Dezbaterile de formă pe legile educației, expuse chiar de ministrul Cîmpeanu. Doar puțin peste 50 de propuneri din cele aproape 1.500 înregistrate în perioada de consultare ar fi fost posibil desprinse în timpul celor 75 de întâlniri din calendarul prezentat de oficial

[jp_post_view]
Foto: Ministerul Educației
Ministerul Educației a înregistrat în total, până pe 25 august, în urma perioadei de consultări publice pe proiectele de legi ale educației, 1.486 de seturi de propuneri de schimbare a legii, ce reunesc peste 9.000 de amendamente, a anunțat ministrul Sorin Cîmpeanu în conferința de presă de joi. Dar, în momentul în care a precizat cum s-au înregistrat aceste seturi de propuneri, el nu a menționat în niciun fel cele 75 de evenimente pe care instituția spune că le-a organizat în perioada de consultări. Iar un calcul pe baza cifrelor furnizate în privința modalităților de înregistrare arată că, în baza dezbaterilor, ar fi putut fi înregistrate cel mult câteva zeci de seturi de propuneri ca rezultat direct al discuțiilor, considerabil mai puține decât totalul evenimentelor menționate.

Astfel, în conferința de presă, ministrul a precizat că seturile de propuneri au fost înregistrate pe trei căi: pe adresa de e-mail dedicată (vasta majoritate), câteva zeci prin registratură, și tot câteva zeci prin înregistrare la cabinet ministru. El a furnizat aceste date în momentul în care a fost întrebat de Edupedu.ro despre înregistrarea scrisorii deschise semnate de 100 de intelectuali, lăsând de înțeles că aceasta a fost înregistrată la cabinet ministru.

Cum a spus ministrul că s-au înregistrat, la minister, propunerile de schimbare a legii – cele trei căi oficiale:
  • “Căile pe care au fost aceste 1.486 de seturi de propuneri sunt trei. Circa 1.357, dacă nu mă înșel, sunt venite pe adresa de mail consultare.legiaeducatiei@edu.gov.ro. Cam 74, dacă nu mă înșel, sunt venite prin registratură. Sunt, de asemenea, diferența, înregistrate direct la cabinet ministru. Direct la cabinet ministru înseamnă și că ministrul a văzut o scrisoare deschisă (n. red. – trimitere la scrisoarea celor 100 de intelectuali) și a solicitat înregistrare la cabinet ministru. Toate aceste numere, într-un stat român bazat pe reguli, să știți că au înregistrare oficială, care nu poate fi pusă în niciun fel la îndoială.”

“Diferența”, adică seturile înregistrate direct la cabinetul ministrului, ar însemna 55 de seturi propuneri. Unul dintre ele este, din declarațiile ministrului, scrisoarea deschisă, însemnând că rămân 54 de seturi de propuneri printre care la cabinet ar fi putut să se fi înregistrat și schimbări cerute în dezbaterile publice, așa cum s-a întâmplat și cu scrisoarea deschisă.

Acest total de 54 de seturi reprezintă 3,6% din totalul de 1.486 seturi de propuneri. Dacă, calculând în baza extremelor, toate ar fi fost înregistrate în baza măsurilor propuse în cadrul evenimentelor organizate, ar însemna că, în cadrul celor 75 de conferințe și întâlniri, s-ar fi înregistrat în medie 0,72 seturi de propuneri / eveniment.

  • Ministrul nu a menționat sub niciun fel, ca mijloc direct de înregistrare a unor propuneri de schimbare a legii, evenimentele organizate în iulie-august. El nu a precizat nici forma în care au fost înregistrate, procedural, măsuri agreate oficial după discuții cu unii participanți la consultări – vezi, de exemplu, cele anunțate după discuțiile cu sindicatele, aproape de finalul perioadei de consultări.

Dezbaterile au fost deschise oficial în data de 13 iulie și s-au încheiat în data de 24 august. Potrivit ministrului Cîmpeanu, au fost “43 de zile de dezbateri, 75 de acțiuni organizate în aceste 43 de zile”.

