Ședința de Guvern în care ar fi trebuit stabilită ziua liberă pe 29 noiembrie, în sectorul bugetar, amânată pentru a doua oară în câteva zile

[jp_post_view]
Foto: gov.ro
Guvernul a amânat din nou ședința în care urma să se întrunească pentru a aproba, printre altele, și Hotărârea care ar fi stabilit că ziua de luni, 29 noiembrie, să fie liberă pentru bugetari, făcând astfel punte cu minivacanța de 1 decembrie.

„Ședința de Guvern anunțată pentru ora 15:00 a fost amânată pentru o dată ce va fi stabilită ulterior”, au transmis reprezentanții Guvernului presei.

Pe ordinea de zi se află și hotărârea propusă de Ministerul Muncii care prevede că „Pentru personalul instituţiilor şi autorităţilor publice, ziua de 29 noiembrie 2021 se stabilește ca zi liberă”.

În nota de fundamentare a proiectului de act normativ, justificarea măsurii este următoarea: „pentru a asigura o utilizare eficientă a duratei timpului de muncă, dar şi pentru a crea personalului instituţiilor și autorităților publice timp liber pentru recuperarea capacității de muncă, se propune ca ziua de 29 noiembrie 2021 să fie declarată zi liberă întrucât aceasta se situează între zilele nelucrătoare de sărbătoare legală și perioadele de repaus săptămânal, conform legii”.

Dacă se va adopta propunerea, atunci elevii și profesorii nu vor mai merge la ore pe 29 noiembrie, având astfel trei zile fără școală în intervalul 29 noiembrie – 1 decembrie.


4 comments
  1. Pe Cîțu Vodă îl doare fix în pix (sau nici acolo) mersul țării. A demolat coaliția, s-a coalizat cu PSD (coaliție toxică sau ciuma roșie), apoi a obținut șefia Senatului, ce mai vreți de la un pitic găunos care se crede Superman? Că școlile și nu doar școlile vor afla in timp dacă vor fi deschise pe 29 noiembrie, precum și instituțiile publice, sau că cetățenii vor afla din timp că pe această dată vor putea să rezolve probleme oficiale, ori că pruncii lor vor face șocală, sau va fi minivacnță, e neimportantă, când e vorba de chestii sfinte: Împărțirea ciolanului și/sau chiolhanul.

  2. Nu cumva sa plece lumea in vreo minivacanta si ei nu. 🙂 E doar o formalitate, e totul aranjat, doar trebuie votat. Copiii deja erau bucurosi ca se intorc la scoala abia joi si au 5 zile. Poate mai si ninge si ies la o saniuta.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

EXCLUSIV Daniel Funeriu, despre rezultatele PISA 2022: Care e rolul școlii? Să transmită cunoaștere solidă sau soft skills, chestii care servesc în viață? Învățați copiii să discearnă ce este esențial și ce este periferic

„Decizii fundamentale privind educația nu mai există acum în sistem”, în noua legea, spune Daniel Funeriu, în cadrul dezbaterii organizate de Edupedu.ro și World Vision România cu privire la rezultatele…
Vezi articolul

Definitivat 2024. Subiectele și baremele pentru învățători au fost publicate – descarcă / Eseu de 500 de cuvinte despre particularitățile unui roman ce aparține lui Marin Preda sau Mihail Sadoveanu, subiect de examen

Subiectele și baremele de la Definitivat 2024 pentru profesorii învățători au fost publicate de Ministerul Educației la ora 15:00. Proba scrisă a examenului durat 4 ore, între orele 9 și 13.…
Vezi articolul

O nouă metodă de înțelegere a activității creierului, dezvoltată de cercetători de la Institutul Transilvan pentru Neuroștiințe și UBB Cluj / Aceasta oferă noi direcții în studierea și identificarea unor afecțiuni precum autismul, depresia, traumatismele craniene, sau alcoolismul

O nouă metodă de înțelegere a activității creierului a fost dezvoltată de o echipă formată de cercetători de la Institutul Transilvan pentru Neuroștiințe și Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca. Aceasta poate…
Vezi articolul