Copiii se internează de două ori mai repede de Omicron decât în valul Delta, susține cercetătorul Octavian Jurma. Ponderea minorilor – 9% din totalul internărilor

[jp_post_view]
Foto: captură – Octavian Jurma / Facebook.com
Copiii se internează de 2 ori mai repede în valul Omicron decât în valul Delta, „în timp ce adulții se internează într-un ritm similar la un număr mai mare de cazuri”, a scris într-o postare, pe pagina sa de Facebook, cercetătorul Octavian Jurma. Acesta susține că „ponderea minorilor a crescut de la 2-3% în valul Delta la 9% din totul internărilor în valul Omicron”.

„Chiar dacă copilul se infectează, riscul să facă o formă gravă de boală este infim. Chiar dacă e nevoie de spitalizare, șansele să dezvolte o formă gravă sunt mai mici ca în Delta”, a subliniat cercetătorul.

El a menționat necesitatea unor măsuri suplimentare pentru prevenirea infectării în rândul copiilor: „Faptul ca Omicron este mai blândă cu adulții și mai aspră cu minorii ar trebui să ne facă să luăm măsuri suplimentare de prevenție a infectării în rândul copiilor”.

Cercetătorul este de părere că „dacă rata de creștere se menține și săptămâna viitoare, până duminica viitoare vom depăși pragul 1.000 de copii internați pe zi”. Acesta precizează că numărul de internați pe zi este suma dintre numărul de noi internări și numărul de internări existente. 

Amintim că ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, a comparat săptămâna trecută într-o informare de presă ponderea copiilor internați de COVID cu ponderea totală de copii în rândul populației spunând că „este mai puțin de jumătate în raport cu media națională”: „Astăzi, 19 Ianuarie, ponderea copiilor internați cu afecțiuni Covid este practic aceeași – 8,6%. Precizăm că ponderea copiilor din totalul populației României este de 17,6%. În concluzie, ponderea copiilor internați este mai puțin de jumătate în raport cu media națională”.

Octavian Jurma susține că ponderea minorilor internați a ajuns la 9%.

Foto: Octavian Jurma / Facebook
https://www.facebook.com/100058175555393/posts/363029178979598/?d=n
Despre Octavian Jurma:

Octavian Jurma este cercetător specializat în neuroștiințe, cu studii postuniversitare în SUA, potrivit profilului său de LinkedIn. A devenit cunoscut prin proiecțiile sale asupra ratelor de infectare din timpul pandemiei și mai ales prin criticile aduse autorităților și modului de gestionare defectuoasă a situației pe care acestea l-au avut deseori în perioada ultimului an.

Citește și:
Derapaj al ministrului Educației, Sorin Cîmpeanu, care compară ponderea copiilor internați de COVID cu cea a copiilor în rândul populației și concluzionează: Este mai puțin de jumătate în raport cu media națională


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Sesiuni educaționale, evenimente interactive și expoziții de tehnologie pentru elevi, studenți și profesori la Poli International Fest, dedicat studiilor inginerești în limbi străine, în perioada 5-6 martie

Universitatea Națională de Știință și Tehnologie Politehnica București (UNSTPB) va organiza, în zilele de 5 și 6 martie, în campusul instituției de învățământ superior, prima ediție a evenimentului International Fest…
Vezi articolul

Deputatul Marilen Pirtea, rector al Universității de Vest din Timișoara, îi cere ministrului Sănătății să se exprime categoric în favoarea depolitizării deciziei introducerii Certificatului StopCovid: „Ministrul Rafila este înconjurat de o puternică facțiune din PSD care se opune introducerii Certificatului StopCovid pentru exercitarea activităților profesionale. Din această cauză, la scurt timp după ce a ajuns ministru, domnul Rafila a schimbat tonul”

Deputatul liberal Marilen Gabriel Pirtea, rector al Universității de Vest din Timișoara, a solicitat public ministrului Sănătății, Alexandru Rafila, să se exprime categoric în favoarea depolitizării complete a subiectului Certificatului StopCovid,…
Vezi articolul

VIDEO Aplicație pentru profesori, făcută de soțul unei educatoare, prin care camera telefonului se poate conecta la calculator drept cameră suplimentară pentru a-i ajuta să predea online. Funcționează pe dispozitive iOS (iPhone, iPad)

O nouă aplicație care le permite profesorilor să își folosească iPhone-ul sau iPad-ul ca o cameră foto suplimentară care să filmeze un caiet de lucru, sau activități, ori tabla, în…
Vezi articolul