Elevii mai au o săptămână în care se pot înscrie în Boardul Copiilor din România, anunță UNICEF. Elevă: Am avut ocazia să reprezint comunitatea la evenimente importante, să lucrez cu tineri din România și din alte țări, să mă maturizez

[jp_post_view]
Foto: UNICEF
UNICEF a anunțat începerea înscrierilor pentru copii de 12-17 ani pentru Boardul Copiilor din România, care se reînnoiește la începutul acestui an. Noii membri, care vor fi aleși în urma unui proces de recrutare realizat chiar de copii, îi înlocuiesc pe tinerii care au împlinit vârsta majoratului. 

Copiii și tinerii care vor să facă parte din Board sunt invitați să se înscrie completând formularul online accesibil aici până la data de 13 februarie 2022. 

După închiderea înscrierilor, toate aplicațiile vor fi evaluate de actualii membri ai Boardului, care vor alege, la sfârșitul unui proces de selecție obiectiv, un număr de 15 noi colegi. 

Boardul Copiilor a fost constituit în 2019, în contextul preluării Președinției Consiliul Uniunii Europene de către România, când Guvernul României și UNICEF au colaborat pentru a promova la nivel european, ca o prioritate, dreptul copiilor de a participa la deciziile care îi privesc. În cadrul unor ateliere de lucru, online și offline, copiii din Boardul Copiilor din România au redactat în primele luni ale anului 2019 versiunea preliminară a „Declarației de la București a copiilor din Uniunea Europeană”, un apel urgent adresat Uniunii Europene și statelor sale membre de a se asigura că participarea copiilor devine o prioritate și o realitate.  

„Am devenit membră a Boardului Copiilor acum doi ani. Înainte eram un copil foarte timid și îmi era teamă să dezbat subiecte cu oameni pe care nu i-am mai întâlnit, care iau decizii la nivel local sau chiar național. Dar Boardul m-a ajutat foarte mult să-mi înfrunt temerile și am avut ocazia să reprezint tinerii și comunitatea din care fac parte în evenimente  importante, să lucrez cu tineri din România și din alte țări și, nu în ultimul rând, să mă maturizez”, a spus Andrada, 16 ani. 

În contextul declanșării pandemiei de COVID-19, Boardul Copiilor a devenit o voce puternică în sprijinul copiilor din întreaga țară afectați de închiderea școlilor, de perturbarea serviciilor esențiale și de creșterea sărăciei și excluziunii sociale a celor aflați în situații de vulnerabilitate. Copiii au participat la evenimentele și dezbaterile organizate de UNICEF și partenerii săi, și-au spus părerile și au contribuit substanțial la elaborarea noii Strategii privind protecția și promovarea drepturilor copilului pentru 2021 – 2027. 

„Proiectul care a contribuit cel mai mult la evoluția mea personală și care m-a făcut să-mi deschid ochii asupra realității în care trăim este elaborarea Strategiei naționale cu privire la protecția și promovarea drepturilor copiilor. Aici am avut oportunitatea să semnalez problemele pe care le consider cele mai importante la nivelul comunității mele, precum lipsa unui sistem sanitar eficient și absența siguranței în locurile publice”, a declarat Rafaela, 14 ani, membră a Boardului. 

La rândul său, Rareș, 13 ani, care s-a alăturat Boardului la finalul lui 2019, spune: „Boardul Copiilor m-a învățat să-mi dezvolt abilitățile de vorbit în public, m-a învățat să-mi gestionez timiditatea și să-mi gestionez timpul mai bine”. 

Înscrierile se desfășoară pe pagina UNICEF în perioada 31 ianuarie – 13 februarie 2022, urmând ca noii membri să fie anunțați la începutul lunii martie. 


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like
examen

Broșura pentru admiterea la liceu 2025 va fi publicată de inspectoratele școlare pe 12 mai / Documentul conține numărul de locuri la licee, specializările, precum și media ultimului admis în 2024

Pe 12 mai, inspectoratele școlare vor publica broșura cu informațiile referitoare la admiterea la liceu pentru anul școlar 2025-2026, potrivit calendarului oficial. Broșura conține numărul de locuri la liceele din județ,…
Vezi articolul

Mesaj al premierul lui Ciucă, de Ziua Învățătorului, după ce a aprobat cu forța OUG fără un acord al cadrelor didactice și după o serie de minciuni: Am arătat respect și deschidere la consultările cu reprezentanții sistemului de învățământ / Greva profesorilor continuă

De Ziua Învățătorului, Nicolae Ciucă a transmis că „în calitate de prim-ministru am arătat respect și deschidere la consultările cu reprezentanții sistemului de învățământ și prin soluțiile adoptate deja în…
Vezi articolul

DOCUMENT Profesorii care aplică pentru un post didactic la o școală europeană trebuie să fie obligatoriu și titulari / Dosarele pot fi depuse și pe email – Modificări aduse metodologiei de selecție

Ministerul Educației a introdus clar statutul de titular în metodologia de selecție a personalului din România pentru posturi didactice din cadrul sistemului școlilor europene și păstrat vechimea de predare de…
Vezi articolul

Personalul din școli trebuie să știe de săptămâna viitoare cum se folosesc testele neinvazive – ministrul Cîmpeanu. Joi seară, el spunea la Antena 3 că testele de salivă pentru elevi vor fi disponibile peste două săptămâni, iar la Digi 24 – după încă o săptămână

„Am solicitat Ministerului Sănătății sprijin pentru elaborarea unei proceduri de administrarea acestor teste pe bază de salivă, în așa fel încât această procedură să poate să fie diseminată către toate…
Vezi articolul