Cursurile de formare, criteriu de departajare pentru profesorii pensionabili din Dolj care vor să predea în continuare

[jp_post_view]
Titularizare 2025
Foto: © Koba Samurkasov | Dreamstime.com
Profesorii pensionabili din județul Dolj care vor să rămână în activitate trebuie să fi urmat cursuri de formare, dacă sunt mai mulți candidați decât posturi libere, scrie Gazeta de Sud. În cadrul comisiei de mobilitate a Inspectoratului Şcolar Judeţean Dolj, cursurile de perfecționare s-au stabilit drept criteriu de departajare a profesorilor pentru menţinerea lor în activitate.
  • Cadrele didactice care au împlinit vârsta de pensionare pot rămâne în activitate până la 68 de ani, depunând o cerere. Etapele de mobilitate încep acum și profesorii pensionabili își pot exprima intenția de a rămâne la catedră și au prioritate față de celelalte cadre didactice.

Conform metodologiei privind mobilitatea personalului didactic în anul școlar 2022-2023, „personalul didactic de predare titular din învăţământul preuniversitar, cu gradul didactic I sau cu titlul ştiinţific de doctor, care până la data de 1 septembrie 2022 împlineşte vârsta de 65 de ani, efectuează stagiul minim de cotizare şi dovedeşte competenţă profesională deosebită, a obţinut calificativul „Foarte Bine” şi nu a fost sancţionat disciplinar în ultimii 5 (cinci) ani şcolari încheiaţi, poate fi menţinut în activitate ca titular, în funcţia didactică până la 3 (trei) ani peste vârsta de 65 de ani, la cerere, conform prezentei Metodologii”.

Metodologia mai stabilește că profesorii care vor să preda și după vârsta de pensionare „se adresează, în scris, consiliilor de administraţie ale unităţilor de învăţământ, până la data prevăzută în Calendar. Profesorii din centre și cabinete de asistență psihopedagogică şi profesorii logopezi din cabinetele interşcolare se adresează CMBRAE/CJRAE în cadrul căruia este normat postul didactic respectiv. Cererile, însoţite de documentele justificative privind activitatea didactică şi ştiinţifică, se analizează şi se aprobă în consiliile de administraţie ale unităţilor de învăţământ, în perioada prevăzută de Calendar, în funcţie de evoluţia demografică la nivel local, de planurile de şcolarizare, de dinamica resurselor umane, de politicile de personal şi de evoluţia planurilor-cadru de învăţământ”.

Condiţiile legale de pensionare, luând în calcul limita de vârstă şi stagiul de cotizare, la data de 1 septembrie 2022, sunt:

  • a) pentru femei, vârsta la ieșirea la pensie, 61 de ani şi 11 luni, 31 de ani şi 11 luni stagiul complet de cotizare, respectiv 15 ani stagiul minim de cotizare;
  • b) pentru bărbați, vârsta la ieșirea la pensie, 65 de ani, 35 de ani stagiul complet de cotizare, respectiv 15 ani stagiul minim de cotizare.
Calendarul mobilității pentru anul școlar 2022-2023:

Foto: © Koba Samurkasov | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi, în contextul pandemiei Covid-19, oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil.

Citește și: Mai puțin de 1 din 10 profesori din România este tânăr. Top 10 județe cu cei mai mulți profesori sub 30 de ani

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Elevul cu coronavirus din Timișoara / „Cum poți să spui că izolezi toți elevii din clasa copilului cu coronavirus, dar suspenzi cursurile la acea clasă o singură zi? Este o secretomanie care a dus la panică” – inspectorul școlar general Aura Danielescu

Un elev de clasa a IX-a din Timișoara a fost diagnosticat cu coronavirus și internat, miercuri. Însă băiatul de 16 ani a așteptat înainte cu o zi de diagnosticare, 2…
Vezi articolul
Salariul de bază al profesorilor

DOCUMENT Naveta personalului didactic din unitățile conexe nu este decontată, atrag atenția sindicatele din educație la 3 luni de când ministra Deca a cerut sprijinul ministrului Dezvoltării pentru astfel de cheltuieli / Federațiile sindicale cer măsuri „în regim de urgență”

Federația Sindicatelor Libere din Învățământ și Federația Sindicatelor din Educație „Spiru Haret” atrag atenția, într-o adresă transmisă săptămâna aceasta ministrului Educației, Ligia Deca, în legătură cu „nedecontarea cheltuielilor de navetă…
Vezi articolul

Telefoanele în pauză – interzise sau permise? Declarații contradictorii ale secretarului de stat Florian Lixandru: Conform statutului elevului au voie cu telefonul în pauze / În urmă cu o săptămână, oficialul spunea că elevii n-au voie să folosească telefoanele nici pe timpul pauzelor

Declarații contradictorii ale secretarului de stat în Ministerul Educației, Florian Lixandru, privind folosirea telefoanelor în timpul pauzelor de către elevi. Într-o intervenție la Antena 1, duminică, 22 septembrie, secretarul de…
Vezi articolul

Bianca Ivan, președinta Consiliului Național al Elevilor, despre propunerea ca orele de educație sexuală să fie obligatorii în școli: Tragem un semnal de alarmă pentru că noi, elevii, ne-am săturat și am tot obosit să vedem aceleași argumente pentru ca noi să nu avem competențe care ne pot ajuta după ce terminăm liceul

„Mi se pare foarte interesant faptul că alegem să ne punem credințele personale și anumite biasuri care vin din anumite contexte înainte de binele copiilor noștri”, a explicat Bianca Ivan,…
Vezi articolul