Lucian Bode, prima reacție după declarațiile președintelui Iohannis despre acuzațiile de plagiat: se apără spunând că a respectat legea, deși problema este nerespectarea eticii academice – PNL „va lua o decizie, împreună cu mine” / „Nici să dăm satisfacție minciunii, dezinformării”

[jp_post_view]
Foto: Ilona Andrei / G4Media
Lucian Bode, ministrul de Interne acuzat de Comisia de Etică a UBB Cluj că și-a plagiat teza de doctorat, a reacționat joi după ce însuși președintele Klaus Iohannis s-a referit la această chestiune cu cuvintele ”sunt probleme” care ”trebuie luate foarte în serios”. El a spus că PNL „împreună cu mine” va lua o decizie, cu precizarea: „dar, în opinia mea, nici să dăm satisfacţie minciunii, dezinformării”, potrivit G4Media.ro.

Ministrul s-a referit la faptul că a „respectat legea” și a vorbit despre respectarea procedurilor administrative, deși, în cazul acuzațiilor de plagiat, Comisia de Etică a Universității Babeș-Bolyai a constatat probleme de încălcare a eticii academice: un număr mai mare de exemple de plagiat și citare defectuoasă în teza de doctorat, care este „Teza este „profund viciată”.

”PNL fiţi convinşi că va lua o decizie, împreună cu mine, în acest caz, astfel încât să nu afectăm sub nicio formă nici imaginea PNL, nici parcursul PNL, dar, în opinia mea, nici să dăm satisfacţie minciunii, dezinformării”, a declarat Bode joi, la Vaslui, când a fost întrebat explicit despre reacția președintelui Iohannis.

Cele mai importante declarații ale lui Lucian Bode pe chestiunea plagiatului, potrivit Agerpres, citate de G4Media.ro:

În România, există o singură instituţie abilitată să propună acordarea sau retragerea titlului de doctor şi anume CNATDCU. Eu, în 2018, respectând toate prevederile legale în vigoare atunci, având un dosar complet, cu tot cu ce înseamnă raport antiplagiat, raport de similitudine, raportul comisiei formate din profesori universitari proveniţi din trei universităţi de prestigiu din România. (…) am depus la CNATDCU acest dosar, iar după zece luni, în iulie 2019, CNATDCU avea trei variante: să propună completarea dosarului, să respingă propunerea şcolii doctorale sau să propună Ministerului Educaţiei acordarea titlului de doctor. A ales varianta a treia, în urma analizării respectării tuturor prevederilor legale. (…)

Am convingerea, garanţia, certitudinea, curajul să spun aici, în faţa dumneavoastră, că nu am încălcat nicio prevedere legală, dimpotrivă, le-am făcut la virgulă, am parcurs fiecare procedură la virgulă, tocmai pentru a nu fi într-o situaţie de a da explicaţii publice. (…)

Am această împăcare că am respectat legea (…)”

Citește articolul complet pe G4Media.ro


1 comment
  1. Intarata-i drace!!Și asa cu haos și alte circuri se pierde din vedere ca luminați tarii fura,fura,fura tot,vând tot,ne indatoreaza pana la a zecea generație și nu fac nimic pentru tara asta care i-a făcut domni și pentru oameni care i-au ales ca ei sa fie „crema societății”,ca dacă s-ar duce la munca în străinătate ar umple bordelurile și pușcăriile pentru ca doar acolo i-ar primi.Aici umbla cu merțane și limuzine și își fac vacantele în Egipt ,își duc odraslele in SUA și apar la televizor ca vedetele.Ce au făcut ei pentru noi sa merite asa viata bună?Noi suntem sclavi pe viata la o bancă sa plătim o cutie numita apartament și o fieraraie numita mașină și facem jumi-juma salariul nostru cu ei.Ei ce fac pentru noi?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Criza de profesori de științe, una din cauzele pentru diferențele uriașe de punctaj la Olimpiada de Fizică din București, susține inspectorul Victor Stoica: Nu mai avem oameni, sunt obosiți, cei tineri nu devin profesori

Diferențe de până la 13 puncte la Olimpiada Națională de Fizică, etapa din Sectorul 1 al Bucureștiului, apar în rezultatele finale obținute de Edupedu.ro, care au fost afișate pe site-ul…
Vezi articolul

Ligia Deca, despre oprirea reformei inspectoratelor școlare, caselor corpului didactic și ARACIP, prevăzută de legea Educației: Am preferat să păstrăm capacitatea pe care o avem. Cred că se pot face foarte multe lucruri cu profesioniștii care sunt deja în sistem / Toate inspectoratele școlare și casele corpului didactic sunt politizate de șefi numiți de la partid

Ministra Educației, Ligia Deca, recunoaște că a oprit reforma instituțiilor din Învățământ – inspectoratele școlare, ARACIP, casele corpului didactic. Întrebată de Edupedu.ro cum poate face reformă cu instituții nereformate, Deca…
Vezi articolul

Anunțarea câștigătorului licitației Bibliotecii Școlare Virtuale, amânată încă o dată la 2 ani, 2 luni și 12 zile de la semnarea proiectului. Ministru Cîmpeanu spunea că pe 1 noiembrie ar fi trebuit să fie finalizată licitația

Licitația Bibliotecii școlare virtuale încă nu s-a finalizat, anunțarea firmei câștigătoare fiind din nou amânată. Luni, Agenția Națională pentru Achiziții Publice (ANAP) ar fi urmat să comunice câștigătorul, dar lucrul…
Vezi articolul

Gabriela Noveanu, coordonator Național PISA 2022 de la Institutul de Științe ale Educației: Foarte mulți dintre elevii neșcolarizați sau care veneau mai greu la școală au fost aduși să dea testul PISA. În România decalajele de performanță sunt mai pregnante și performanța dintre elevi la matematică este mult afectată de statutul socio-economic

Datele PISA 2022 arată că în România rezultatele de la matematică – care au stagnat față de 2018, la ultima evaluare PISA – sunt legate de statutul socio-economic. „În România…
Vezi articolul