VIDEO Cum să realizezi proiecte finanțate din bani europeni pentru școli. Ministerul Educației desfășoară un curs de formare. Ștefania Manea, secretar de stat: Vom încerca să identificăm resursele astfel încât un număr cât mai mare de profesori și de angajați ai inspectoratelor școlare să beneficieze

[jp_post_view]
Foto: Pexels.com
Ministerul Educației desfășoară în prezent un program de formare a profesorilor pentru accesarea de fonduri europene de către școli, cu experți de la Banca Mondială. Programul ar urma să fie extins în următorul exercițiu financiar pentru a ajunge la cât mai mulți doritori, a explicat secretarul de stat Ștefania Manea din cadrul Ministerului Educației la conferința online Reconstruiește Educația, organizată de Edupedu.ro și G4Media.ro.

„Cele mai mari probleme se regăsesc la nivelul managementului și atunci avem un modul de management al neregulilor; managementul financiar și tehnic și managementul proiectelor și parteneriatelor. Încercăm la acest moment, este adevărat pe un grup țintă redus, să formăm oamenii astfel încât să acoperim din nevoile exprimate chiar de către dumnealor. În cadrul acestui proiect vorbim de 400 de profesori sau de angajați ai inspectoratelor școlare care beneficiază. (…) Vom încerca în următorul exercițiu financiar să identificăm resursele astfel încât un număr cât mai mare de profesori și de angajați ai inspectoratelor școlare să beneficieze de aceste cursuri de formare”, a spus Manea despre proiect.

Mai jos, declarațiile principale ale Ștefaniei Manea despre programele derulate de Ministerul Educației:

„În acest an, bugetul necesar implementării proiectelor în care Ministerul Educației este implicat sau este partener este de aproximativ 436 de milioane de lei. Iar dacă este să vorbim de proiectele instituțiilor subordonate, ISJ-uri și CCD-uri, a fost alocat un buget 163 de milioane de lei. Ce s-a făcut cu aceste sume? (…) Aș vrea să vă vorbesc despre proiectul MATE – Dezvoltarea unui sistem integrat de prevenire, intervenție și compensare pentru a crește participarea școlară. (…)

S-a pornit în 2017-2018 de la un raport de analiză privind situația riscurilor de abandon în România, s-a elaborat un proiect cu ajutorul expertizei Băncii Mondiale în 2019-2021, au fost create un mecanism de avertizare timpurie în educație și un plan de acțiune (…) a fost creată o metodologie de colectare a datelor pentru sprijinirea avertizării timpurii și s-a pilotat în 10 școli din județele Ialomița și Călărași. (…)

Vom avea un mare program național. (…) Ne-am propus ca, prin PNRR, 543 de milioane de euro să meargă în continuarea acestui pilot MATE, să ajutăm școlile să identifice tipurile de vulnerabilități, să le dăm banii să răspundă prin acțiuni specifice, dar să și-i condiționăm referitor la rezultatele pe care să le obțină. (…) De asemenea, dorim să ne adresăm prin acest proiect național și tinerilor din comunităților aflate în afara școlii, prin școală după școală. Vorbim despre granturi de 3 ani, câte 200.000 de euro per unitate de învățământ.

(…)

Proiectul Educația non-formală în sistem outdoor: Valoarea acestui proiect este de 15 milioane de euro. În acest moment știu sigur că ISJ-urile, unitățile de învățământ, ONG-urile scriu proiecte în baza acestui apel lansat. (…) Este dedicat desfășurării unor activități cu elevii și copiii din grupuri vulnerabile aparținând minorităților rrome din mediul rural, cu dizabilități sau din comunitățile dezavantajate socio-economic pentru a dobândi competență de valorificare a spațiilor extra-școlare, în special cele din aer liber, dar și pentru desfășurarea unor activități de creare a unor deprinderi sănătoase și starea de bine a elevilor și a cadrelor didactice și de sprijin din școli.

