Ministrul Educației: Procesul de aderare a României la OCDE va aprofunda cooperarea, nu doar din perspectiva accesului la date de înaltă calitate, ci și a expertizei organizației care acoperă întreg procesul de elaborare a politicilor publice – de la diagnosticare până la implementare

[jp_post_view]
Sorin Cîmpeanu / Foto: Facebook.com
Moment important pentru dezvoltarea învățământului românesc, transmite ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, într-un comunicat cu ocazia lansării negocierilor de aderare a României la OCDE, anunțate pe 25 ianuarie.
  • Reamintim că OECD organizează la fiecare 3 ani testările internaționale PISA, cele mai importante teste la nivel mondial, din domeniul educațional, la care participă și România din anii 2000.
  • În cadrul Conferinței „România Educată – politici publice și coordonarea surselor de finanțare”, din ianuarie 2020, au fost lansate 4 politici publice propuse de OECD pentru proiectul prezidențial lansat de Klaus Iohannis, România Educată, propunerile fiind finanțate de Comisia Europeană.

„Apreciem că procesul de aderare a României la OCDE va aprofunda cooperarea, nu doar din perspectiva accesului la date de înaltă calitate, ci şi a expertizei organizației care acoperă întreg procesul de elaborare a politicilor publice – de la diagnosticare până la implementare”, potrivit ministrului Cîmpeanu.

„Cooperarea României cu OCDE în domeniul educației şi formării profesionale a fost una din direcțiile majore care au contribuit la fundamentarea viziunii strategice a României în domeniul educației.

Din anul 2017, Ministerul Educației participă activ la reuniunile Comitetului pentru politici educaționale (EDPC) al OCDE, iar din ianuarie 2021, la reuniunile Grupului Experților Naționali pentru Învățământ Superior (GNE HE).

Ministerul Educației este prezent și în Comitetul Interministerial pentru coordonarea relațiilor României cu OCDE al cărui rol îl reprezintă coordonarea negocierilor și transformărilor necesare pentru admiterea României în OCDE”, potrivit comunicatului.

În mesajul amintit, ministrul enumeră și programele OCDE la care participă România în prezent, în domeniul Educației. „Ministerul Educației participă la programul PISA (Programme for International Student Assessment) – studiul comparativ internaţional iniţiat de către OCDE cu scopul de a măsura dezvoltarea competenţelor de bază ale elevilor în citire/lectură, matematică şi științe, precum si la programul TALIS (Teaching And Learning International Survey) – studiul internațional centrat pe mediul de învățare și pe condițiile de lucru asigurate profesorilor în școli.

În egală măsură, reprezentanții Ministerului Educației au luat parte la reuniuni de lansare a rezultatelor unor studii elaborate în cadrul diferitelor proiecte ale OCDE, precum şi la schimburi de idei pe teme esențiale din domeniul educației”, potrivit documentului semnat de ministru.

Reamintim că OCDE a anunțat pe 25 ianuarie începerea procedurilor de aderare a României la organizație. „Etapa negocierilor va presupune o evaluare riguroasă a alinierii țării noastre la instrumentele și bunele practici ale Organizației, realizată de peste 20 de comitete tehnice ale OECD, în baza unei foi de parcurs ce va fi elaborată în perioada următoare”, a transmis Guvernul.

Cei 37 de membri ai OECD (din care majoritatea europeni – 24) sunt state dezvoltate, deţinând peste 70% din producţia şi comerţul globale şi 90% din nivelul mondial al investiţiilor străine directe.

Structura OECD:

(1) Consiliul, format din reprezentanţii statelor membre, se întruneşte periodic la Paris cu scopul de a stabili, pe bază de consens, direcţiile şi obiectivele prioritare în activitatea organizaţiei;

(2) Aproximativ 250 de comitete formate din  experţi în diferite domenii (comerţ, investiţii, mediu, educaţie etc.) care identifică şi dezbat cele mai bune practici în sectoare specifice;

(3) Secretariatul este condus în prezent de Mathias Cormann, în calitate de secretar general al organizaţiei. Secretarul general joacă rolul de președinte al Consiliului, asigurând interfaţa între delegațiile naționale și secretariat,  şi coordonează activitatea comitetelor.        

Organizaţia urmărește o consolidare permanentă a vocaţiei și expertizei sale globale prin cooperarea cu G8/G20, ONU, OMC şi organizaţiile regionale cu profil economic din Asia, America Latină şi Africa, precum şi vizibilitatea sa internaţională în postura de „club al bunelor practici”.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Bugetul Ministerului Cercetării și Inovării va atinge 1% PIB în 2024, promit premierul Ciucă și ministrul Burduja, la Gala Cercetării Românești / Anul acesta bugetul Cercetării a rămas sub 0,2% din PIB

Premierul Nicolae Ciucă și ministrul Cercetării și Inovării Sebastian Burduja au reluat promisiunea de majorare a bugetului cercetării. În cadrul primei ediții a Galei Cercetării Românești cei doi oficiali au…
Vezi articolul

Daniel David, după ce noul președinte Nicușor Dan a criticat curriculumul la clasa a II-a: Să ne amintim că, în primar, reforma curriculară a început în urmă cu mai mult de un deceniu, deci e timpul să te mai uiți la ea

Daniel David, ministrul Educației și Cercetării, a declarat, în cadrul unei conferințe de presă, că reforma curriculară pentru învățământul primar „a început în urmă cu mai mult de un deceniu, deci…
Vezi articolul

Elevii care câștigă premiul I la concursurile școlare naționale nefinanțate, dar recunoscute de Ministerul Educației vor primi bursa de merit de 450 de lei. Noi tipuri de burse și criterii din proiectul legii învățământului preuniversitar

Ministerul Educației va acorda burse de merit de 450 lei și pentru elevii care au obținut premiul I la concursurile școlare naționale nefinanțate, dar recunoscute de Ministerul Educației și câștigătorii…
Vezi articolul

Ce burse vor primi elevii pentru premiile la olimpiade și concursuri școlare, în funcție de locurile obținute – proiect / Elevii de clasa a XII-a cu rezultate la olimpiade ar primi toți banii de bursă pe un an școlar întreg după ce termină cursurile

Criteriile de acordare a burselor școlare prevăzute în noua lege a educației care intră în vigoare la începutul lunii septembrie au fost publicate în dezbatere publică de Ministerul Educației vineri…
Vezi articolul