Un adolescent ucis şi doi în stare critică într-un incident armat la un liceu din statul american Iowa

[jp_post_view]
Sursa: Captura Youtube
Un adolescent a fost ucis şi doi au fost spitalizaţi după un incident armat petrecut luni în faţa unui liceu din Des Moines, statul Iowa (centrul SUA), a anunţat poliţia, citată marţi de CNN, în ediţia electronică, potrivit Agerpres.

Victima decedată a fost identificată ca fiind un băiat de 15 ani care nu era elev al şcolii respective. Celelalte două victime – o fată de 16 ani şi o tânără de 18 – erau eleve la acea şcoală, a confirmat poliţia luni seară. Cele două fete sunt în stare critică.

Focurile de armă se pare că au fost trase dintr-un vehicul care trecea, a declarat poliţia.

Acesta este cel puţin al 13-lea incident armat într-un campus american în 2022, potrivit unui bilanţ stabilit de CNN. Este a patra omucidere în Des Moines, a precizat poliţia într-un comunicat de presă.

Poliţia a început să primească apeluri în jurul orei locale 14.28, a declarat sergentul de poliţie Paul Parizek. Într-un comunicat al poliţiei din Des Moines se precizează că ofiţerii au primit mai multe apeluri care raportau focuri de armă în şcoală şi răni multiple.

Poliţia a reţinut potenţiali suspecţi, a spus Parizek. Nu au fost formulate acuzaţii în acest moment, se arată în comunicat.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Ministerul Educației anunță că a centralizat o listă cu programe anti-plagiat cu care vor fi scanate toate lucrările de finalizare a studiilor din România, din această vară

Lista programelor recunoscute la nivel național în vederea stabilirii gradului de similitudine pentru lucrările de finalizare a studiilor va fi publicată în Monitorul Oficial, potrivit Ministerului Educației. Instituția anunță pe…
Vezi articolul

Cine este Șerban Valeca, propus ministru al Educației: Președintele PSD Argeș, fost ministru al Cercetării în Guvernele Năstase și Grindeanu care a lovit puternic cercetarea prin evacuarea evaluatorilor internaționali din competițiile din cercetare

Votat de baronii PSD să ocupe funcția de ministru al Educației la finalul unei ședințe în care toate propunerile premierului Dăncilă pentru acest portofoliu au fost respinse de aripa Dragnea,…
Vezi articolul