(…) Ne propunem în cadrul altui proiect să dăm naștere unui grup de lucru care să lanseze curând un ghid de astfel de activități, de exemple de bune practici pentru modul în care spațiile extrașcolare să poată fi folosite din perspectiva educației formale și a educației non-formale. (…) Ne-am dat seama că trebuie să pregătim oameni astfel încât, în unitățile de învățământ și în ISJ-uri, aceștia să poată să desfășoare mai eficient aceste proiecte cu finanțare europeană.

O soluție de moment pe care am găsit-o a fost aceea de a organiza în perioada 6-16 decembrie 2021 sesiuni de instruire. Acestea se desfășoară online, interactiv, cu implicarea experților Băncii Mondiale și i-am întrebat înainte de organizarea acestei sesiuni, pe oamenii din școli și din inspectorate școlare ce module ar dori să urmeze, unde consideră că sunt cele mai mari probleme la nivelul implementării acestor proiecte cu finanțare europeană. A reieșit așa: cele mai mari probleme se regăsesc la nivelul managementului și atunci avem un modul de management al neregulilor; managementul financiar și tehnic și managementul proiectelor și parteneriatelor.

Încercăm la acest moment, este adevărat pe un grup țintă redus, să formăm oamenii astfel încât să acoperim din nevoile exprimate chiar de către dumnealor. În cadrul acestui proiect vorbim de 400 de profesori sau de angajați ai inspectoratelor școlare care beneficiază. (…) Vom încerca în următorul exercițiu financiar să identificăm resursele astfel încât un număr cât mai mare de profesori și de angajați ai inspectoratelor școlare să beneficieze de aceste cursuri de formare.”

—————————

Proiectul ”The European Parliament: leadership during historical change” este finanțat de Parlamentul European prin DG Communication. Edupedu.ro este singura responsabilă de conținutul acestui material și în niciun context acesta nu poate reprezenta poziția Parlamentului European.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Ligia Deca se distanțează de modelul comunicării directe cu presa al predecesorului Sorin Cîmpeanu și numește un purtător de cuvânt la Ministerul Educației. Cine este Corina Popa, “vocea” noului ministru și ce spunea ea că ar face dacă ar ajunge să lucreze la minister?

Noul ministru al Educației, Ligia Deca, schimbă strategia de comunicare cu presa, după anii în care ministrul Sorin Cîmpeanu și-a asumat contactul direct cu reprezentanții presei. Ministerul a anunțat, marți,…
Vezi articolul

Consiliul Național al Elevilor și Asociația Părinților Edupart anunță că susțin proiectul de ordonanță al Ministerului Educației prin care sumele pentru decontarea transportului elevilor navetiști cresc de 4 ori

Organizațiile partenere ale Ministerului Educației – Consiliul Național al Elevilor și Federația Părinților Edupart – anunță că susțin proiectul de ordonanță care decontează naveta elevilor cu sume mai mari decât…
Vezi articolul

BREAKING Cîmpeanu propune public unei companii private să îi testeze pe toți elevii din clasele I-XI, fără cei de-a VIII-a, la limba română, matematică și istorie, cerându-le partenerilor sociali să discute în câteva ore ordinul de ministru care prevede asta. Testarea „pilot” s-ar face prin parteneriat, nu prin licitație publică, în perioada 30 mai-10 iunie

Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, a venit cu o propunere pentru evaluarea standardizată digitală, „pentru început la nivel pilot pentru elevii claselor I-VII și mai apoi IX-XI, fără elevii din clasele…
Vezi articolul

Regulile pentru catalogul electronic al Ministerului Educației, finanțat din fonduri europene, puse în dezbatere publică / Școlile care au deja catalog electronic vor fi obligate să îl conecteze la platforma ministerului pentru preluarea datelor

Ministerul Educației a pus în dezbatere proiectul privind aprobarea, înfiinţarea, organizarea, funcţionarea catalogului electronic, finanțat cu bani europeni, prin PNRR. Ordinul ar fi trebuit deja să fie aprobat în data…
Vezi articolul