Plagiatul va fi definit în textul propunerii de lege pentru învățământul superior

[jp_post_view]
Foto: captură schemă
Propunerea de lege pentru învățământul superior va conține și definirea plagiatului, precum și a altor termeni care încalcă etica universitară, potrivit propunerilor consultate de Edupedu.ro, trimise în urmă cu puțin timp jurnaliștilor acreditați la Ministerul Educației.

Concret, plagiatul va fi definit în textul propunerii de lege ca „prezentarea drept creație sau contribuție științifică pretins personale într-o operă scrisă, inclusiv în format electronic, a unor texte, idei, demonstrații, date, teorii, rezultate sau metode științifice preluate din opere scrise, inclusiv în format electronic, ale altor autori, fără a menționa acest lucru și fără a face trimitere la sursele originale”.

Un alt termen definit este cel de „confecţionare de rezultate sau date” – „raportarea de rezultate sau date fictive, care nu sunt rezultatul real al unei activităţi de cercetare-dezvoltare”.

De asemnea „falsificarea de rezultate sau date” va fi definită ca „raportarea selectivă sau respingerea datelor ori a rezultatelor nedorite, manipularea reprezentărilor sau a ilustraţiilor, alterarea aparatului experimental ori numeric pentru a obţine datele dorite fără a raporta alterările efectuate, în scopul denaturării adevărului științific”.

 Normele de etică universitară și deontologie profesională sunt:

  1. norme de etică în activitatea didactică și de cercetare universitară:

 Abaterile includ: 

-confecţionarea de rezultate sau date şi prezentarea lor ;

-falsificarea de date experimentale;

-îngreunarea deliberată, împiedicarea sau sabotarea activităţii didactice sau de cercetare a altor persoane;

-încălcarea regimului juridic al conflictului de interese și incompatibilităților;

-nerespectarea confidenţialităţii în evaluare;

-discriminarea; 

-fraudarea evaluării.

2. norme de etică în activitatea de comunicare, publicare, diseminare şi popularizare ştiinţifică:

Abaterile includ: 

-plagiatul;

-includerea în lista de autori a unei publicaţii ştiinţifice a unei persoane fără acordul acesteia;

-publicarea sau diseminarea neautorizată de către autori a unor rezultate, ipoteze, teorii ori metode ştiinţifice nepublicate;

-introducerea de informaţii false în solicitările de granturi sau de finanţare, în dosarele de candidatură pentru abilitare, pentru posturi didactice sau de cercetare

3.  norme de etică  în exercitarea atribuțiilor aferente funcţiilor de conducere:

Abaterile includ: 

-încălcarea regimului răspunderii publice;                                                             

-abuzul de autoritate pentru a obţine calitatea de autor sau coautor al publicațiilor subordonaților sau salarizare, remunerare sau alte beneficii materiale din proiectele de cercetare-dezvoltare conduse ori coordonate de subordinați, inclusiv pentru soţi, afini ori rude până la gradul al II-lea ;                                                                     

-obstrucţionarea activităţii unei comisii de etică, a unei comisii de analiză în cursul analizei unor abateri de la bună conduită, etică și deontologie

-nerespectarea prevederilor şi procedurilor legale care privesc aplicarea normelor de bună conduită, etică și deontologie profesională prevăzute în lege, în codurile de etică și deontologie profesională din Cartă, după caz, inclusiv nepunerea în aplicare a sancţiunilor stabilite de comisiile de etică, CNETU sau CNEMU

4.  norme de etică privind respectarea fiinţei şi demnităţii umane:

Abaterile includ:                     

-ocrotirea drepturilor beneficiarilor direcți ai dreptului la educație;          

-apărarea demnităţii beneficiarilor direcți ai dreptului la educație şi a prestigiului profesiei;

-recunoaşterea profesiei, a responsabilităţii şi încrederii conferite de societate, precum şi a obligaţiilor interne ce derivă din această încredere.

În actuala Lege 1/2011 nu există o definiție a plagiatului.

Reamintim că ministrul Sorin Cîmpeanu a declarat în februarie 2022 „ați văzut pe undeva o definiție a plagiatului validă juridic? Eu n-am văzut”. Declarația era atunci făcută în contextul în care Sorin Cîmpeanu a cerut în luna august 2021 să-i fie analizată teza de doctorat de către Universitatea de Științe Agronomice. Până acum, instituția de învățământ nu a emis niciun fel de decizie.

În prezent legea 206 din 27 mai 2004 definește plagiatul la art. 4 alin (1) punctul (d) astfel: „expunerea într-o operă scrisă sau o comunicare orală, inclusiv în format electronic, a unor texte, expresii, idei, demonstraţii, date, ipoteze, teorii, rezultate ori metode ştiinţifice extrase din opere scrise, inclusiv în format electronic, ale altor autori, fără a menţiona acest lucru şi fără a face trimitere la sursele originale”.

Articol în curs de actualizare


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Activități anti-bullying, de sprijin pentru reintegrare și de susținere pentru studenții din medii dezavantajate – printre noile atribuții de combatere abandonului universitar, propuse pentru Centrele de consiliere și orientare în carieră – proiect de metodologie

O serie de activități menite să combată abandon ul universitar vor intra în atribuțiile centrelor de consiliere și orientare în carieră (CCOC) din cadrul instituțiilor de învățământ superior – de…
Vezi articolul

Universitățile nu se vor mai închide la apariția a 3 cazuri confirmate de COVID-19 – noi reguli în proiectul care modifică ordinul comun al miniștrilor Sănătății și Educației, anunțate de președintele Alianței Naționale a Studenților

Universitățile nu se vor mai închide automat la doar trei cazuri de coronavirus confirmate în formaţii de studiu diferite, decizie care este inclusă într-un ordin comun de ministru ce se…
Vezi articolul

Noile alegeri pentru funcția de rector la „Dunărea de Jos” Galați – programate pentru 22 aprilie / Senatul universității a intervenit pentru deblocarea situației cauzate de disputele între fostul rector Lucian Puiu Georgescu și Ministerul Educației

Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați își va alege din nou rectorul în cadrul unui scrutin ce va avea loc pe 22 aprilie, potrivit unei decizii luate săptămâna aceasta de…
Vezi articolul

Ligia Deca, despre ieșirea universităților românești din topul Shanghai: O oglindă a politicilor publice din ultimul deceniu / Universitățile s-au concentrat pe asigurarea unui act educațional de calitate pentru studenți, nu pe rezultatele cercetării sau premianți Nobel ori Fields / Vom adopta noi standarde minimale pentru conferențiar și profesor

Aproape o treime din punctajul pentru prezența în topul Shanghai „este acordată pentru existența absolvenților sau a cadrelor didactice sau a cercetătorilor, în universitățile evaluate, care să fi câștigat Premiul…
Vezi articolul