2022 va fi Anul Smaranda Brăescu – 90 de ani de la recordul mondial la parașutism

[jp_post_view]
Smaranda Brăescu / Foto: Historia
Prima parașutistă și a treia aviatoare a României, Smaranda Brăescu, va fi celebrată anual, începând cu 2022, după ce Camera Deputaților, for decizional, a adoptat Legea pentru instituirea anului 2022 ca Anul Smaranda Brăescu, scrie culturaladubă.ro.

„Se instituie anul 2022 ca Anul Smaranda Brăescu, pentru celebrarea împlinirii a 90 de ani de la stabilirea recordului absolut la parașutism, la data de 19 mai 1932, de către aviatoarea Smaranda Brăescu. 

Începând cu anul 2022, pentru a marca personalitatea aviatoarei Smaranda Brăescu, se pot desfășura anual ceremonii, în datele de 19 mai și 2 octombrie, care pot fi organizate de autoritățile administrației publice centrale și locale, precum și de instituțiile publice de cultură din țară și din străinătate, prin derularea unor programe și manifestări cu caracter cultural sportiv, în colaborare cu organizații neguvernamentale”, se precizează în legea votată de Parlament, care a fost trimisă pe 27 decembrie Președintelui României pentru promulgare.

Citește mai mult despre Smaranda Brăescu și despre momentul istoric pe Cultura la Dubă.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like
Calendar Bacalaureat 2020

USR acuză PSD şi PNL că încearcă să blocheze predarea educaţiei sexuale în şcoli: A fost introdus acordul scris al părinţilor, iar ”educaţia sexuală” a fost înlocuită cu ”educaţia sanitară”

USR acuză PSD şi PNL de ”o înţelegere iresponsabilă pentru viitorul copiilor”, întrucât încearcă să blocheze predarea educaţiei sexuale în şcoli, după ce preşedintele Klaus Iohannis a promulgat legea USR…
Vezi articolul

Toate școlile care au primit miercuri bani de la guvern, după inundații, sunt din localități cu primari PNL. Sumele pentru reparații vin din bugetul Ministerului Educației, chiar dacă legea spune că acesta poate aloca bani pentru reabilitări doar prin programe de durată

Când a decis, miercuri, să aloce peste 1,5 milioane de lei pentru mai multe școli din județele Alba și Cluj, afectate puternic de inundații în ultima lună, guvernul a optat…
Vezi articolul

Inspectoratul Școlar Cluj anunță un proiect prin care palmele a 100 de elevi vor fi „scanate” cu un dispozitiv ca să le fie determinat profilul de orientare în carieră / Marinela Marc, inspector șef: „Se scanează posibilitățile native ale tinerilor. Clubul Lions a venit spre noi cu acest dispozitiv și Universitatea Babeș Bolyai, Facultatea de Psihologie și Științele Educației”

Peste 100 de elevi clujeni de clasa a XI-a vor fi incluși într-un proiect-pilot care prevede scanarea mâinilor, cu un dispozitiv „pentru identificarea abilităților native privind cariera lor viitoare”, au…
Vezi articolul