Aproape 62% dintre elevii din județul Dolj, participanți la simularea județeană de Evaluare Națională 2022, au luat peste media 5

[jp_post_view]
Foto: © Sebnem Ragiboglu | Dreamstime.com
La simularea Evaluării Naționale, organizată de Inspectoratul Școlar județean Dolj între 24-25 februarie, 61,88% dintre elevii de clasa a VIII-a care au susținut aceste examene au luat peste media 5, scrie Gazeta de Sud.

„În urma centralizării rezultatelor, procentul mediilor peste 5 este 61,88%. Este și o medie de 10 la nivelul județului Dolj”, spune Oana Zaharie, inspector școlar general adjunct.

Din cei 4.889 de elevi înscriși în clasa VIII-a, 770 nu au fost prezenți la simularea evaluării naționale organizată la nivelul județului Dolj.

Sunt 67 de școli din Dolj din cele 155 existente la care mai mult de jumătate dintre elevi au reușit să obțină medii de promovare. La nivelul județului Dolj sunt nouă școli la care procentul de promovabilitate la simularea județeană este de peste 90%.

„Rezultatele sunt orientative și au ca scop intensificarea pregătirii elevilor pentru evaluarea națională. Elevii vor susține în mai puțin de o lună și simularea națională cu subiecte de la Ministerul Educației”, a mai precizat Oana Zaharie, inspector școlar general adjunct.

Pentru Evaluarea Naţională simulările se vor desfăşura în perioada 4-6 aprilie 2022. Rezultatele vor fi comunicate pe 14 aprilie.

Mai multe Inspectorate județene au organizat deja simulări pentru Evaluarea Națională 2022 și BAC 2022, înainte de cele organizate de ministerul Educației: Olt, Iași, Braila, Constanța.

Foto: © Sebnem Ragiboglu | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi, în contextul pandemiei Covid-19, oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil.

Citește și:
Subiecte și bareme simulare Evaluare Națională 2022 și BAC 2022, organizate de Inspectoratul școlar Olt
Subiecte și bareme pentru simulări de Evaluarea Națională 2022 și BAC 2022, pentru probele de matematică și istorie, organizate de Inspectoratul Școlar Iași
Subiecte și bareme pentru simularea BAC 2022, la probele Matematică și Istorie, organizată de Inspectoratul Școlar Județean Brăila


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Guvernul a adoptat HG-ul privind prevenirea hărțuirii sexuale în universități și școli: vor fi acceptate sesizările anonime, iar rolul şi responsabilitățile conducătorului sunt clar definite, anunță ministrul Educației și Cercetării

Guvernul a adoptat Hotărârea privind prevenirea şi combaterea hărțuirii pe criteriul de sex, precum și a hărțuirii morale la locul de muncă, anunță ministrul Educației și Cercetării. „În esență, este…
Vezi articolul

Toți copiii de peste 12 ani se pot vaccina cu doza booster, în România. Doar Austria, Israel și Malta au mai decis să administreze doza a treia la această categorie de vârstă, înaintea deciziei Agenției Europene a Medicamentului

Medicul coordonator al campanie de vaccinare, Valeriu Gheorghiță, subliniază, într-o conferință de presă, că doza booster deja se poate administra în România și copiilor de peste 12 ani, chiar dacă…
Vezi articolul

Ecaterina Andronescu vine cu o nouă idee: în Franța, copiii care au probleme de rămânere în urmă sunt chemați la școală în vacanța de vară

În încercarea de a-și nuanța declarațiile făcute duminică seara, ministrul Educației, Ecaterina Andronescu, vine cu o nouă sursă de inspirație sau propunere. Într-o declarație făcută la România TV, Ecaterina Andronescu…
Vezi articolul