Criza sanitară a accentuat inegalităţile în domeniul educaţiei, afectându-i mai serios pe copiii cei mai săraci, cu dizabilităţi sau pe cei mai mici – raport Banca Mondială, UNESCO și UNICEF

[jp_post_view]
Foto: © Kusmina Svetlana | Dreamstime.com
Banca Mondială, UNESCO şi UNICEF avertizează că generaţia tinerilor care urmează în prezent diverse forme de învăţământ riscă să piardă aproape 17.000 de miliarde de dolari din venituri din cauza închiderii şcolilor ca urmare a pandemiei, mai mult decât se estima iniţial, transmite marţi AFP, potrivit Agerpres.

În ţările cu venituri mici şi medii, procentul copiilor care nu sunt în stare să citească şi să înţeleagă un text simplu la vârsta de zece ani – care era deja de peste 50% înainte de pandemie – ar putea ajunge rapid la aproape 70% din cauza închiderii şcolilor şi a calităţii mai slabe a învăţământului la distanţă.

„Criza COVID-19 a paralizat sistemele de învăţământ din întreaga lume. După 21 de luni, şcolile rămân închise pentru milioane de copii şi s-ar putea ca alţii să nu se întoarcă niciodată la şcoală”, a comentat Jaime Saavedra, responsabil cu educaţia în cadrul Băncii Mondiale.

Criza sanitară a accentuat inegalităţile în domeniul educaţiei, afectându-i mai serios pe copiii cei mai săraci, cu dizabilităţi sau pe cei mai mici, subliniază raportul. De asemenea, fetele s-au confruntat cu dificultăţi mai mari în a avea acces la învăţământul la distanţă,”pregătirea lor fiind restricţionată de anumite norme sociale, competenţe digitale limitate şi o lipsă de acces la echipamente”, se arată în document.

Foto: © Kusmina Svetlana | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi, în contextul pandemiei Covid-19, oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

AmCham România face apel la Guvern „să asigure continuitatea procesului de educație”, să relaxeze curriculumul școlar aferent ultimelor 2 luni și să decaleze examenele de finalizare a studiilor

Camera de Comerț Americană în România (AmCham Romania) face apel la Guvern „să asigure continuitatea procesului de educație chiar și într-un astfel de context”, cum este criza COVID-19. „AmCham Romania susține…
Vezi articolul

Ligia Deca, întrebată dacă profesorul debutant va primi 4.600 de lei net, spune că salariile din 2024 au fost “o negociere” cu sindicatele și că “obiectivul meu” este ca noua grilă de salarizare să plece de la salariul mediu pe economie / Ar însemna că debutantul nu va avea 4.600 de lei net nici pe noua lege

Ministra Educației, Ligia Deca, a fost întrebată de jurnaliștii din județul Argeș, dacă profesorul debutant va primi 4.600 de lei salariu: „Există un angajament al coaliției care vizează noua grilă…
Vezi articolul

Transferul elevilor care sunt victime ale violenței domestice s-ar putea face peste numărul maxim de copii și fără aprobarea inspectoratului, potrivit unui proiect adoptat de Senat / Proiectul a fost trimis în dezbatere la Camera Deputaților

Elevii care sunt victime ale violenței domestice s-ar putea transfera la o altă școală peste numărul maxim de copii într-o clasă și fără aprobarea inspectoratului școlar, potrivit unui proiect adoptat…
Vezi articolul

UPDATE Cu o zi înainte de termenul limită pentru depunerea proiectelor în doilea apel PNRAS, Programul Național pentru Reducerea Abandonului Școlar, Ministerul Educației a prelungit perioada de înscriere cu mai mult de o lună, până pe 10 iulie 2023 / Noul Ghid al solicitantului

Ministerul Educației a anunțat că a fost prelungită perioada alocată depunerii proiectelor (prin platforma electronică dedicată) pentru runda a II-a Schemei de Granturi din cadrul Programului Național pentru Reducerea Abandonului…
Vezi articolul