Datele oferite de ministru, în conferința de presă, privind totalul seturilor de propuneri și al amendamentelor:

  • “În momentul în care am coborât, acum 10 minute, avem înregistrate 1.486 de seturi de propuneri. În câteva minute vom finaliza procesul, probabil vom avea în jur de 1.500 de seturi de propuneri de îmbunătățire a pachetului legislativ România Educată, înțelegându-se prin asta Legea învățământului preuniversitar și Legea învățământului superior. Cele 1486 de seturi de propuneri totalizează mai mult de 9.000 de amendamente propuse, repet, până astăzi, 25 august, ora 16:00.”
Cele 75 de evenimente organizate în 43 de zile de consultări publice au inclus:
  • întâlniri la minister cu sindicatele, organizații ale elevilor lși studenților, profesorilor și părinților, cu diverse alte organizații interesate de legile educației, cu liderii universitari.
  • Au fost, de asemenea, și multe alte evenimente organizate în alte locuri din București și din țară, precum și evenimente organizate de partid (PNL) – vezi un exemplu aici altul aici.
  • Inclusiv un interviu TV – în care ministrul a fost întrebat “cum să facem ca plagiatele să nu mai poată fi folosite în scopuri politice, cum s-a întâmplat în cazul domnului premier Ciucă?” – a fost prezentat drept dezbatere, după cum Edupedu.ro a semnalat aici.
  • Ultimele două dezbateri s-au desfășurat online, cu participarea oricui dorea, în zilele de 23 și 24 august (detalii din ultima dezbatere).
Citește și:
Cazul Forumului Educației de la Iași: Cum a bifat ministrul Cîmpeanu, pe linie de partid, două “dezbateri” din ținta de 50 prin care urmărește să legitimeze, ca amplă “consultare publică”, proiectele de legi ale educației
Emisiunea TVR în care a fost întrebat “cum să facem ca plagiatele să nu mai poată fi folosite în scopuri politice, cum s-a întâmplat în cazul domnului premier Ciucă?” – contorizată de ministrul Cîmpeanu drept una dintre dezbaterile pentru legile educației


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Școlile se redeschid pentru elevi după o lună de lockdown. Sunt cu peste 1.100 de localități mai multe în scenariul verde și cu 1,3 milioane de oameni vaccinați în plus față de momentul închiderii / România avea atunci o rată de incidență de 3,96 la mie, azi are 1,57

După o vacanță forțată, neplanificată, care a durat o lună de zile, aproape 2 milioane de elevi revin fizic la școală pe 5 mai. Lockdown-ul instituit sistemului de educație a…
Vezi articolul

GRAFICE Diferențe zilnice de până la 1.400 de cazuri, între numărul de „pozitivați” de la DSP București, pe baza căruia se calculează rata de infectare, și cel anunțat de Grupul de Comunicare Strategică

Cea mai mare diferență între numărul de cazuri noi „pozitivate” în ultimele 14 zile anunțate de către Grupul de Comunicare Strategică al Guvernului și același număr de cazuri noi „pozitivate”…
Vezi articolul
Numărul școlilor din România - Admiterea în clasa a V-a

ANALIZĂ Numărul școlilor din România diferă de la o zi la alta. Cifrele prezentate de Ministerul Educației în ultima săptămână arată că instituția nu prezintă date coerente despre situația scenariilor din unitățile de învățământ

Numărul școlilor din România este diferit de la o raportare la alta, potrivit cifrelor prezentate de Ministerul Educației. Analiza datelor publicate în ultima săptămână scoate în evidență fluctuații de zeci…
Vezi articolul

ANALIZĂ Ligia Deca anunță și ea că trebuie să investigheze cauzele și să reducă numărul celor care nu se prezintă la examenul de Bacalaureat și Evaluarea Națională, la fel cum anunța și predecesorul ei, Sorin Cîmpeanu, anul trecut. Nicio analiză nu a fost vreodată publicată, iar subiectul a fost îngropat imediat după examene

Numărul tot mai scăzut de la an la an al elevilor înscriși la examenele naționale, Evaluare Națională sau Bacalaureat, pare să fie în atenția Ministerului Educației doar în pragul examenelor,…
Vezi articolul

Orice schimbare riscă să eșueze dacă decidenții nu se asigură că profesorii o înțeleg, au cum să o pună în aplicare și sunt motivați să o facă – raport al Băncii Mondiale despre când și cum funcționează politicile care privesc munca profesorilor

Se adună în programul de școală săptămâni „altfel” și „verzi”, programe de educație financiară sau sanitară, opționale noi sau discipline extra care trebuie integrate într-un fel sau altul? Promite guvernul…
Vezi articolul

Dragoș Iliescu: Digitalul – atunci când vine în plus față de educația față în față – crește cam cu 20-25% efectul / E o corelație masivă între numărul de ore petrecut de părinte cu copilul și performanța elevului

Digitalul, atunci când vine peste educația față în față, crește cam cu 20-25% efectul învățării, a declarat Dragoș Iliescu. Profesor la Universitatea din București și colaborator OECD la crearea testelor…
Vezi articolul