Absolvenții de liceu sau de facultate 2022 pot lua 262 de lei pe lună, ajutor de şomaj pentru 6 luni, anunță agenția de muncă / Ce acte sunt necesare pentru dosar

[jp_post_view]
Foto: © Dreamstime.com
Absolvenţii instituţiilor de învăţământ în vârstă de minimum 16 ani pot beneficia de o indemnizaţie de şomaj pentru o perioadă de 6 luni, dacă se înregistrează la agenţia pentru ocuparea forţei de muncă din raza căreia îşi au domiciliul, în maximum 60 de zile calendaristice de la data absolvirii, ca persoană în căutarea unui loc de muncă, potrivit unui comunicat emis de Agenția Municipală pentru Ocuparea Forței de Muncă București, informează Agerpres.
  • Indeminizația de șomaj de care ar beneficia absolvenții reprezintă 50% din valoarea indicatorului social de referinţă al asigurărilor pentru şomaj şi stimulării ocupării forţei de muncă în vigoare, conform sursei citate. Absolvenții vor primi 262 de lei pe lună.
  • „Prin absolvent al unei instituţii de învăţământ se înţelege persoana care a obţinut o diplomă sau un certificat de studii, în condiţiile legii, în una dintre instituţiile de învăţământ gimnazial, profesional, special, liceal, postliceal sau superior, de stat ori particular, autorizat sau acreditat în condiţiile legii”.

Indemnizaţia de şomaj se acordă după 60 de zile calendaristice de la data absolvirii, perioadă în care absolventul beneficiază de servicii gratuite în vederea angajării (informare şi consiliere profesională, medierea muncii, formare profesională), precum şi de măsuri de stimulare a ocupării (prime), după cum apare în comunicat.

În cazul absolvenţilor de liceu, indiferent dacă au promovat sau nu examenul de Bacalaureat, termenul de 60 de zile se calculează din ziua următoare datei absolvirii studiilor, potrivit sursei menționate.

„În cazul elevilor care nu au situaţia şcolară încheiată la toate materiile, termenul de 60 de zile se calculează de la data promovării examenului de corigenţă, dată înscrisă în adeverinţa eliberată de instituţia de învăţământ.”

  • Potrivit structurii anului școlar 2021-2022, clasele a XII-a zi, a XIII-a seral și frecvență redusă încheie cursurile la data de 27 mai 2022 – cu două săptămâni înaintea celorlalți elevi de liceu.

Actele  necesare  pentru  înregistrarea  absolventului  la  A.L.O.F.M., ca persoană  în  căutarea unui loc de muncă, sunt:

  • actul de identitate;
  • actele de studii şi de calificare  sau  adeverinţa din care să rezulte data absolvirii;
  • declaraţie pe proprie răspundere privind starea de sănătate – tipizat disponibil pe website-ul: www.anofm.ro – agentia AMOFM Bucureşti secţiunea Persoane fizice/Indemnizaţii de şomaj şi venituri de completare.

Foto: © KadettmannDreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi, în contextul pandemiei Covid-19, oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

EXCLUSIV Ministrul Digitalizării, Sebastian Burduja, a anunțat în 2022 o colaborare cu compania chineză de cryptomonede Binance, deși firma era investigată în SUA pentru presupusă spălare de bani

În 20 septembrie 2022, ministrul Cercetării, Inovării și Digitalizării, Sebastian Burduja, a anunțat lansarea unei colaborări cu compania chineză de cryptomonede Binance printr-un comunicat ce a trecut relativ neobservat la…
Vezi articolul
Ligia Deca / Foto: INQUAM Photos - Octav Ganea

SURSE Atac dur în interiorul PNL la Ligia Deca. Ministra susținută de președintele Iohannis, comparată cu Ecaterina Andronescu de liberali și criticată pentru legile Educației și pentru ignorarea sensibilităților religioase, prin anularea vacanței de Paște

Critici dure lansate astăzi la adresa ministrei educației, Ligia Deca, de către o parte dintre liderii liberali prezenți la ședința Biroului Executiv (BEX) al PNL. Liderii cu cele mai vocale…
Vezi articolul

Proiectul de hotărâre de guvern pentru reorganizarea Agenției care acreditează școlile și grădinițele, pe ordinea de zi a ședinței de astăzi a Executivului, în ciuda apelurilor repetate ale societății civile de a retrage documentul

Reorganizarea ARACIP, Agenția Română pentru Asigurarea Calității în Învățământul Preuniversitar, este pe ordinea de zi a ședinței de miercuri a Guvernului, potrivit gov.ro. Este vorba despre un proiect controversat, care…
Vezi articolul

Olimpici internaționali pe banii lor și ai profesorilor. Mai mulți elevi români au fost premiați la două concursuri internaționale de Limba latină, în Italia, la care au ajuns pe cont propriu, concursuri excluse fără explicații de Ministerul Educației din România din calendarul competițional, în urmă cu 2 ani

Mai mulți elevi români au participat recent la două din cele trei concursuri internaționale de Limba latină care reunesc cei mai buni elevi din Europa la traduceri din autorii clasici.…
Vezi articolul