O nouă încăpere a fost descoperită la Castelul Corvinilor în timpul lucrărilor de restaurare

[jp_post_view]
Foto: Facebook.com – Muzeul Castelul Corvinilor
Lucrările de restaurare derulate la Castelul Corvinilor din Hunedoara au scos la iveală noi elemente care arată că monumentul mai are multe mistere de rezolvat. O nouă descoperire a fost făcută la subsolul clădirii. Este vorba de o încăpere despre care se crede că făcea parte din sistemul de apărare al castelului, transmite Rador, scrie G4Media.ro.

Castelul Corvinilor din Hunedoara este cuprins într-un amplu proiect de restaurare derulat cu fonduri europene, în valoare de 5.000.000 de euro. În acest context, într-o aripă a castelului a fost descoperită o nouă încăpere, la subsol. Despre această încăpere nu se știa nimic până acum, spune Sorin Tincu, directorul Muzeului Castelul Corvinilor Hunedoara.

„A apărut un subsol, cel mai probabil parte dintr-o construcție de mare amploare din secolul al XV-lea, subsol care, cel mai probabil, se leagă cu ceea ce se găsește actualmente sub pardoselile Sălii Cavalerilor. Iată deci că monumentul este departe de a fi cunoscut, ne ascunde încă multe detalii privind istoria lui. Toate aceste detalii care vor ieși la iveală în cursul lucrărilor de restaurare, sperăm să le putem reintegra în circuitul expozițional și vizitatorii castelului, la fel ca și noi, de altfel, să descopere noi și noi elemente interesante privind legenda Transilvaniei”, spune Sorin Tincu.

Citește mai mult pe G4Media.ro.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

DOCUMENTE Regulamentele actualizate pentru Concursul național de Geografie „Terra” 2024, Olimpiada națională de profil și pentru Olimpiada „Științele pământului”, publicate de Ministerul Educației

Regulamentele actualizate pentru Concursul Național de Geografie „Terra” 2024, dedicat elevilor de clasele V-VII, Olimpiada națională de Geografie și pentru Olimpiada interdisciplinară „Științele pământului”, au fost publicate de Ministerul Educației.…
Vezi articolul

Asociația Studenților de la Universitatea din București cere măsuri sporite de siguranță în cămine, după un furt și multe probleme de igienă și securitate / Studenții reclamă gratii slăbite la ferestre, personal dezinteresat, garduri rupte, gândaci și mucegai

Un furt soldat cu pagube materiale în valoare de circa 10.000 de lei, petrecut într-un cămin al Universității din București, precum și situația de igienă și securitate din căminele acestei…
Vezi articolul

Profesorii pierd bani după „corectarea” normei didactice. Director de liceu: Creșterea de la 18 la 20 de ore pe săptămână duce la scăderi salariale, deși oficial ni se spune că salariile nu vor fi afectate. Este un furt legalizat din buzunarele deja mici ale profesorilor

Cadrele didactice pierd sume consistente la salariu, arată directorul Liceului Tehnologic „Grigore Antipa” din Bacău, Constantin Ciofu, într-o scrisoare deschisă publicată de Edupedu.ro. Asta deși creșterea normei didactice de la…
Vezi articolul

PROIECT Din toamnă, copiii de clasele primare ar trebui să știe să salveze poze, informații, adrese web pe dispozitive portabile, cu sprijinul adultului, conform cadrului de competențe digitale

Din anul școlar 2024-2025, elevii de clasele primare ar trebui să știe să salveze poze, informații, adrese web pe dispozitive portabile, cu sprijinul adultului, potrivit unui proiect pus în consultare…
Vezi articolul
Elena Frunza / Foto: Arhivă personală

Material susținut de Orange România

Elena Frunză, profesor de TIC în Bacău cu elev intrat în top 3 în Concursul SuperCoders: Elevilor le place mult să se joace și le-am transmis ideea – de ce nu v-ați juca cu jocuri create de voi? / Cum transformi programarea într-o pasiune

Programare pentru copiii de școală gimnazială? De ce și cum îi pot ajuta pe elevi competențele digitale în viața de zi cu zi? Profesoară de Informatică și TIC la Bacău,…
Vezi articolul