11 aprilie – Ziua educației financiare. Legea votată de Camera Deputaților merge la promulgare

[jp_post_view]
bani, monede
Foto: Pexels.com
Camera Deputaţilor a decis, marţi, instituirea în 11 aprilie a Zilei educaţiei financiare, adoptând un proiect de lege în acest sens, potrivit Agerpres.
  • S-au înregistrat 217 voturi pentru, 15 contra şi 57 abţineri.

Potrivit proiectului, Parlamentul, Ministerul Finanţelor, Ministerul Educaţiei, Banca Naţională a României, Autoritatea de Supraveghere Financiară şi Institutul de Studii Financiare, precum şi alte autorităţi ale administraţiei publice centrale şi locale pot organiza, de Ziua educaţiei financiare, manifestări publice, simpozioane, seminarii, mese rotunde sau alte tipuri de evenimente publice.

Camera Deputaţilor este for decizional pentru acest proiect de lege. Actul a fost trimis la Administrația Prezidențială pentru promulgare. Legea intră în vigoare după publicarea ei în Monitorul Oficial.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Ministrul Educației: O problemă este din modul în care se predă la clasă. În loc să ne concentrăm pe învățarea vizibilă de către fiecare copil și pe sinteză, analiză, da, consolidarea pe ce înseamnă informație de bază, cultură generală, încercăm să facem mult din toate

„Deși am făcut o reformă curriculară acolo, deși specialiștii ne spun că programele sunt aerisite la clasă, copiii resimt în continuare o încărcare prea mare, spun ei, pe anumite discipline,…
Vezi articolul

EXCLUSIV Angajarea lui Călin Georgescu ca lector universitar și existența sau lipsa unui control psihologic și psihiatric la zi – probleme atinse în sesizări către Comisia de etică. Universitatea Politehnica București: Georgescu a solicitat suspendarea contractului de muncă până la finalul anului universitar. Se suspendă orice procedură disciplinară, iar cercetările în curs vor fi finalizate după încetarea suspendării contractului

„Modul în care a fost organizat concursul privind angajarea domnului lector Călin Georgescu și dacă acesta are controlul medical, cel psihologic și cel psihiatric la zi”, precum și „derularea activităților…
Vezi articolul

Fazele locale ale olimpiadelor naționale de limba română și de matematică 2024, stabilite în județele Dolj și Neamț de inspectoratele școlare, în lipsa unui calendar anunțat de Ministerul Educației

Mai multe faze locale ale olimpiadelor naționale școlare au fost stabilite de inspectoratele școlare județene (ISJ) din țară, potrivit informărilor de pe site-urile acestora. De exemplu, faza locală a olimpiadei…
Vezi articolul