După 6 luni de mandat, Silviu Morcan, președintele Consiliului Național al Elevilor, și-a dat demisia „din motive personale” / Robert Avram, secretarul CNE, preia interimar conducerea organizației

[jp_post_view]
Silviu Morcan / Foto: gov.ro
„Astăzi, mi-am încheiat mandatul de președinte CNE, din motive personale”, a anunțat Silviu Morcan pe grupul de presă al organizației. Demisia vine la jumătatea mandatului, după doar 6 luni de la preluarea conducerii organizației reprezentative a elevilor. Consiliul Național al Elevilor este cea mai importantă structură națională a elevilor, care are la bază organizații în fiecare județ și circa 1.200 de organizații în școli.

Silviu Morcan este elev în clasa a XII-a, ca toți președinții CNE din ultimii ani și este primul președinte care pleacă din funcție în timpul mandatului. Anterior lui Silviu Morcan, organizația a fost condusă de Rareș Voicu, Antonia Pup, Petru Apostoaia, Horia Onița.

Silviu Morcan a preluat conducerea CNE în iulie 2021, după alegerile interne și Adunarea generală.

Conducerea CNE va fi acum preluată interimar, potrivit anunțului făcut pe grupul de comunicare al CNE, de Robert Avram, actualul secretar executiv. Robert este președintele Consiliului Județean al Elevilor Prahova.

Foto: Robert Avram – CNE

Demisia vine în contextul în care Consiliul Național al Elevilor a deschis mai multe fronturi cu autoritățile. Au existat o serie de divergențe cu Ministerul Educației, mai ales pe problema burselor, unde ministrul a declarat că propunerea făcută de CNE a dus la creșterea pragului mediei pentru bursa de merit, de la 8.50 la 9.50. CNE a negat asta, nuanțând prin explicații că propunerile făcute erau despre două praguri cu sume diferite – un cuantum de la media 9 și un altul de la 9.50.

Recent Consiliul Național al Elevilor a propus renunțarea la regulile actuale de funcționare a școlilor în pandemie, cele cu rata de ocupare a paturilor din spitale la nivel de județ, și revenirea la rata de incidență în localitate și un algoritm care să țină cont de mai multe variabile.

Silviu Morcan și Robert Avram la întâlnirea cu premierul Ciucă, la Guvern

În urmă cu o săptămână, premierul i-a primit pe Silviu Morcan și Robert Avram la Guvern, după mai multe amânări. Discuția s-a concentrat pe problema burselor, elevii cerând revenirea la criteriile inițiale de acordare. Premierul le-a spus că ar trebui ca pragul pentru bursele de merit să fie 9.80.

Consiliul Național al Elevilor este structura reprezentativă a elevilor care participă la consultările cu Ministerul Educației, în toate problemele care implică decizii care afectează elevii. La articolul 80 din Legea Educației, nr. 1/2011, scrie că „învățământul preuniversitar este centrat pe beneficiari. Toate deciziile majore sunt luate prin consultarea reprezentanților beneficiarilor primari, respectiv a Consiliului Național al Elevilor sau a altor asociații reprezentative ale elevilor, și prin consultarea obligatorie a reprezentanților beneficiarilor secundari și terțiari, respectiv a structurilor asociative reprezentative ale părinților, a reprezentanților mediului de afaceri, a autorităților administrației publice locale și a societății civile.

Ministerul Educației și Cercetării, împreună cu Consiliul Național al Elevilor și organizațiile guvernamentale și nonguvernamentale reprezentative, elaborează un statut în care sunt prevăzute drepturile și îndatoririle elevilor, care se aprobă prin ordin al ministrului educației și cercetării. În baza acestui statut, fiecare unitate de învățământ își elaborează regulamentul școlar propriu”.

Structura națională are un birou executiv, format din președinte, opt vicepreședinți, secretarul executiv al departamentului de organizare internă și secretarul executiv al departamentului de educație și comunicare (relații externe).


4 comments
  1. Să mă angajeze pe mine! O să mătur pe jos cu Câmpeanu pentru barbariile făcute elevilor!

  2. Daca n ai cu cine sa faci treaba,caci Campeanu doarme pe el si face ce vrea,ca multi altii,aia e,ti se face scarba…

  3. S-a plictisit. O fi prins vreun partime prin vreo multinationala sau vreo bursa in strainatate. Doar nu era prost sa apere drepturile elevilor gratis. Oportunist. Un lider adevarat pune interesele personale mai prejos decat oamenii pe care ii reprezinta. Mai bine ca a plecat.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Echipa MYBIT, formată din eleve de la Colegiul Național Ferdinand I, Bacău, a câștigat finala regională europeană a Technovation Girls 2024 cu un proiect de educație sexuală / Medeea: Ne dorim să ajungă în școli, să fie implementată astfel încât profesorii să poată veni cu aplicația, să le prezinte copiilor

Echipa MYBIT divizia Senior, cu proiectul TeenTalk, a câștigat titlul Europe Regional Winner în penultima etapă din cadrul evenimentului internațional Technovation Girls 2024, potrivit Adfaber. Proiectul lor a fost unui…
Vezi articolul

Regulamentele actualizate pentru olimpiadele și competițiile școlare în anul școlar 2021-2022, publicate de Ministerul Educației – DOCUMENTE

Regulamentele privind desfășurarea olimpiadelor și competițiilor școlare în anul școlar 2021-2022 au fost publicate de Ministerul Educației. Acestea cuprind informații despre probele de concurs, participarea elevilor, calificarea acestora, organizarea etapelor…
Vezi articolul

Profesorii vor pune cel puțin 4 note pe an școlar la o disciplină, prevede noul regulament al școlilor – ROFUIP 2024. Documentul păstrează „norma” anuală de note: cu trei mai mult decât numărul orelor alocate pe săptămână, la o materie

ROFUIP 2024 – numărul de note per an școlar pentru elevi. Profesorii vor pune cel puțin 4 note pe an școlar la o disciplină, prevede noul regulament de organizare și…
Vezi articolul