România semnează azi un acord de cooperare în domeniul Educației cu ministerul din Cuba / Țara este un susținător al Rusiei, în contextul războiului din Ucraina, iar un raport al departamentului de stat al SUA arată că universitățile publice au dat afară profesori și studenți care nu împărtășesc ideologiile partidului de la putere

[jp_post_view]
Foto: Ambasada României în Cuba
„Programul de cooperare în domeniul educației între Ministerul Educației din România și Ministerul Învățământului Superior din Republica Cuba” va fi semnat luni de ministrul Educației, Sorin Mihai Cîmpeanu și ministrul cubanez al Învățământului Superior, Jose Ramon Saborido Loidi, aflat în vizită în România alături de o delegație formată din 12 rectori ai unor universități din Cuba. Într-un raport al departamentului american privind respectarea drepturilor omului în Cuba, cel puțin 30 de profesori au fost concediați din universități în perioada 1991-2019 pentru că aceștia au avut opinii contrare guvernului de la Havana.
  • Cuba și-a anunțat sprijinul pentru Rusia în războiul cu Ucraina, soldat din 24 februarie cu 1 milion de refugiați care au trecut doar granița cu România.
  • Ministrul actual al învățământului superior, José Ramón Saborido Loidi, care sosește în România, s-a întâlnit în noiembrie 2021 cu vicepreședintele Dumei de stat din Rusia, Iván Melnikov, cu care a schinbat opinii despre colaborarea dintre cele două țări în domeniul învățământului superior și știință.
  • José Ramón Saborido Loidi a fost timp de mulți ani rector al Universității Centrale Central de Las Villas (UCLV).

Vizita ministrului cubanez al Educației Superioare, Jose Ramon Saborido Loidi, în România durează între 5-12 iunie, la invitația Ministerului Educației și Consiliului Național al Rectorilor. A venit însoțit de 12 rectori de la universități de prestigiu din Cuba care se vor întâlni cu omologii lor de la universități din București, Brașov și Târgu Mureș.

Ambasadorul României în Republica Cuba, Theodora Magdalena Mircea, s-a întâlnit deja cu delegația condusă de ministrul Educației Superioare, Jose Ramon Saborido.

Luni va fi semnat Programul de Cooperare în domeniul educației dintre România și Cuba de către cei doi miniștri, român și cubanez.

Amintim că în februarie, rectorii români au participat la Congresul Universidad 2022 desfășurat la Havana, februarie 2022, unde au fost semnate 18 acorduri de cooperare de educație între România și Cuba.

Informații de context

Ministrul actual al învățământului superior, José Ramón Saborido Loidi s-a întâlnit în noiembrie 2021 cu vicepreședintele Dumei de stat din Rusia, Iván Melnikov, cu care a schinbat opinii despre colaborarea dintre cele două țări în domeniul învățământului superior și știință.

Într-un raport privind respectarea drepturilor omului în Cuba, publicat de Departamentul de Stat al SUA, care citează o publicație locală, cel puțin 30 de profesori au fost concediați din universități în perioada 1991-2019 pentru că aceștia au avut opinii contrare guvernului de la Havana.

În 20 august, vice ministrul pentru învățământ superior, Martha del Carmen Mesa Valenciano, anunța într-o scrisoare publică: „Oricine care nu împărtășește opiniile revoluționare ale partidului, ideologia, moralitatea și convingerile politice, trebuie să își dea demisia din poziția de profesor universitar. Scrisoarea a deschis drumul multor concedieri din mediul academic, notează raportul departamentului american de stat.

Mai mult, ministrul cubanez pentru învățământ superior, Jose Ramon Saborido Loidi a confirmat că universitățile publice au concediat și dat afară nu doar profesori care nu împărtășesc ideologiile partidului de la putere, ci si studenți.

Universitățile au adoptat noi criterii de admitere a studenților pentru a acorda mai multă pondere convingerilor ideologice ale potențialilor studenți, mai scrie în raportul SUA.


1 comment
  1. Ministrul Campeanu pe ce Campi este cu mintea?!
    PSD și PNL pot sa facă așa ceva.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Virusologul Mihnea Boștină: Din ce în ce mai multe date sprijină ipoteza unei transmisii aeriene a SARS-CoV-2. După strănut, particule foarte fine vor rămîne în atmosferă pentru mai mult timp unde pot fi inhalate de o persoană sănătoasă – Savantgarde.ro

Specialist în virusologie la Universitatea Otago din Noua Zeelandă, Mihnea Boștină a deschis în publicația Savantgarde.ro un „Jurnal din anul coronavirusului„. În textul de astăzi, 3 aprilie, Boștină scrie că…
Vezi articolul

Andronescu anunță posibila desființare a Evaluării Naționale de la clasa a VIII-a, pentru că în 2020 învățământul obligatoriu ar putea începe la 5 ani pentru a se termina la clasa a XII-a

Ecaterina Andronescu a spus că a lansat ”dezbateri publice cu directorii școlilor” să vadă dacă Evaluarea Națională de la clasa a VIII-a ”se mai justifică”, fiind considerată, mai spune ministrul…
Vezi articolul
Proba de competențe digitale la Bacalaureat

Elevii de liceu de la orice profil și clasă pot învăța cum să creeze jocuri cu ajutorul unor platforme online, în cadrul disciplinei opționale „Dezvoltarea jocurilor video”, disponibilă din anul școlar 2025-2026

Disciplina opțională „Dezvoltarea jocurilor video” va putea fi studiată timp de o oră pe săptămână de elevi de liceu din orice nivel de la toate filierele, profilurile și specializările, potrivit…
Vezi articolul