FOTO Prima testare Covid-19 din școli, de săptămâna viitoare, se va putea realiza marți sau miercuri, anunță secretarul de stat Sorin Ion: Noile teste de salivă pentru elevi și profesori sunt ambalate individual sau câte două

[jp_post_view]
Foto: Colaj – Ministerul Educației
Noile teste Covid-19 pentru elevi și profesori sunt ambalate individual sau câte două, anunță autoritățile, care publică o serie de fotografii de la livrarea testelor către depozitele inspectoratelor școlare județene. Secretarul de stat Sorin Ion a declarat pentru jurnaliștii acreditați la Ministerul Educației că ISJ-urile au primit 10,5 milioane de teste.

„În cursul zilelor de sâmbătă și duminică, în depozitele inspectoratelor școlare au fost primite 10.540.000 de teste rapide destinate preșcolarilor, elevilor și personalului din învățământ.
Acestea sunt ambalate în kituri individuale sau de câte două”, a spus oficialul.

„Marți acestea vor fi distribuite beneficiarilor, urmând a fi utilizate de îndată. În consecință, prima testare din săptămâna viitoare se va putea realiza marți sau miercuri”, potrivit lui Sorin Ion.

Testele au un prospect propriu, în sau pe ambalajul care le însoțește. Principiul de folosire este ușor diferit față de testele din loturile de până acum, cele din decembrie. Potrivit prospectului afișat, aceste teste au colectorul direct în recipientul în care se amestecă cu acea substanță, nu mai există în pachet acel plic pentru colectarea salivei și nici acea pipetă.

Foto: Ministerul Educației / IGSU


13 comments
  1. Nici sclaveții de elevi nu au primit nici un test! S-au împărțit testele între ele cu ajutorul „personalului auxiliar” tot la cine își permite teste, nu la elevii sclaveți din țara aceasta.

    1. Testele au ajuns toate azi la elevi, pot confirma. Nici in aceasta transa nu exista teste pentru profesori. Testele refuzate de elevi sau care au absentat mult sunt redirectionate catre alte scoli unde nu ajung la elevi. Nu se testeaza profesorii.

  2. Mă șterg la cot cu testele voastre de cacao! Cu banii ăia majorați alocațiile și ofereați burse tuturor elevilor! Rușine!

  3. Bani aruncați pe niște teste, care nu sunt relevante. Și da, profesorii au ajuns ultimele „găini” din gostat, nu mai au nici un respect, din partea nimănui. Când au vrut să boicoteze sf sem 1, cu neincheierea mediilor, unii au sărit în sus, că profesorii sacrifică copiii, pentri interesul lor, dar când alte categorii sociale fac greva nu se mai sesizează nimeni, iată greva stb prelungită, nu mai sacrifică călătorii?

  4. Draga redacție Edupedu,
    Ce se întâmplă cu publicarea comentariilor, scrise corect dar „contondente” pentru autorități? Vă e teamă că veți fi etichetați drept un pericol pentru conducătorii neprofesioniști, dezinteresați până în măduva oaselor de viitorul acestei națiuni?
    Viitorul oricărei țări se construiește printr-o educație de calitate! La noi s-a demolat fundamentul stimei pentru educație, pentru profesori! Fără stima nu exista progres în nici un sistem de învățământ! Studiați un curs vechi, important de pe alte meleaguri: „Character first”! La noi profesorii din preuniversitar sunt tratați și plătiți mai prost ca soferii, ca functionarii cu studii medii, dar li se cere licență și master! Care absolvent de master vine sa lucreze pe 2300-2500 de lei pe lună (in lunile de vacanta ia valoarea mai mica, parca cheltuielile lui zilnice ar fi reduse magic).

  5. Dacă se repeta minciuna cu testarea profesorilor devine adevăr???

    Ministerul educației a transmis instrucțiuni ca profesorii sa NU mai fie testați în cabinetele medicale școlare. ( Încă din luna noiembrie)
    Motivul invocat?
    Sa avem suficiente teste pt. elevi, desi se stie ca acestia le refuză pe cele antigen nazale.

    In plus DSP urile le-au retras cabinetelor scolare autorizarea CoronaForms pt ca pt. eventualele teste pozitive antigen nazale să nu mai poată genera certificatul, de pe platformă.

    In rest testele pt. salivare ale elevilor nu avem garanția efectuării acestora chiar dacă elevii nu le refuză.
    Primesc testele dar NU raporteaza nici un rezultat sau răspund cu un mesaj simplu ,,Negativ” fără ca scoala sa aiba garantia efectuării.

    Desigur că există si scoli unde există proceduri stricte (raportarea presupune foto cu testul cu numele elevului si data scrise cu pixul pe test încărcate in formulare de evidență ) dar acestea sunt excepții.

    In concluzie unii profesori vor sa se testeze la școală dar nu li se permite, unii elevi nu vor sa se testeze dar primesc in continuare teste.

    România (ne)educată!

