Profesorii își pot înscrie elevii în Competiția Națională Eroii Internetului până pe 20 mai, iar dacă se înscriu la trainingul gratuit, pot câștiga un laptop

[jp_post_view]
Foto: © Rawpixelimages | Dreamstime.com
Toți elevii claselor 0-VIII, în echipe formate din maximum 7 membri plus un profesor coordonator care poate fi și de la liceu, pot participa la Competiția Națională Eroii Internetului, iar la cererea mai multor profesori, Asociația Adfaber a prelungit perioada de înscrieri în până pe 20 mai, anunță organizația într-un comunicat de presă. La acest concurs membrii echipelor pot fi din diferite clase și ani de studiu.

Calendarul înscrierilor a fost extins și în perioada de depunere a proiectelor pentru competiție, astfel că profesorii își pot forma echipe de elevi și le pot înscrie până pe 20 mai. Aceasta este și data-limită până când profesorii pot depune proiectele echipelor de elevi din competiție.

“Programul Eroii Internetului este o mână de ajutor pentru părinți și profesori. Este resursa de care au nevoie toți cei care îi pot susține pe copii, atunci când aceștia pășesc în lumea smartphone-urilor și a tehnologiei, pentru ca ei să aibă o interacțiune cât mai sigură cu online-ul”, a spus fondatorul Adfaber Alin Chiriac.

Prin ideile lor creative, elevii vor construi o campanie de conștientizare despre siguranța online, pe baza informațiilor din programa Eroii Internetului.

Ce este Competiția Națională Eroii Internetului

Competiția Eroii Internetului face parte din programul cu același nume, dezvoltat de către Google.org și implementat în România de Adfaber. Elevii înscriși în competiție au oportunitatea să își consolideze, prin joacă, noțiunile pe care le-au discutat profesorii cu ei legate de siguranța în online. 

În competiție pot participa elevi din școlile de stat din toată țara, după ce profesorii discută cu ei la clasă noțiunile de siguranță online din programa Eroii Internetului. Mai exact, după ce profesorii completează trainingul gratuit și primesc diploma pentru participare, ei discută programa cu elevii și, apoi, cei dornici pot forma echipe cu care să se înscrie în competiție.

Doar profesorii care au participat la training pot înscrie elevi în competiție, iar elevii și părinții le pot propune profesorilor să îi înscrie.

Programul Eroii Internetului pune la dispoziția profesorilor și părinților informațiile de care au nevoie pentru a-i îndruma pe cei mici să navigheze sigur și inteligent în spațiul online.  

Noutatea din acest an este că și profesorii de liceu pot participa.

De asemenea, în fiecare vineri pentru încă 7 săptămâni, profesorii care se înscriu la trainingul gratuit Eroii Internetului, pot câștiga un laptop. Înscrierile la trainingul Eroii Internetului pentru profesori se fac aici.

Asociația Adfaber este un nume cunoscut în rândul elevilor din școlile de stat, mulțumită programelor și competițiilor naționale și internaționale gratuite, pe care le organizează în România. 

Foto: 92938349 © Rawpixelimages | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi, în contextul pandemiei Covid-19, oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil.


2 comments
  1. Nu avem nevoie de ,,eroi ai internetului”. Avem destule probleme cu copiii din cauza lui. Vrem ca învățământul sa promoveze cititul, scrierea caligrafica, poeziile, etc. intr-un cuvânt, dragostea de carte!…. dacă se mai poate face ceva în privinta asta.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Ligia Deca, în contradicție cu ea însăși. A scos salariile profesorilor din proiectul legii Educației, la 20 de zile după ce a anunțat public că salarizarea profesorilor va fi în legea Educației – video

Misiunea de a aproba cu orice preț și cât mai repede legile Educației aduce ministrei Educației, Ligia Deca, una dintre cele mai vizibile serii de contradicții ministeriale din mandatul acesteia…
Vezi articolul
Foto: © Kantver - Dreamstime.com

OFICIAL Cursurile pentru formarea profesorilor trebuie să aibă componenta față în față de cel mult 50%, în scădere față de 60% cât era până acum / Sunt introduse noi domenii tematice – reziliența școlară și nanotehnologii

Componenta față în față trebuie fie de cel puțin 40%, dar să nu depășească 50% din timpul alocat unui program de formare continuă pentru profesori, potrivit ordinului cu metodologia privind…
Vezi articolul

FOTO Grevă de amploare a profesorilor în Franța, după ce măsurile de protecție împotriva Covid-19 din școli „nu le garantează siguranță”, susțin sindicatele / Jumătate din școli, închise astăzi

În fața unor schimbări frecvente ale protocolului sanitar de protecție Covid-19 din școli, din ultimele 10 zile, profesorii francezi de învățământ primar, gimnaziu, dar și de la licee, sunt în…
Vezi articolul

Profesorii trebuie să realizeze cursurile de pregătire chiar și pentru un singur elev care va veni la școală, dar în același timp trebuie să facă și pregătire online cu elevii care stau acasă, potrivit ministrului Educației

Profesorii trebuie să realizeze cursurile de pregătire chiar și pentru un singur elev, dacă un singur elev va alege să vină la școală, spune ministrul Educației potrivit digi24.ro. Același profesor,…
Vezi articolul