Peste 1.400 de școli au depus cereri care au fost validate, pentru finanțare prin Programul pentru Reducerea Abandonului Școlar, anunță ministrul Educației

[jp_post_view]
Foto: Școala Gimnazială Pesceana

Ministrul educației anunță că au fost validate 1.474 cereri de finanțare în cadrul primei runde de finanțare încheiată luni, 14 martie 2022, în programul pentru reducerea abandonului școlar. „În prezent, este în derulare procedura de verificare a conformității administrative, iar proiectele care îndeplinesc toate condițiile de eligibilitate vor intra în faza de evaluare calitativă. Lista finală a unităților de învățământ beneficiare de granturi va fi aprobată prin ordin al ministrului educației, cel târziu în data de 30 martie 2022”, spune Cîmpeanu.

Într-un comunicat de presă semnat de ministrul Sorin Cîmpeanu, acesta spune că „programul urmărește creșterea participării la educație a elevilor din unitățile de învățământ identificate ca având cel mai ridicat risc de abandon școlar. Cel puțin 2.500 de unități de învățământ vor fi sprijinite cu până la 200.000 de euro/școală în vederea reducerii acestui risc”.

Comunicatul integral al Ministerului Educației:

„Ministerul Educației derulează Programul Național pentru Reducerea Abandonului Școlar (PNRAS), finanțat prin PNRR. Programul urmărește creșterea participării la educație a elevilor din unitățile de învățământ identificate ca având cel mai ridicat risc de abandon școlar. Cel puțin 2.500 de unități de învățământ vor fi sprijinite cu până la 200.000 de euro/școală în vederea reducerii acestui risc.

În cadrul primei runde de finanțare, încheiată luni, 14 martie 2022, au fost depuse și validate 1.474 cereri de finanțare.

În prezent, este în derulare procedura de verificare a conformității administrative, iar proiectele care îndeplinesc toate condițiile de eligibilitate vor intra în faza de evaluare calitativă. Lista finală a unităților de învățământ beneficiare de granturi va fi aprobată prin ordin al ministrului educației, cel târziu în data de 30 martie 2022.

Mulțumim tuturor directorilor de unități de învățământ care au înțeles nevoia și responsabilitatea participării la acest program care reprezintă cel mai complex efort de combatere a părăsirii timpurii a școlii din istoria recentă a României, program subsumat proiectului „România Educată” și eforturilor generale ale Ministerului Educației de a spori echitatea și egalitatea de șanse la nivelul sistemului de învățământ.

Sorin Mihai CÎMPEANU,
Ministrul Educației


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like
Examen studiu pregatire test scoala clasa / Foto: Pexels.com

Scrisoarea unui elev olimpic către ministrul Educației, după ce zeci de olimpici au fost descurajați să depună contestații și apoi depunctați: Același lucru s-a întâmplat și în 2024, la Olimpiada Națională de Religie, și nimeni nu a spus nimic. S-a acceptat ideea că olimpiadele sunt, prin natura lor, dure, stresante, copleșitoare

Un elev olimpic care dorește să își păstreze anonimatul a trimis pe adresa redacției Edupedu.ro o scrisoare adresată ministrului Educației, Daniel David, în care atrage atenția asupra modului în care…
Vezi articolul

Mircea Miclea: Proiectele legilor Educației au ieșit așa de prost pentru că în spatele lor este un proiect, România Educată, al președinției, care din păcate este complet dezamăgitor, aș spune foarte clar – incompetent

Proiectele legilor educației lansate de Ministerul Educației în vara acestui an „au ieșit prost”, iar asta deoarece proiectul prezidențial din spatele lor, România Educată, „este complet dezamăgitor, aș spune foarte…
Vezi articolul

Ligia Deca: Avem oportunitatea să facem școlile-pilot acea piatră de încercare a proiectului „România Educată”. Ar fi nevoie să vedem, poate, primele școli-pilot chiar începând cu anul școlar următor

Ar fi nevoie să vedem, poate, primele școlile-pilot chiar începând cu anul școlar următor, a declarat consilierul prezidențial Ligia Deca la conferința online pe tema școlilor pilot organizată de proiectul…
Vezi articolul

Apel către învățători și profesori făcut de ministrul Educației, pentru septembrie: Să valorifice mai mult evaluările la clasele a II-a, a IV-a și a VI-a și să adapteze predarea la copii / Problema constă în resurse și în a nu privi clasele ca pe un grup și a le preda tuturor la fel, ci în a personaliza de fapt intervenția – VIDEO

Ministrul Educației, Ligia Deca, face apel la profesori și învățători ca în anul școlar care va începe în septembrie să valorifice mai mult evaluările la clasele a II-a, a IV-a…
Vezi articolul