  6. Minciuni sfruntate. Sa vada si lumea ce lepre sunteti. Profesorii nu sunt testati. Sa ne intelegem si sa nu mai credem in hoti si mincinosi. [comentariu editat pentru a înlătura majusculele]

  7. Este o minciuna. Nici in primele transe, nici acum, nu a fost testat profrsorul. Se tot scrie ca ajung testele la elevi si profesori. Da, la profesori sa le asambleze. Sunt venite nominal prin asumare prin semnatura de catre parintele elevului minor. Nu a ajuns niciun test la profesor. Ne testam pe banii nostri. Online tot pe banii nostri. Cat poti plati din propriile resurse din 2300 de lei? O sa ajungem sa venim de luna viitoare cu bani de acasa ca sa predam. Au sosit facturile imense, sindicatele ne fenteaza si ministerul infiinteaza comisii de analiza a nerespectarii unei legi. Si mai aud si ca profesorii nu vor sa faca greva generala. Atunci stati, asa, ca de 40 de ani va tot […] sistemul pe banii vostri. Si batuti…si cu banii luati.

  8. Sclavetii de profesori nu au primit nici un test, nici o masca in acest an. Au fost pusi insa sa tina lectii online, pe calculatoarele lor, pe curentul lor, pe netul lor, ca de, asa e cu sclavii, trebuie sa faca ce le zice stapanul. La plata mai subtirel, mai pe pauza de un an si jumate, ca la noi legea nu e pentru sclaveti!
    Semneaza- Un Sclavete

  9. Degeaba se cheltuie atata amar de banet pe teste, din moment ce nu este obligatorie testarea elevilor.
    Este foarte posibil ca exact unii din elevii care refuza testarea, sa fie purtători asimptomatici de virus. Si ii vor comtamina si pe colegii lor, si pe profesori..

  10. Mi-a fost rau in timpul orelor de curs si profesor fiind, m-am dus la cabinetul școlar. Am rugat sa mi se faca un test rapid si am fost refuzat. Asistenta mi-a spus ca sefii ei ii interzic sa testeze vreun profesor, ci numai elevi.
    Asa ca nu mai mințiți.

  11. Profesorii nu au primit niciun test!
    Eu m-am testat pe banii mei( chiar am fost pozitiva la unul dintre teste). Pentru a reveni la scoala m-am testat din nou( DSP-ul m-a trimis in colectivitate fara certitudinea ca m-am vindecat).
    Suntem pe cont propriu! Sanatate multa tuturor!

  12. Care profesori, mah, sunteti tampiti? Nu a venit niciun test pana acum pentru profrsoro si nu a fost testat niciunul. Nici o masca, nici un test. Nu mai mintiti poporul cu televizorul!!!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Baza de date cu elevii care trebuie să primească tichete educaționale de 500 de lei a fost pusă la dispoziția STS din 9 noiembrie, conform Ministerului Educației / Potrivit ordonanței 83, Serviciul de Telecomunicații Speciale ar fi trebuit să dea lista cu beneficiarii Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene care să facă plățile, lucru care nu s-a întâmplat

De peste o lună Ministerul Educației a pus la dispoziția Serviciului de Telecomunicați Speciale baza de date din care instituția trebuia să extragă cei aproape 500.000 de beneficiari de tichete…
Vezi articolul

Premierul Florin Cîțu: În educație și sănătate s-au băgat foarte mulți bani și rezultatele nu se văd. Miniștrii să știe să folosească resursele pe care le vor avea / Anul trecut, Cîțu a acordat cea mai mică alocare din PIB din ultimii 25 de ani pentru educație

„Sunt câteva sectoare în economie unde s-au băgat bani, foarte mulți bani, și rezultatele nu se văd. Și aș pune aici și sănătate, și educație, șamd. Deci nu banii au…
Vezi articolul

Calendar admitere 2023 la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași. Se reintroduc examenele scrise la patru facultăți: Drept, Educație Fizică și Sport, Informatică și Teologie Ortodoxă

Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași (UAIC) a stabilit oferta de studii și condițiile de admitere la licență și master pentru anul universitar 2023-2024. Patru facultăți, Drept, Educație Fizică și…
Vezi articolul

Profesoară care a dat concursul de titularizare de 11 ori, a luat note peste 7 și nu are post: Ajungi la un moment dat să te plictisești. Știi că tot scrii, nu te bați pentru nimic și nu ai motivație / Cei tineri iau posturile în ședință, văd în ce școli sunt, își fac socoteala și pleacă

Repetarea concursului național de angajare a potențialilor profesori, Titularizarea, „este un stres continuu”, „începând din mai și până în septembrie când te duci și trebuie să participi la toate ședințele…
Vezi articolul

În mod cert nu ne dorim ca evaluarea și programele școlare să promoveze doar memorarea, deși memorarea are un rol de bază în învățare, spune Irina Horga, cercetător științific al Unității de Cercetare în Educație

Irina Horga, cercetător științific al Unității de Cercetare în Educație, a declarat, la emisiunea InfoEdu de la TVR Info, că „în mod cert nu ne dorim ca evaluarea și programele școlare să…
Vezi articolul