Programul „Micii Grădinari”, derulat în județul Harghita, îi învață pe copii ce înseamnă un stil de viață sănătos, prin consumul de legume din propria grădină. Elevii primesc gratuit pachete de semințe

[jp_post_view]
Foto: © Pojoslaw | Dreamstime.com
Interesul pentru programul „Micii Grădinari”, derulat de Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară de Dezvoltare Rurală a Consiliului Judeţean Harghita, este tot mai crescut, în fiecare an, numărul participanţilor ajungând de la 112, în 2012, primul an de lansare, la aproximativ 2900, în 2022, potrivit Agerpres.

„Cel mai longeviv şi de succes program derulat de Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară de Dezvoltare Rurală a Consiliului Judeţean Harghita, „Micii Grădinari”, a fost lansat şi în anul 2023. De la debutul programului, anul 2012, când s-au înscris 112 elevi din cinci şcoli, numărul participanţilor a crescut, astfel, în anul 2021 s-au înscris 1.367 de elevi, din 25 de clase, 42 localităţi. Anul 2022 a înregistrat un număr record de înscrieri, 2886 de elevi, din 36 de clase, aparţinând unui număr de 62 de şcoli din judeţ, înscriindu-se în program, fiind distribuite 34.632 pachete de seminţe. Elevii au cultivat aproape 30 de hectare cu seminţele primite’, a informat Biroul de Presă al Consiliului Judeţean Harghita.

Scopul programului este de a familiariza elevii din clasele III-VII cu tainele grădinăritului şi, astfel, cu un stil de viaţă sănătos, prin consumul de legume proaspete produse în propria grădină, dar şi prin petrecerea timpului liber într-un mod relaxant, în natură.

De asemenea, programul are şi o latură de educaţie financiară, deoarece copiii pot învăţa că, printr-o investiţie minimă, se pot asigura legumele necesare unei familii. Programul cunoaşte un real succes de la an la an fiind chiar o moştenire pe care fraţii mai mari o lasă celor mici.

„Programul Micii Grădinari s-a bucurat de un mare succes în anii precedenţi, aşadar este firesc ca asociaţia, cu sprijinul Consiliului Judeţean Harghita, să îl anunţe şi în acest an. Obiectivul nostru este ca cel puţin 3.000 de elevi să facă parte din acest program” a precizat László Csongor, directorul ADI de Dezvoltare Rurală, citat în comunicatul de presă.

Sprijinul din partea cadrelor didactice este indispensabil în vederea derulării acestui program, deoarece, în primul rând, ei vor fi cei care „plantează” în mintea elevilor modul de cultivare al legumelor, mai precizează sursa citată.

În cadrul programului „Micii Grădinari” pot fi solicitate pachete de seminţe – formate din seminţe de ridichi, salată, morcov, dovlecel, mazăre verde, castraveţi, spanac, sfeclă roşie.

Pachetele de seminţe vor fi oferite elevilor în mod gratuit, acestea conţinând şi informaţii utile privind modul de cultivare a plantelor, fără substanţe chimice.

Cele mai frumoase grădini vor fi premiate de către o comisie de evaluare care, pe baza referatelor şi fotografiilor trimise de elevi la o adresa de mail indicată, va efectua o vizită la faţa locului.

Adresele de lansare a programului au fost trimise către fiecare şcoală din judeţ, urmând ca, până la data de 28 februarie, să fie trimise pe adresa de mail karikascsilla@hargitamegye.ro cererile din partea şcolilor doritoare.

Cadrele didactice care participă în program pot solicita un certificat de participare care le poate fi util pentru dosarul personal.

„Prin programul „Micii Grădinari” dorim să-i educăm pe copii pentru un stil de viaţă sănătos dar şi pentru un consum responsabil. Copiii vor învăţa să grădinărească într-un mod plăcut şi să conştientizeze diferenţa dintre legumele proaspete cultivate cu propriile mâini şi cele de producţie industrială. De aici până la dragostea pentru agricultură este doar un pas”, a declarat Borboly Csaba, preşedintele Consiliului Judeţean Harghita, citat în comunicatul de presă menţionat.

Foto: 161053066 © Pojoslaw | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Simion Hăncescu l-a confruntat pe ministrul Daniel David pe declarația acestuia ca profesorii să stea 8 ore în școală: A nuanțat și a recunoscut foarte direct faptul că este conștient că nu ai cum să iei o asemenea măsură, nu avem spațiu și mulți petrec oricum toată ziua pentru școală fiind navetiști

Liderul FSLI, Simion Hăncescu, a spus că la întâlnirea de marți cu ministrul Daniel David, acesta „a nuanțat și a recunoscut foarte direct faptul că este conștient că nu ai…
Vezi articolul

Invitat să semneze un proiect de lege care elimină renunțarea voluntară la titlul de doctor din Legea Educației, măsură introdusă chiar de el în 2014, Sorin Cîmpeanu a ezitat: Vom citi, vom analiza și vom semna, după ce vom înțelege

Întrebat în cadrul audierii dacă semnează un proiect de lege inițiat de USR, cu privire la interzicerea renunțării voluntare la titlul de doctor, ministrul Educației a răspuns că are nevoie…
Vezi articolul

Universitatea condusă de Tudorel Toader își acuză studenții că „proiectează o imagine falsă asupra activității” instituției. În replică, LS Iași acuză „presiuni și amenințări asupra studenților care îi cer demisia”

Conducerea Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași acuză Liga studenților din Iași că proiectează o imagine falsă asupra activității instituției de învățământ superior. Acuzația vine după ce studenți din LS…
Vezi articolul