Prim-ministrul Nicolae Ciucă, de Ziua Culturii Naționale: „Geniul artistic popular, cel spre care se îndreaptă gândurile mele, înainte de toate, pentru că în cultura populară a fost tezaurizat sufletul românesc, în întreaga complexitate și în toate nuanțele individualității sale”

[jp_post_view]
Foto: Ilona Andrei / G4Media

Şeful Executivului încurajează tinerii care simt că au ceva de spus în artă să aibă speranţă şi să lupte pentru drumul lor, pentru că astăzi succesul nu mai ţine doar de întâmplare. ”Oportunităţile oferite de statul român, Uniunea Europeană, fundaţii şi organizaţii neguvernamentale locale sau străine, persoane private arată că împreună ne bucurăm de cultură, o apreciem, investim în ea”, argumentează Ciucă.

Mesajul integral transmis de prim-ministrului Nicolae Ciucă de Ziua Culturii Naţionale:

„În semn de omagiu adus marelui nostru poet Mihai Eminescu, cel care a dat anvergură creaţiei literare româneşti în făgaşul unui mare curent artistic şi de gândire european, romantismul, revoluţionând totodată limba română, România a dedicat ziua de naştere a acestuia, 15 ianuarie, sărbătoririi culturii naţionale. (…)”

Articolul complet, pe G4Media.ro.


3 comments
  1. >> revoluţionând totodată limba română
    Discurs istoric al acestui doctor Ciuca. Foarte profund.

    Aveam o profa in generala care ne spunea ca Eminescu a intuit viteza luminii inaintea lui Einstein.

    1. La steaua care-a răsărit
      E-o cale-atât de lungă,
      Că mii de ani i-au trebuit
      Luminii să ne-ajungă.

      Poate de mult s-a stins în drum
      În depărtări albastre,
      Iar raza ei abia acum
      Luci vederii noastre,.
      https://www.versuri.ro/w/p517

      Icoana stelei ce-a murit
      Încet pe cer se suie:
      Era pe când nu s-a zărit,
      Azi o vedem, şi nu e.

      Tot astfel când al nostru dor
      Pieri în noapte-adâncă,
      Lumina stinsului amor
      Ne urmăreşte încă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Angajații din inspectoratele școlare ar putea să nu primească salariul la timp, spune Marius Nistor, președintele Federației Sindicatelor din Educație / Majoritatea angajaților din sistemul de învățământ va primi salariul marți, 14 februarie

Liderul Federației Sindicatelor din Educație, Marius Nistor, spune pentru Edupedu.ro că angajații din inspectoratele școlare ar putea să primească salariul cu întârzieri, dar nu a putut preciza mai multe informații:…
Vezi articolul

Ligia Deca lipsește, marți, de la lansarea locală a „Education at a Glance 2024”, a doua ediție a raportului comparativ OCDE care include date pentru România / Prezența ei a fost anunțată de organizația internațională, dar Ministerul anunță că va fi reprezentat de un secretar de stat

Ministra Educației, Ligia Deca, lipsește, marți, de la lansarea locală a „Education at a Glance 2024”, a doua ediție a raportului comparativ al Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE),…
Vezi articolul

A fost extins până pe 17 martie termenul până la care trebuie introduse în SIIIR datele elevilor privind segregarea școlară / Clarificări privind completarea datelor – notă a Ministerului Educației și Cercetării

Termenul până la care pot fi introduse datele elevilor privind segregarea școlară în aplicația SIIIR (Sistemul Informatic Integrat al Învățământului din România) a fost extins cu peste o lună, până…
Vezi articolul
Simularea Evaluării Naționale de la clasa a VIII-a

PROIECT Media elevilor sub 7 la Evaluarea Națională și la BAC, criteriu pentru desfășurarea cu prioritate a programului de învățare remedială în școli și licee. Cum se face plata profesorilor implicați și care sunt responsabilitățile școlilor

Programul de învățare remedială se va desfășura cu prioritate în școlile cu media elevilor la Evaluarea Națională de clasa a VIII-a și/sau examenul național de bacalaureat mai mică de 7,…
Vezi articolul