VIDEO Premierul Ciucă: Este ultimul an în care procesul de învățământ se desfășoară în conformitate cu prevederile actualelor legi ale Educației

[jp_post_view]
Nicolae Ciucă / Foto: gov.ro
Premierul Nicolae Ciucă a anunțat de la Palatul Victoria că acesta este ultimul an în care procesul de învățământ se desfășoară în conformitate cu prevederile actualelor legi ale Educației. Demnitarul a precizat că anul 2023-2024 va fi pregătit pe baza noilor proiecte de legi, care au finalizat procedura de dezbatere publică recent.

„Din punctul meu de vedere, sigur, așa cum am spus, s-au făcut progrese importante și apreciez și mulțumesc conducerii Ministerului Educației pentru implicare și pentru modul în care a monitorizat și coordonat și verificat implementarea deciziilor pe perioada de vacanță”, a mai spus Ciucă.

„Este ultimul an în care procesul de învățământ se desfășoară în conformitate cu prevederile actualelor legi ale Educației, urmând ca odată finalizat procesul de dezbatere a noilor legi ale Educației să pregătim anul de învățământ 2023 2024”, a spus premierul.

Declarația premierului face referire la „legile educației în vigoare”, asta deși este o singură lege a Educației în vigoare – Legea 1/2011.

Premierul a mai precizat că a cerut un plan, până la finalul anului, pentru rezolvarea situațiilor în care mai există toalete în curtea școlilor.

„Desigur există componenta administrativă pe care doresc să subliniez câteva aspecte, aspectele sunt legate de aceea obișnuință, aș putea să-i spun, prin care de fiecare dată începerea anului școlar ne surprinde cu câteva aspecte administrative nerezolvate.

Nu mă sfiesc deloc să discut despre ceea ce imagine sistemului de educație din România când vorbim de toalete în curtea școlii. S-au făcut demersuri ca numărul acestor unități de învățământ să fie redus, totuși a rămas un număr destul de mare și, din punctul meu de vedere, este inacceptabil, motiv pentru care ieri, în videoconferință, am solicitat tuturor autorităților, conducerii Ministerului Educației, precum și autorităților locale, ca până la finele anului să mi se prezinte planul prin care anul viitor să eliminăm această pată de pe imagine sistemului de învățământ romanesc.

Este păcat, se fac eforturi, se muncește foarte mult, am făcut un obiectiv de țară ca educația să rămână în primele priorități ale țării noastre, educația alături de sănătate să se înscrie în atenția maximă pe care Guvernul României o acordă, astfel încât să putem să ne aliniem la aceste standarde europene. Ca atare, domnule ministru, reiterez decizia de ieri și vă rog ca până la finele anului să-mi prezentați acest plan”.

https://www.facebook.com/guv.ro/videos/2055724954612233/

Articol în curs de actualizare


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Propunerea premierului Cîțu de a modifica structura anului școlar la nici 2 săptămâni de la începerea cursurilor, „dezavuată ferm” de Consiliul Elevilor: Auzim la televizor că școlile se deschid primele și se închid ultimele, dar cum rămâne în practică?

Consiliul Național al Elevilor (CNE) spune, într-un comunicat emis vineri, că „dezavuează ferm propunerea de a modifica structura anului școlar la nici două săptămâni de la începerea cursurilor”. Organizația elevilor…
Vezi articolul

Ministrul Daniel David, către profesorii din Cluj: Haideți să aprindem lumina în educație, mai întâi în sistemul nostru, apoi în societate / Știu că lumea nu mai are încredere în autorități, dar planurile-cadru sunt proiecte, le îmbunătățim

Ministrul Educației, Daniel David, a declarat că schimbarea planurilor-cadru este un proces necesar și întârziat, având în vedere problemele majore din sistemul de educație. Acesta a subliniat că România se…
Vezi articolul

Rezultate simulare Evaluare Națională 2025. Aida Ionescu, inspector școlar general adjunct din Dolj: Știm că există și copii buni, și copii foarte buni, dar și copii mai puțin buni. Este important să-i încurajăm, să fim alături de ei

Aida Ionescu, inspector școlar general adjunct din Dolj, a declarat, pentru TVR Craiova, referitor la rezultatele de la simularea Evaluării Naționale 2024, că „nu sunt relevante doar unitățile de învățământ care…
Vezi articolul