Un cimitir roman cu o vechime de 2.000 de ani a fost descoperit în Fâșia Gaza, cea mai importantă descoperire locală din ultimul deceniu

[jp_post_view]
Foto: © Nomadsoul1 | Dreamstime.com
Un cimitir roman cu o vechime de 2.000 de ani şi care include cel puţin 20 de morminte bogat ornamentate a fost descoperit în apropiere de linia ţărmului din nordul Fâşiei Gaza şi reprezintă cea mai importantă descoperire locală din ultimul deceniu, potrivit ministrului antichităţilor, informează Reuters, scrie agenția de presă Agerpres.

Fâşia Gaza, important centru comercial pe parcursul mai multor civilizaţii, încă de pe vremea egiptenilor şi a filistenilor evocaţi în Biblie, continuând cu perioada Imperiului Roman şi a cruciadelor, este un teritoriu bogat în antichităţi.

Ruinele descoperite în acest teritoriu includ urmele unui asediu condus de Alexandru cel Mare, precum şi ale unei invazii mongole.

Până acum, în noul sit arheologic au fost localizate 20 de morminte romane, iar echipa de cercetători preconizează să dezgroape 80 în total în perimetrul de 50 de metri pătraţi al cimitirului. Doar două dintre morminte au fost deschise, unul conţinând oseminte, iar celălalt vase din argilă.

Având în vedere forma şi decoraţiunile relativ bogate, mormintele au aparţinut probabil unor „persoane cu rang înalt” din Imperiul Roman în timpul primului secol din era noastră, a spus Jamal Abu Rida, director-general al Ministerului Turismului şi Antichităţilor din Gaza, potrivit sursei citate.

Spre deosebire de mormintele musulmane care datează din perioade ulterioare şi care sunt orientate de la nord spre sud, mormintele romane sunt aşezate de la est spre vest, a precizat acelaşi oficial. „Am făcut numeroase descoperiri până acum, însă aceasta este cea mai importantă descoperire arheologică din ultimii 10 ani”, a mai spus Abu Rida.

Accesul în zonă este restricţionat pentru jurnalişti şi publicul general până când situl nu va fi organizat şi pregătit corespunzător pentru vizitatori, a mai precizat ministerul.

Situl, supravegheat de o echipă de experţi francezi, a fost descoperit de o echipă de constructori care lucrau la un proiect rezidenţial cu finanţare egipteană. Lucrătorii au sistat săpăturile când au dezgropat pietre vechi, de mari dimensiuni, şi au chemat arheologii, conform Agerpres.

Fâşia Gaza este controlată de mişcarea islamistă palestiniană Hamas, care s-a confruntat cu Israelul în patru conflicte armate din 2008.

Războiul a subminat economia locală, iar autorităţile locale angajează de obicei companii internaţionale pentru a ajuta la lucrările de excavare şi conservare a descoperirilor arheologice, a mai spus Abu Rida.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

OFICIAL Din septembrie 2025, elevii de la clasele cu profil artistic, sportiv sau pedagogic, care nu obțin cel puțin media 6 la disciplinele de specialitate, vor fi transferați la alte profiluri sau specializări

Elevii înscriși la clase cu profil artistic, sportiv sau pedagogic, care nu obțin minimum media șase la disciplinele stabilite prin Regulamentul de organizare și funcționare a școlilor (ROFUIP) vor fi…
Vezi articolul

Trăim cu generația ‘fulg de nea’, pentru care școala pare un efort inimaginabil – Criticii scrisorii unei mame către ministrul Educației

Scrisoarea prin care o mamă îi transmitea ministrului educației să ”nu-i nenorocească copiii” a generat numeroase comentarii ale cititorilor edupedu.ro. “Trăim cu generația ‘fulg de nea’, pentru care orice responsabilitate…
Vezi articolul