite în continuare și pentru elevii cu vârste mai mici. În plus, după cum sunt citate două oficialități locale din California, se profită de pe urma faptului că, în școli, “copiii sunt laolaltă acolo și poți folosi faptul că se adună în același loc în fiecare zi (…) E un loc deja organizat pentru a-i (…) putea vaccina într-un mod sistematic și eficient”.

Publicația citată oferă și o serie de sfaturi pentru pregătirea vaccinării organizate a elevilor cu vârste mai mici, pe baza experienței acumulate cu vaccinarea adulților și a adolescenților:

  • Pentru a organiza centre de vaccinare asociate școlilor, trebuie depuse eforturi din timp, atât din partea sistemului de educație, cât și a celui medical
  • Campania de vaccinare trebuie să fie organizată din timp, cu măsuri clare, stabilite în prealabil, pentru a putea fi atinse fiecare ținte de parcurs – “Ce trebuie să facem pentru a vaccina atâția studenți până la data cutare?”
  • Trebuie avut în vedere că elevii cu vârste mai mici au nevoi diferite, inclusiv aceea de a fi însoțiți sau de a primi încurajări sau puncte de sprijin emoțional. Trebuie folosit faptul că școala este un punct de proximitate pentru majoritatea familiilor cu copii în respectiva unitate de învățământ, mai ales pentru copiii mici care au nevoie de însoțitor.
  • Trebuie luate măsuri pentru a încuraja vaccinarea în special în rândul părinților care ezită să apeleze la vaccin în cazul copiilor, chiar dacă ei înșiși sunt vaccinați. Pentru aceasta, organizatorii sunt îndemnați să apeleze la surse de informare de încredere pentru comunitatea locală, să folosească strategii de comunicare croite pe nevoile acelei comunități și ofere timp pentru ca părinții să cântărească ce alegere să facă.

Foto © Oksix | Dreamstime.com

Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi, în contextul pandemiei Covid-19, oferă gratuit imagini stock prin care site-ul Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil. Pentru școli, elevi și studenți Dreamstime.com oferă 50% reducere la toate planurile, până la sfârșitul lunii septembrie.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Uniunea Europeană lansează un nou instrument de garantare in valoare de 50 de milioane de euro destinat dezvoltării abilităților și educației pe continent

Fondul European de Investiții și Comisia Europeană au anunțat, miercuri, lansarea unei noi facilități-pilot de garantare, destinată îmbunătățirii finanțării pentru persoane fizice și organizații interesate să investească în întărirea abilităților…
Vezi articolul

Un director de școală va avea normă de predare de 14 ore, din 1 septembrie, după degrevările și creșterea normei didactice din proiectul Legii Bolojan / „Așa ies calculele”, spune Sorin Ion, secretar de stat în Ministerul Educației: Vom parcurge procedurile deja începute de mobilitate a profesorilor, le vom adapta și completa ulterior

Schimbările legate de numărul de copii în clasă, dar și cele privind norma didactică și degrevările de normă vor fi detaliate prin acte normative după ce se aprobă legea ce…
Vezi articolul

Cărți de joc și rummy la ora de chimie, metode folosite pentru apropierea elevilor de “noțiunile aride”. Greta Predoi, directoarea școlii din comuna Butea, județul Iași, care a eradicat abandonul și are promovare aproape completă la examene: Încerc să fac legătura cu viața / În decembrie, am făcut un proiect de studiu la mall

Elevii de clasa a VIII-a care învață la Școala Gimnazială din comuna Butea, județul Iași, au incluse în orar ore de pregătire suplimentară la disciplinele de examen, după cum a…
Vezi articolul

Constantin Ciofu, directorul Liceului Tehnologic „Grigore Antipa” din Bacău: Am făcut un calcul pe școală și la disciplinele de cultură generală dispar 6,09 norme în 4 ani, pe noile propuneri de planuri-cadru / Dacă într-o școală înseamnă 11%, cred că peste 5.000 de norme vor dispărea la nivel național. Oamenii pleacă

Normele profesorilor care predau discipline de cultură generală și tehnice la liceele tehnologice se vor reduce cu 6,09, respectiv 3,72 în 4 ani, a avertizat directorul Liceului Tehnologic „Grigore Antipa”…
Vezi articolul