Sorin Cîmpeanu, mesaj către profesorii și elevii din România, despre copiii refugiați din Ucraina: Trebuie să încercăm să le oferim șansa unei vieți normale

[jp_post_view]
Ministrul Educației a fost într-o școală din Capitală, în care învață copii din Ucraina și s-a întâlnit cu mai mulți elevi care au statut de audienți la noi în țară – adică pot participa la cursuri, dar nu sunt înscriși ca elevi, ci au cataloage provizorii. Într-o postare pe Facebook, Cîmpeanu are un mesaj pentru toți elevii și profesorii din România, unul care îndeamnă la “eforturi comune“ și la încercarea de a le “oferi șansa unei vieți normale“ refugiaților.

Oficialul spune că s-a întâlnit cu o elevă ucraineancă care “își dorește să învețe și să-și facă prieteni printre colegi“.

“Am vorbit astăzi cu Veronica, o elevă din Ucraina, înscrisă ca audient la o școală din București. Se bucură că poate să meargă la școală. Își dorește să învețe, își dorește să-și facă prieteni printre colegi.

Foto: Sorin Cimpeanu/Facebook.com

Întreprindem toate demersurile necesare pentru ca școala din România să fie deschisă pentru ea și pentru toți copiii care ajung în țara noastră pentru a se salva din calea războiului“, scrie Sorin Cîmpeanu.

Foto: Sorin Cimpeanu/Facebook.com

“Acești copii au dreptul la educație, au dreptul de a se putea bucura de tot ceea ce învață, au dreptul de a simți căldura colegilor și de a beneficia de dăruirea profesorilor în condiții de normalitate.

Datoria noastră, inclusiv datoria morală, este să-i protejăm, să le asigurăm condițiile necesare pentru a putea învăța, să-i ajutăm să depășească traumele prin care au trecut. Războiul distruge vieți și destine, iar copiii nu se pot apăra singuri. Au nevoie de liniște, de siguranță, de părinții lor și, nu în ultimul rând, de școală.

Mesajul meu, în calitate de ministru al educației, este pentru toți elevii și cadrele didactice din România: trebuie să depunem eforturi comune, împreună, pentru a-i ajuta pe copiii care fug din calea războiului, trebuie să încercăm să le oferim șansa unei vieți normale.

Mâine mă voi întâlni cu un grup de profesori din Ucraina și România, implicați în educația acestor copii“, încheie acesta.

Amintim că Edupedu.ro a scris marți că peste 600 de copii ucraineni au fost înscriși cu statut de audienți la școlile și grădinițele din România, după cum a declarat secretarul de stat în ministerul Educației, Florian Lixandru: „Datele sunt în continuă dinamică. Începând din această săptămână, centralizam datele vinerea pentru săptămâna încheiată”.


4 comments
  1. Asa e domnule ministru.
    Cea mai buna ‘femeie ‘in viata aceasta este politica !Sunt norocoasa ca ,politica ,in limba romana este de genul feminin!altfel mi ar fi fost greu sa ma exprim si sa exprim !

  2. Trebuie sa incerci sa ne oferi intai noua o viata normala. Apoi poti veni cu tupeu si pretentii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Explicațiile ministrului Cîmpeanu pentru rezultatele mai bune la Evaluarea Națională 2022: Nu au fost întreruperi ale școlii, conținuturile au fost mai restrânse, fără teme predate când școlile au fost închise, ore remediale „mai eficiente”

„Faptul că anul acesta nu au fost întreruperi ale școlii”, dar și acela că „s-au eliminat conținuturile care s-au predat în momentul când școlile au fost închise în perioada pandemiei”…
Vezi articolul

DOCUMENT Tarifele de autorizare, acreditare și evaluare externă periodică aplicate de ARACIP, agenția din subordinea Ministerului Educației, au crescut cu 68%, de luna aceasta. Taxele sunt aceleași pentru școlile de stat și private

Noile tarife practicate de agenția care acreditează și autorizează școlile și grădinițele din România, ARACIP, valabile de la 1 ianuarie a.c., sunt cu 68,5% mai mari decât cele valabile până…
Vezi articolul

Liderii sindicatelor profesorilor, în campanie electorală: Marius Nistor, șeful FSE „Spiru Haret”, prezent la congresul PSD de lansare a lui Marcel Ciolacu și la evenimentul candidatului PNL Nicolae Ciucă cu profesorii. Simion Hăncescu de la FSLI și Anton Hadăr, șeful federației universitarilor – și ei la congresul PSD

În plină campanie electorală pentru alegerile prezidențiale, toți liderii federațiilor sindicale din educație au fost prezenți la evenimente organizate de PNL și PSD, marcând o implicare vizibilă pe lângă candidații…
Vezi articolul