Universitatea Babeș-Bolyai va coopta experți internaționali independenți pentru a doua analiză a tezei de doctorat a lui Lucian Bode – anunțul oficial

[jp_post_view]
Universitatea Babeș-Bolyai / Foto: Facebook.com – UBB
Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca a confirmat printr-un comunicat de presă, joi, declarațiile făcute în cursul dimineții de rectorul Daniel David pentru Edupedu.ro, potrivit cărora instituția va analiza din nou teza de doctorat a lui Lucian Bode, după ce jurnalista Emilia Șercan a publicat dovezi de plagiat extins în acest caz. Potrivit UBB, Comisia sa de etică s-a autosesizat și va analiza din nou teza, pe baza noilor informații. Totodată, instituția precizează că va coopta în analiză și experți internaționali independenți”.

„Precizăm că analiza poate fi reluată ori de câte ori este cazul, pe baza noilor dovezi prezentate de către cei interesați”, se arată în comunicat.

Mesajul UBB, integral:

UBB reia analiza tezei de doctorat a domnului Lucian Bode

Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca (UBB) a luat act de noile informații apărute în spațiul public despre noi suspiciuni privind plagiatul în teza domnului Lucian Bode. Așa cum s-a angajat public pornind de la bunele practici internaționale de a aborda integritatea cu integritate, Comisia de Etică a UBB s-a autosesizat și va analiza teza din punctul de vedere al eticii academice pe baza acestor noi informații, după practici și mecanisme academice de referință, dincolo de analizele și dezbaterile sociale sau politice absolut naturale într-o democrație.

Ținând cont de interesul public față de acest caz, UBB va coopta în analiză și experți internaționali independenți. Reamintim faptul că abaterile de etică se analizează exclusiv în urma unor sesizări sau prin autosesizare când există în spațiul public dovezi clare și doar în limitele acestora. Orice altă abordare ar fi ilegală și contrară prezumției de nevinovăție, depășind și practicile academice standard. De asemenea, pornind de la bunele practici internaționale, precizăm că analiza poate fi reluată ori de câte ori este cazul, pe baza noilor dovezi prezentate de către cei interesați.”

———–

Jurnalista Emilia Șercan a scris, joi, într-o anchetă jurnalistică publicată în pressone.ro, că ministrul de Interne Lucian Bode a plagiat în teza de doctorat cel puțin 18,5%. Ea susține că a identificat 6 ilustrații complet plagiate și alte 30 incorect citate în lucrarea analizată. „În urma analizării întregii lucrări, am descoperit text plagiat în nu mai puțin de 65 dintre cele 194 pagini ale tezei, reprezentând 10.139 cuvinte, ceea ce ridică procentul de conținut plagiat la 18,5%”, potrivit sursei citate.

Tot joi dimineață, rectorul UBB, Daniel David, a declarat pentru Edupedu.ro că instituția va reanaliza teza, în urma noilor informații.


5 comments
  1. Că urmare, vor fi cheltuiți alți bani publici pentru a plăti acești evaluatori internaționali! Ca să analizeze ce? O teză de 2 bani! Rușinică!

    1. Dacă se dovedește că a plagiat, omul a produs un furt, este hoț și nu are cunoștințe superioare. Trebuie să se recupereze beneficiile primite, decăzut din funcție (dacă a dobândit-o ilegal) și retrasă dovada doctoratului

  2. Trebuie sa cheme experti din strainatate pentru ca altfel orice decizie ia UBBul, se va striga „a fost un act politic, Bode e inocent”
    Intelegi matale?

  3. Nu trebuie sa ne mire nimic. Permisele de conducere se comercializeaza si ca sa nu fie doar vina Politiei se va face si cu examinatori privati. La bulgari prezenta in parlament se face cu cititor de amprenta, pseudopoliticienii nostri nu pot accepta asta. S-a inventat, iata si trambulina academica pentru semidocti. La prima citire nu prea baga deseama singura daca-s probleme. Daca se insista insa, se AUTOSESIZEAZA, de frica devastarii credibilitatii. Dar trebuie dusa de mana de oameni de meserie de afara. Ar mai fi de lucru si la invatamant. Sa se cera gramatica limbii romane si la doctorat la Politehnica, sa aibe d-nii meditatori de lucru, ca PIB-ul cu limba romana se face nu cu stiinte exacte. Oricum, d-na ziarista va trebui sa fie foarte atenta sa nu… fumeze in loc neamenajat, ca repede va deveni caz penal…

  4. Cum? Somitatile din UBB nu pot sa isi asume? Am ajuns asa de corupti ca trebuie sa chemam straini sa judece si deci, sa ne facem iar de ras?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Nicolae Ciucă și Marcel Ciolacu i-au chemat pe sindicaliștii din Educație la o altă rundă de negocieri, începând cu 13:30/ Noua ofertă a Guvernului: Creșterea etapizată a salariului unui debutant până la 4.000 de lei în următorii trei ani

Coaliția de guvernare i-a chemat pe sindicaliști la o nouă rundă de negocieri, începând cu 13:30, conform surselor G4Media. Actualul și, cel mai probabil, viitorul premier, Nicolae Ciucă respectiv Marcel…
Vezi articolul

Marius Nistor, președinte FSE, acuză presiuni ale ministerului Educației pentru renunțarea la grevă: „Este vorba de toate documentele care vin în momentul de față de la Ministerul Educației către unitățile de învățământ, prin intermediul inspectoratelor școlare”

Liderul Federației Sindicatelor din Educație, Marius Nistor, acuză presiuni din partea Ministerului Educației pentru ca profesorii să oprească greva generală. „Este vorba de toate documentele care vin în momentul de…
Vezi articolul

Sorin Ion, despre impactul noilor planuri-cadru asupra normelor profesorilor: Unde sunt orele lipsă? Tot la noi în școli! Nu e scopul ministerului să coreleze planurile cu piața muncii. Nu o să spun: „stați liniștiți, nimeni nu pierde nicio oră”, pentru că aș fi ipocrit

Impactul noilor planuri-cadru de liceu asupra normelor profesorilor nu poate fi negat, însă școlile vor avea autonomia să redistribuie orele, afirmă secretarul de stat din Ministerul Educației și Cercetării, Sorin…
Vezi articolul