Invenţiile lui Leonardo da Vinci, prezentate într-o expoziţie internaţională la Cluj

[jp_post_view]
Foto: © Dario Rota | Dreamstime.com
Mai multe invenţii ale lui Leonardo da Vinci vor fi prezentate într-o expoziţie internaţională care va fi deschisă vineri, la Casa de Cultură a Studenţilor din Cluj-Napoca, potrivit Agerpres.

„Expoziţia, întinsă pe 600 metri pătraţi, cuprinde 45 de modele, realizate din lemn, ale invenţiilor proiectate acum 500 de ani de Leonardo da Vinci, una din cele mai luminate minţi ale omenirii, plus 5 reproduceri ale unor tablouri ale sale. Modelele nu au fost reproduse în timpul vieţii inventatorului. Grupate în cinci categorii – maşinării pentru zbor, maşinării hidraulice, maşinării pentru construcţii, concepte pentru manufacturare şi maşinării de război – toate uimesc prin ingeniozitatea unui om care a creat, în perioada renascentistă, elementele esenţiale ale funcţionării multor obiecte utilizate şi astăzi în toată lumea”, se arată într-un comunicat trimis, joi, de organizatorii evenimentului.

  • Expoziţia va fi deschisă pentru public în perioada 7 ianuarie – 15 aprilie. Pentru grupuri de elevi organizate de şcoli, programul este în intervalul marţi – vineri, orele 12:00 – 16:00, iar pentru publicul larg, de miercuri până vineri, între orele 16:00 – 20:00, iar sâmbăta şi duminică, în intervalul orar 10:00 – 20:00.

Pentru acces, „adulţii şi copiii mai mari de 12 ani trebuie să prezinte la intrare certificatul verde, rezultatul negativ al unui test COVID sau dovada că au trecut recent prin boală. Toţi cei care vor să viziteze expoziţia trebuie să respecte regulile de siguranţă impuse în contextul pandemiei: purtarea măştii şi păstrarea distanţei sociale faţă de ceilalţi participanţi”, conform comunicatului.

Expoziţia este organizată de Consorţiul Studenţilor din România, cu sprijinul Primăriei Municipiului Cluj-Napoca şi al Inspectoratului Şcolar Judeţean Cluj, mai scrie Agerpres.

Foto: © Dario Rota | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi, în contextul pandemiei Covid-19, oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Crește numărul de copii care sunt în clasele primare la 11 ani, deși ar trebui să fie la gimnaziu, arată datele Ministerului Educației / La fel și în cazul adolescenților de 15 ani care sunt în gimnaziu, deși ar avea vârstă de liceu

Rata elevilor care ar fi trebuit să fie la gimnaziu la vârsta de peste 11 ani, dar sunt cuprinși în învățământul primar, în anul școlar 2021-2022, a crescut ușor față…
Vezi articolul

Înființarea Centrului Național pentru Educație Incluzivă și stabilirea unor camere-resursă în școli, prevăzute în noua Lege a învățământului preuniversitar, sunt amânate până în 2025 – proiect de ordonanță de urgență

Centrul Național pentru Educație Incluzivă, instituție de interes național care trebuie să fie înființată conform noii Legi a învățământului preuniversitar, nu va fi înființată înainte de 2025: un proiect de…
Vezi articolul

Maia Sandu: Profesorii sunt cei care schimbă destine, prin puterea exemplului și prin dăruire / Vă încurajez să rămâneți conectați, curajoși și exigenți cu dumneavoastră înșivă și cu sistemul

Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a transmis un mesaj de apreciere pentru profesori, joi, la deschiderea Săptămânii Educației în Moldova: „dumneavoastră schimbați destine prin puterea exemplului și prin dăruire”, a…
Vezi articolul