Nu mai există nicio tabără școlară de stat în Brașov / Administrația încearcă recuperarea taberei din Predeal: are clădirile, dar nu și terenul

[jp_post_view]
Sursa foto: Pixabay
Județul Brașov a avut 10 tabere școlare de stat înainte de 1989, însă acestea s-au degradat în lungul proces al retrocedărilor sau litigiilor. Doar 3 ar putea fi aduse la viață peste câțiva ani, dacă Primăria municipiului Brașov și cea din Predeal vor reuși să reglementeze situația lor juridică, informează Agenția de presă Rador, potrivit G4Media.ro.

“Municipalitatea este în faza finală de reglementare a situației juridice a terenului pe care sunt cele trei clădiri în care au funcționat tabere pentru elevi, clădiri pe care le-am primit de la Ministerul Tineretului, în urmă cu mai mulți ani. Din păcate, la acel moment am primit proprietatea asupra clădirilor, nu și a terenului, terenul având un alt proprietar. De-a lungul anilor am avut multe discuții cu autoritățile publice din Predeal, pentru a reglementa această situație. Acum suntem la OCPI cu documentația necesară, iar după ce vom finaliza această procedură sperăm să avem și acordul Consiliului Local din Predeal de reglementare a situației juridice și atunci vom putea demara investițiile necesare pentru aducerea la viață a celor trei clădiri”, a precizat purtătorul de cuvânt al Primăriei municipiului Brașov, Sorin Toarcea.

Citește articolul complet pe G4Media.ro


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Platforme care facilitează învățarea, dezvoltate de elevi ai Colegiului Național “Andrei Șaguna” din Brașov / Urmează să fie actualizate și în limba ucraineană, pentru a-i ajuta pe elevii din această țară / Inițiatorii ideilor au fost admiși la universități din Marea Britanie și SUA

Două platforme care facilitează învățarea au fost dezvoltate de elevi ai Colegiului Național “Andrei Șaguna” din Brașov, anunță Agenția de presă Rador, citată de G4Media.ro. Una este funcțională încă din…
Vezi articolul

Daniel Funeriu, despre schimbarea Evaluării Naționale în examen multidisciplinar: Ar fi un lucru bun dacă am avea o echipă de fotbal cu 11 atacanți? Structura actuală a Evaluării Naționale asta produce: roboței de rezolvat probleme standardizate. Or viața nu îți prezintă probleme standardizate

„Oameni buni, apărați ideile bune, cereți-le, că altfel tot proștii o să vă conducă!” Apelul vine de la fostul ministru al Educației Daniel Funeriu, care în 2011 a aplicat Legea…
Vezi articolul

Povești audio ca niște călătorii pe un tărâm magic pentru copiii ucraineni refugiați și carte de colorat specială, puse gratuit la dispoziție de o platformă românească de educație

O secțiune gratuită unde se găsesc povești în format audio pentru copiii ucraineni este disponibilă pe platforma superscoala.ro, anunță organizatorii care au completat formularul special din platforma EduCare, pe EduPedu.ro.…
Vezi articolul