Desant al controlorilor trimiși de ministrul Educației în școlile din toate județele, chiar din prima zi de reluare a cursurilor. Cîmpeanu: Niciodată nu am mai semnat 42 de ordine de ministru prin care am trimis echipe de control pe tot teritoriul României / Ce verifică

[jp_post_view]
Foto: © Esther19775 | Dreamstime.com
Controale extinse în toată țara făcute de „echipe de control” trimise de ministrul Educației în școli, potrivit anunțului făcut de Sorin Cîmpeanu de la Palatul Victoria. Acesta a spus că „Niciodată nu am mai semnat 42 de ordine de ministru prin care am trimis echipe de control pe tot teritoriul României”. Verificările vor fi făcute pe felul în care școlile au optat pentru online sau prezență fizică, pe cum au raportat vaccinările din rândul personalului și pe condițiile de protecție oferite.

Anunțul vine chiar în prima zi de reluare a cursurilor – pentru 68% dintre școli cu prezență fizică, pentru celelalte 32% online.

„Astăzi, am semnat în premieră și am oareșce experiență, niciodată nu am mai semnat 42 de ordine de ministru prin care am trimis echipe de control pe tot teritoriul României. Astăzi am făcut acest lucru, tematica de control fiind în primul rând respectarea condițiilor de protecție sanitară în școli și grădinițe pentru că eforturile pe care le facem pentru a păstra școlile și grădinițele deschise trebuie să fie dublat de înțelegere și cooperare a fiecărui elev, fiecărui profesor, fiecărui angajat. Și vom face acest lucru. În al doilea rând, pentru a verifica modul în care a fost raportată rata de vaccinare și, nu în ultimă instanță, pentru a verifica soliditatea argumentelor prin raportare la articolul 32 din ordinul de ministru 5538 care prevede ca posibile motive deficiențele de infrastructură sau de resursă umană; vor fi verificate aceste aspecte”, a declarat Sorin Cîmpeanu.

Întrebat la Digi 24 duminică seara care vor fi sancțiunile după aceste controale, Cîmpeanu a răspuns că „am colegi foarte pricepuți în domeniul juridic, vor propune exact acele măsuri care e încadrează în limitele legii”.

Ministrul a afirmat duminică și că există o legătură între rata de vaccinare din şcoli şi atitudinea directorilor faţă de acest subiect.

„Acolo unde directorul este anti-vaccinist, vom găsi o rată foarte scăzută de vaccinare. Acesta este adevărul. Nu e normal să fii cadru didactic, să fii un exemplu pentru elevi şi să nu înţelegi importanţa şi necesitatea vaccinării, să nu înţelegi progresul ştiinţei”, a mai spus Sorin Cîmpeanu. 

https://www.facebook.com/SorinMCimpeanu/videos/1232275393946613/

Foto: © Esther19775 | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi, în contextul pandemiei Covid-19, oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Vom lua o decizie săptămâna aceasta față de persoanele care vor fi vaccinate în perioada următoare / Numărul de doze de la AstraZeneca este suficient de mare încât nu mai avem nevoie de o prioritizare strictă a personalului din Învățământ- Valeriu Gheorghiță, coordonatorul campaniei naționale de vaccinare

O decizie privind programarea profesorilor la vaccinare va fi luată în această săptămână, a anunțat astăzi Valeriu Gheorghiță, coordonatorul campaniei de vaccinare împotriva COVID-19. El a adăugat că din 15…
Vezi articolul

Primele măsuri în școlile europene împotriva variantei sud-africane a coronavirusului. Anglia: elevii – îndemnați să poarte iar mască în spațiile comune / Germania: președintele îndeamnă oamenii să ia voluntar măsuri pentru a nu fi nevoie de închiderea școlilor

Primele măsuri și îndemnuri privind mediul școlar, în contextul răspândirii variantei sud-africane a noului coronavirus, au început să se facă auzite de duminică, în Anglia și Germania. La Londra, guvernul…
Vezi articolul

Finanțare suficientă care să asigure 1% din PIB pentru cercetare „măcar în 2028”, reformă legislativă, păstrarea Autorității Naționale de Cercetare – printre cererile Asociației Ad Astra a cercetătorilor români pentru viitorul Guvern

Autoritatea Națională de Cercetare, ca autoritate în domeniu, să fie păstrată în structura Ministerului Educației și Cercetării, finanțarea pentru cercetare să fie „suficientă”, iar competițiile să fie predictibile, pe baza…
Vezi articolul