Președintele Iohannis a numit un interimar la Cercetare, după ce Florin Roman și-a dat demisia suspect de plagiat. Ministrul Energiei va asigura provizoratul

[jp_post_view]
Foto: Captură presidency.ro
Preşedintele Klaus Iohannis a semnat, vineri, decretul prin care ministrul Energiei, Virgil Popescu, este desemnat ministru interimar al Cercetării, Inovării şi Digitalizării, a informat Administraţia Prezidenţială, potrivit Agerpres. De asemenea, şeful statului a semnat decretul prin care se ia act de demisia lui Florin Roman, ministrul Cercetării, Inovării şi Digitalizării, şi se constată încetarea funcţiei de membru al Guvernului.

Ministrul Energiei, Virgil Popescu, devine interimar la Ministerul Cercetării, Inovării şi Digitalizării la 22 de zile de la instalarea Guvernului condus de Nicolae Ciucă.

Miercuri, şeful statului a anunţat, la Bruxelles, că va accepta demisia lui Florin Roman şi îl va numi interimar la Ministerul Cercetării, Inovării şi Digitalizării pe Virgil Popescu, ministru al Energiei.

Amintim că premierul Nicolae Ciucă i-a transmis miercuri președintelui Iohannis propunerea ca ministrul Energiei, Virgil Popescu, să asigure interimatul ministerului Cercetării. Florin Roman, a anunțat, miercuri, pe Facebook că și-a dat demisia din Guvern, în urma scandalului privind plagiatul lucrării de master, în urma unei anchete Libertatea.

Edupedu.ro a scris marți, citând surse guvernamentale, că premierul Nicolae Ciucă i-a solicitat demisia de onoare ministrului Cercetării și Digitalizării, Florin Roman, acuzat de plagiat.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Există trei ani de școală diferență între bogați și săraci, între București și Giurgiu, între rural și urban. Asta este foarte îngrijorător! – Alina Sava, expert în educație al Băncii Mondiale: Următorul program va fi unul de remedial de Matematică pentru clasele V-VIII

Decalajele majore din sistemul educațional românesc, dintre mediul rural și urban, dintre „bogați și săraci” și abandonul școlar ridicat, în special în zonele defavorizate sunt cele mai mari probleme pe…
Vezi articolul

Inspectoratul Școlar București trebuie să centralizeze până marți toate cererile școlilor de a trece în online – ministrul Cîmpeanu / Discuții cu inspectorii județeni: ce pot face școlile care nu pot asigura resurse sau protecție sanitară pentru predarea față în față

Inspectoratul Școlar al Municipiului București va centraliza până marți toate cererile din partea școlilor din capitală care vor să treacă în online, deoarece nu pot asigura resurse pentru predarea față…
Vezi articolul