Universitatea Politehnica București anunță că „a demarat o analiză proprie“ în cazul profesorului reținut de DNA, acuzat de luare de mită într-un proiect cu fonduri europene: „În cazul în care acuzațiile vor fi confirmate la finalul demersului judiciar, soluția adoptată de către universitate va fi una fără echivoc“

[jp_post_view]
Universitatea Politehnica București / Foto: Facebook.com

Universitatea Politehnica București anunță că „a demarat o analiză proprie pentru a proteja studenții și comunitatea academică, pe parcursul întregului demers judiciar“, după ce profesorul Cristian-Florian Dincă a fost reținut de procurorii DNA, sub acuzația de fraudă cu fonduri europene. „În cazul în care acuzațiile vor fi confirmate la finalul demersului judiciar, soluția adoptată de către universitate va fi una fără echivoc“, anunță Universitatea Politehnica din București.

  • Reacția vine după ce un profesor universitar acuzat de fraudă cu fonduri europene a fost reținut de procurorii Direcției Naționale Anticorupție (DNA). Potrivit surselor G4Media, profesorul i-ar fi cerut unui angajat jumătate din indemnizația plătită din banii UE pentru a-l include în proiecte.
  • „În perioada august 2020 – februarie 2023, inculpatul Dincă Cristian-Florian, în calitatea menționată mai sus, ar fi pretins și primit de la o persoană (martor în cauză), suma totală de 153.470 lei, în legătură cu îndeplinirea unor acte ce intrau în îndatoririle sale de serviciu, ca responsabil de proiect în cadrul proiectelor finanțate din fonduri nerambursabile „Asociat-474 PED/2020“, „Hybrid Solvent”, „In-No-Plastic”, „Dezvoltarea de solvent”, „Cap soft” derulate în cadrul Universității Politehnice din București“, se arată în comunicatul DNA.

Într-un comunicat remis Edupedu.ro, Universitatea Politehnica București (UPB) precizează că „furnizează organelor competente documentele solicitate în vederea desfășurării cercetării și stabilirii adevărului în cauză“.

„UPB a demarat o analiză proprie pentru a proteja studenții și comunitatea academică, pe parcursul întregului demers judiciar. Unul dintre principiile de bază ale funcționării comunității academice este cel al integrității, iar UPB se disociază de orice abatere de la acest principiu. În cazul în care acuzațiile vor fi confirmate la finalul demersului judiciar, soluția adoptată de către universitate va fi una fără echivoc“, susține Universitatea Politehnica din București.

Comunicatul integral al Universității din București:
Comunicatul integral al Direcției Naționale Anticorupție:

„Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a corupției au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și reținerea pentru 24 de ore, începând cu data de 02 martie 2023, a inculpatului:

DINCĂ CRISTIAN-FLORIAN, profesor universitar în cadrul Universității Politehnice București și director al Departamentului de Producere și Utilizarea Energiei din cadrul aceleiași unități de învățământ, pentru comiterea infracțiunii de luare de mită, în formă continuată (31 acte materiale).

În ordonanța procurorilor se arată că, în cauză, există date și probe care conturează următoarea stare de fapt:

În perioada august 2020 – februarie 2023, inculpatul Dincă Cristian-Florian, în calitatea menționată mai sus, ar fi pretins și primit de la o persoană (martor în cauză), suma totală de 153.470 lei, în legătură cu îndeplinirea unor acte ce intrau în îndatoririle sale de serviciu, ca responsabil de proiect în cadrul proiectelor finanțate din fonduri nerambursabile “Asociat-474 PED/2020”, „Hybrid Solvent”, „In-No-Plastic”, „Dezvoltarea de solvent”, „Cap soft” derulate în cadrul Universității Politehnice din București.

Banii respectivi reprezentau aproximativ jumătate din indemnizația pe care martorul ar fi primit-o în contextul menționat mai sus, în calitate de angajat în cadrul proiectelor respective.

La data de 02 martie 2023, potrivit înțelegerii anterioare, inculpatul Dincă Cristian Florian ar fi primit de la martor suma de 6.000 de lei reprezentând tranșa aferenta salariului primit de acesta în luna februarie 2023, ocazie cu care s-a procedat la constatarea infracțiunii flagrante.

Inculpatului Dincă Cristian Florian i s-au adus la cunoștință calitatea procesuală și acuzațiile, în conformitate cu prevederile art. 309 Cod de procedură penală.

La data de 03 martie 2023, inculpatul urmează să fie prezentat Tribunalului București cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.

Facem precizarea că punerea în mișcare a acțiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nici o situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.

Menționăm că prezentul comunicat a fost întocmit în conformitate cu art. 28 alin. 4 din Ghidul de bune practici privind relația sistemului judiciar cu mass media, aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 197/2019.“


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

UPDATE EXCLUSIV Acuzațiile de autoplagiat aduse rectorului Academiei SRI, Adrian Ivan, „se confirmă” parțial, a decis Comisia de Etică a Universității Babeș-Bolyai / Ivan scapă fără nicio sancțiune pentru că noua Lege a educației Deca-Iohannis a eliminat autoplagiatul dintre abaterile de la etica universitară, anunță UBB

Acuzațiile de autoplagiat formulate de ziarul Libertatea, în septembrie 2023, cu privire la Adrian Ivan, rectorul Academiei SRI și coordonatorul tezei de doctorat a lui Lucian Bode, „se confirmă” parțial,…
Vezi articolul

Școlile sunt închise luni, 27 noiembrie, în tot județul Brăila, din cauza vremii nefavorabile – ISU / Recomandarea inspectoratului școlar este ca orele să se desfășoare online acolo unde este posibil

Toate instituțiile de învățământ preuniversitar, școli, grădinițe și licee sunt închise mâine, 27 noiembrie, din cauza vremii nefavorabile, a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Brăila pentru Edupedu.ro. Într-o postare…
Vezi articolul

ULTIMA ORĂ Subiectele și baremele de corectare de la Titularizare 2025 – Educatori au fost publicate. Candidații au avut un eseu în care să prezente particularitățile unui basm popular

Subiectele și baremele de la Titularizare 2025 pentru profesorii de învățământ preșcolar au fost publicate cu puțin timp în urmă de Ministerul Educației și Cercetării (MEC). Proba scrisă a concursului…
Vezi articolul

Rectorul Universității de Științe Agricole din Cluj-Napoca, Cornel Cătoi, „își exercită atribuțiile conform prevederilor legale” și în baza unui ordin de ministru, spune Ministerul Educației la aproape o lună după ce instanța a suspendat o serie de acte ce au dus la confirmarea lui pentru un nou mandat

Actul administrativ în baza căruia rectorul Universității de Științe Agricole din Cluj-Napoca (USAMVCN), Cornel Cătoi, își exercită mandatul „este ordinul de ministru”, iar confirmarea lui ca rector nu a fost…
Vezi articolul