Cursurile la Universitatea de Vest „Vasile Goldiş” din Arad se vor desfăşura online din 21 noiembrie, în contextul creşterii preţurilor la energie

[jp_post_view]
Universitatea de Vest Vasile Goldis Arad – Foto: Youtube/ UVVG Arad
Cursurile la Universitatea de Vest „Vasile Goldiş” (UVVG) Arad se vor desfăşura online începând de luni, 21 noiembrie, cu excepţia celor trei facultăţi cu profil de medical, a decis Senatul Universităţii, potrivit Agerpres.

Prorectorul pentru strategia academică şi programe de studii din cadrul UVVG Arad, Cristian Benţe, a declarat sâmbătă, pentru Agerpres, că decizia a fost luată pentru a se valorifica platforma de studiu online creată în timpul pandemiei de COVID-19, dar şi în contextul actual al preţurilor mari la energie, care impun adoptarea unor măsuri de reducere a cheltuielilor.

„Conform deciziei Senatului, facultăţile cu profil medical, respectiv Medicina, Stomatologia şi Farmacia, vor desfăşura în continuare cursurile cu prezenţă fizică 100%. Celelalte facultăţi din cadrul UVVG vor avea activitatea online sincron, adică în direct, aşa cum prevăd standardele ARACIS. Precizăm că toate examenele se vor desfăşura doar cu prezenţa fizică a studenţilor, la toate facultăţile. Avem o platformă de învăţare online foarte bine pusă la punct şi ne dorim să o valorificăm în acest context în care preţurile la energie sunt foarte mari şi toată lumea doreşte să facă unele economii”, a declarat Cristian Benţe.

UVVG Arad are în prezent aproximativ 5.000 de studenţi, mai scrie Agerpres.

La Universitatea „Aurel Vlaicu” (UAV) Arad, cursurile se vor desfăşura în continuare cu prezenţă fizică la toate facultăţile, a declarat, pentru Agerpres, rectorul Ramona Lile. UAV are în prezent aproximativ 7.500 de studenţi. 


1 comment
  1. 1. Adica transpun costurile energetice catre cadre si elevi. Perfect.
    2. Mai mult, cred ca aceste cadre didactice sunt super multumite de a nu face nimic pe zoom, la fel ca si studentii care oricum nu au chef.

    Cine pierde? Putinii studenti aflati la 2SD peste medie. Cei care vor si pot.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Uniunea Naţională a Studenţilor din România: Suntem alături de profesorii aflaţi în grevă / ”Vrem fapte, nu vorbe” / Vor purta o bandană albă în timpul examenelor, în semn de solidaritate

Uniunea Naţională a Studenţilor din România anunţă că este alături de profesorii din ţară aflaţi în grevă, studenţii membri ai organizaţiei urmând să poarte o bandană albă în timpul examenelor,…
Vezi articolul

Peste 20% din elevii din ciclul primar, din mediul rural, fac învățământ simultan, adică ore cu elevi din alte clase, mai mari sau mai mici, potrivit datelor Ministerului Educației / Peste 100.000 de elevi din toată țara învață în regim simultan, în acest an școlar

Peste 100.000 de elevi învață în regim simultan, în anul școlar 2023-2024, potrivit datelor Ministerului Educației, transmise la solicitarea Edupedu.ro. Concret, este vorba despre 102.153 de elevi de clasele primare…
Vezi articolul

Profesoara Maria Manea, despre evaluarea anuală a profesorilor: Nu vreau să sune drept o lipsă de respect față de premierul României, dar, pentru categoria aceasta profesională, un astfel de mesaj ar fi trebuit adresat exact de oficialii Ministerului Educației

Maria Manea, fost secretar de stat în Ministerul Educației și profesoară de Limba și literatura română la Colegiul Național „Mihai Viteazul” din București, a declarat, la emisiunea InfoEdu de la TVR…
Vezi articolul

Cristian Ghinea, USR, după o primă analiză a tezei de doctorat a ministrului de Interne, Lucian Bode: Este o rușine pe obrazul Guvernului dar și al mediului academic, vorbim despre Universitatea Babeș-Bolyai care a acordat un doctorat pe această bază

USR a depus o solicitare la Universitatea Babeș-Bolyai prin care cere informații legate de întregul dosar privind teza de doctorat a lui Lucian Bode: „Teza de doctorat este doar un…
Vezi articolul