China adoptă o lege a „educației familiale”, se angajează să dea mai puține teme elevilor și le cere părinților să reducă sarcinile grele de studii de acasă, pentru mai mult timp de sport

[jp_post_view]
Foto: © Monkey Business Images | Dreamstime.com
China a adoptat o lege a educației menită să reducă presiunea generată de teme excesive și de afterschool-uri, transmite presa de stat, citată de BBC. Părinților li se cere, astfel, printr-o lege de promovare a educației familiale, să se asigure că toți copiii au timp pentru odihnă și exerciții fizice și nu petrec prea multă vreme online, într-un parteneriat administrație locală – părinți.

În august, China a interzis examenele scrise pentru copiii de șase și șapte ani, în încercarea de a mai reduce presiunea asupra elevilor, percepută ca o frână în calea creșterii natalității, relata AFP și preluată atunci de EduPedu.ro.

Oficialii au avertizat la acea vreme că sănătatea fizică și psihică a studenților este afectată.

  • În ultimul an, statul comunist a introdus și o serie de măsuri care vizează moderarea „dependenței” copiilor de internet și de cultura populară. Cea mai recentă măsură a fost adoptată sâmbătă de Comitetul Permanent al Congresului Popular Național, organul legislativ permanent al țării, mai informează BBC.

Detaliile complete ale legii nu au fost încă publicate, dar rapoartele din presă sugerează că aceasta încurajează părinții să cultive o atitudine echilibrată moral, totodată să se asigure de dezvoltarea intelectuală și de obiceiurile sociale ale copiilor.

„Nu poți exploata muncitorii și totuși să le ceri să aibă copii”

Administrația locală va fi responsabilă de implementare, cum ar fi furnizarea de finanțare pentru „îmbogățirea portofoliului de activități extracurriculare”.

Legea a primit reacții diverse pe site-ul de socializare Weibo, unii utilizatori lăudând eforturile pentru o bună educație parentală, în timp ce alții s-au întrebat dacă autoritățile locale sau părinții înșiși vor putea să fie implicați de-a dreptul.

„Lucrez ‘996’ [n. red. de la 9:00 la 21:00, șase zile pe săptămână], iar când vin acasă noaptea mai trebuie să fac educație în familie?”, a întrebat un utilizator, citat de ziarul South China Morning Post.

Industria meditațiilor și firmele private de „tutoring”

În iulie, Beijingul a interzis firmelor de meditații online, care operează în țară, să poată să obțină profit din predarea disciplinelor de bază – detalii aici.

Noile seturi de măsuri guvernamentale au restricționat, de asemenea, investițiile străine în industria meditațiilor și au întrerupt sectorul privat de îndrumare școlară (eng. private tutoring), care valora aproximativ 120 de miliarde de dolari (87 miliarde de lire sterline) înainte de revizuirea situației de către executivul chinez.

La acea vreme, mișcarea a fost văzută ca o „încercare a autorităților de a uşura presiunile financiare legate de creșterea copiilor”, după ce China a înregistrat o rată record scăzută a natalității, mai notează sursa precizată.

Inechitatea în educație: taxele la școlile de top din China

Inechitatea în educație este, de asemenea, o problemă: părinții mai înstăriți sunt dispuși să cheltuiască mii de dolari pentru a-și duce copiii la școli de top.

În actualul sistem chinez ultra-competitiv, intrarea într-o grădiniță excelentă reprezintă deja rampa de lansare pentru accesul la școli primare prestigioase și așa mai departe: primii ani de studiu sunt considerați fundamentali de familiile chineze și, conform celor explicate agenției ANSA de profesioniștii din sector, pregătirea copiilor cu vârste sub 6 ani, pregătire care include lecții de pian, de caligrafie, scris, actorie sau chiar sărituri de coardă, poate costa între 4-5.000 de dolari, informează G4Media.ro, citând ANSA.

Foto: © Monkey Business Images | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi, în contextul pandemiei Covid-19, oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Profesorul Cătălin Ciupală, către președintele Iohannis: Cum îndrăznește cineva să pună în pericol viitorul unei țări, punând oameni incompetenți în fruntea țării? / M-am simțit jignit

„Cum îndrăznește cineva să pună în pericol viitorul unei țări, punând oameni incompetenți în fruntea țării”?, a declarat profesorul Cătălin Ciupală, pentru Edupedu.ro, când a fost întrebat cum reacționează la…
Vezi articolul

Copilul nu a luat nota dorită la Evaluarea Națională. Consilierul școlar Mirela Barbu: Dacă rezultatul nu este pe măsură, să-l privească ca pe o resursă de viață, așa cum ne facem un bagaj pentru a pleca într-o vacanță / Alegerea facultății nu este totuși condiționată de specializarea de la liceu

Mirela Barbu, consilier școlar la Școala Gimnazială “Traian” din Craiova, a explicat cum ar trebui să gestioneze părinții situația în care copilul nu obține nota dorita la Evaluarea Națională 2025.…
Vezi articolul

Dirigintele trebuie să motiveze elevii să se înscrie la examenul de Bacalaureat. Profesorul să ofere feedback pentru ca elevul să înțeleagă de ce a luat un anumit punctaj sau notă la examen – Ghid pentru profesori avizat de Ministerul Educației

Un ghid al profesorului pentru examenul național de Bacalaureat și examene de certificare a competențelor prevede recomandări și informații pentru diriginți și profesori care predau discipline de specialitate, adică cele…
Vezi articolul