Rectorul SNSPA, Remus Pricopie, despre legile educației: Mandatele rectorilor trebuie să fie limitate / Admiterea la liceu este creionată corect. Nu poți avea performanță fără competiție

[jp_post_view]
Foto: INQUAM Photos – George Călin
“Mandatele rectorilor trebuie să fie limitate și funcțiile de conducere în universități trebuie să fie incompatibile cu funcțiile politice. Admiterea la liceu este creionată corect. Nu poți avea performanță fără competiție”, susține rectorul Școlii Naționale de Studii Politice și Administrative (SNSPA), Remus Pricopie, într-o declarație despre cele două proiecte de legi ale educației, inițiate de Ligia Deca, publicată pe site-ul SNSPA.

“Poate clarificăm acum, cu ocazia noilor legi ale educației, această dorință ilegitimă a unora de a confisca școala pentru interese mici, politicianiste, de partid”, declară Remus Pricopie, care propune depolitizarea învățământului: 

  • “Funcțiile de conducere în universități trebuie să fie incompatibile cu alte funcții, în primul rând cu cele politice.
  • În preuniversitar, conceptul de politizare trebuie definit fără excese, de o parte sau alta. De exemplu, expertiza profesorilor în consiliile locale este binevenită, dar suprapunerea funcțiilor de director de școală sau de inspector cu cele politice este inacceptabilă”.

Declarația integrală a rectorului SNSPA, Remus Pricopie:

“Mă voi referi la câteva aspecte în legătură cu cele două proiecte de legi prezentate public de ministrul Ligia Deca:

  1. Rectorul și toți cei care dețin functii de conducere în universități (prorectori, decani, prodecani, directori de departament etc.) trebuie să fie profesori universitari sau cercetători consacrați, cu o importantă experiență academică și managerială. Nu cred că mai putem accepta situația (introdusă de Legea nr. 1/2011) în care o persoană cu zero activitate didactică și de cercetare (inclusiv fără doctorat) să conducă o universitate.
  2. Funcțiile de conducere în universități trebuie să fie incompatibile cu alte funcții, în primul rând cu cele politice. În țările civilizate, un rector nu poate fi, în același timp, politician și membru al Parlamentului. În situațiile în care este invitat să ocupe un loc în Guvern, ca tehnocrat, se poate suspenda pe perioada exercitării mandatului. Această practică există și în alte țări europene.
  3. Mandatele (toate, nu numai ale rectorilor) trebuie să fie limitate. Această “limitare” poate fi decisă de lege sau de comunitatea academică. Ambele modele funcționează în Europa.
  4. Nivelul de salarizare minim indicat în lege este cel mai important câștig. Corpul profesoral trebuie să fie unul puternic și recompensat corespunzător. Fără această măsură, riscăm să nu mai avem profesori în viitorul apropiat.
  5. Admiterea la liceu este creionată corect. Nu poți avea performanță fără competiție. Din păcate, despre acest subiect vorbesc mulți necunoscători. Azi avem astfel de “bariere” la admiterea la liceu, dar sunt camuflate în “proceduri”, motiv pentru care nu sunt percepute ca “admitere separată”. Azi nu poți intra la un liceu cu predare în limba engleză sau germană fără engleză sau germană, nu poți urma arte fără arte, nu poți urma cursurile unui liceu de sport fără sport. La fel este și cu matematica, fizica, chimia sau informatica. Este firesc să ai o procedură de selecție a elevilor pentru clasele de performanță. Același lucru se întâmplă și în alte țări europene.
  6. În preuniversitar, conceptul de politizare trebuie definit fără excese, de o parte sau alta. De exemplu, expertiza profesorilor în consiliile locale este binevenită, dar suprapunerea funcțiilor de director de școala sau de inspector cu cele politice este inacceptabilă.

Din păcate, am trăit, ca ministru al educației situația neplăcută ca o doamnă inspector general să fie numită, de un partid politic, șefă de campanie electorală, în aprilie 2014, pentru alegerile europene, iar o directoare de liceu să scoată elevii pe stadion, la un meeting politic. Atunci, opțiunea mea a fost clară: m-am asigurat că sunt eliberate din funcție. Şi azi am această opţiune, dar câți alți miniştri ai educației au mai făcut acest lucru?

Poate clarificăm acum, cu ocazia noilor legi ale educației, această dorință ilegitimă a unora de a confisca școala pentru interese mici, politicianiste, de partid.

Înțeleg și respect efortul ministrului educației, d-na Ligia Deca, de a găsi un numitor comun, pe toate aceste teme, la nivelul coaliției politice, pe de o parte, și la nivelul societății, pe de alta parte.

Cred că, până acum, d-na Ligia Deca a dat dovadă de echilibru și profesionalism. A refuzat să facă show mediatic pe subiecte populiste, de dragul “capitalului politic”, a reușit, prin dialog, să elimine 98% din defectele proiectelor de lege prezentate public, în 2022, de fostul ministru al educației și a readus aceste două legi importante pe traseul firesc al “României Educate”.

Sunt optimist că procesul de legiferare asociat proiectului România Educată se va încheia în câteva luni, iar din toamnă putem opera cu un nou concept în domeniul educației.”

Citește și:
Remus Pricopie, SNSPA: Sper ca noua lege a educației să clarifice două probleme majore – politizarea spațiului academic și situația rectorilor fără doctorat și fără legitimitate profesională

1 comment
  1. Nimeni nu critica insa felul in care decanii sint numiti de rector, aspect preluat orbeste din legea Funeriu, dar care e o catastrofa, pentru ca decanii, adesea promovati de jocuri de interese sau de rector, nu se simt deloc responsabili in fata colegilor lor, profesorii din facultate, ci devin oamenii rectorului, supusii lui.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Liderul studenților din România îi răspunde Marei Mareș, consilier în cancelaria lui Cîțu: „E cineva din Guvernul României care crede că învățământul superior românesc nu trebuie îmbunătățit pentru a încuraja tinerii să rămână la studii în România?”

„Nimeni nu a insinuat că învățământul trebuie îmbunătățit cu scopul de a împiedica tinerii să plece la studii afară. Învățământul superior românesc trebuie îmbunătățit cu scopul de a încuraja tinerii…
Vezi articolul

Zeci de profesori, directori și inspectori, în tabără de restanțe la Pitești timp de două zile, pentru a scrie legislația secundară și terțiară care să facă aplicabilă legea educației Deca pentru educația incluzivă – surse / Cele mai multe acte normative la care lucrează trebuiau să fie deja aprobate

Zeci de profesori, directori de școli și inspectori școlari se întâlnesc la Pitești de luni într-o tabără de lucru pentru a dezbate și elabora actele normative restante legate de educația…
Vezi articolul

ULTIMA ORĂ Ordinul comun cu regulile pentru școli va fi modificat pentru a adapta perioada de carantină, care este acum de 10 zile pentru elevii nevaccinați, la regula generală de 5 zile pentru toată lumea. Cîmpeanu: Suntem deja în elaborare update împreună cu Ministerul Sănătății

Ordinul comun cu regulile pentru școli va fi modificat pentru a se adapta la noile condiții și situația din școli. Este vorba despre reducerea perioadei de carantină, stabilită acum la…
Vezi articolul
Trecerea în online, elev plictisit la ore.

Plângere împotriva Ministerului Educației și Guvernului la Consiliul pentru Combaterea Discriminării, pentru discriminarea elevilor din școlile publice, prin vacanța forțată

Trei organizații neguvernamentale au depus plângere la Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, împotriva mai multor autorități, pentru “discriminare inacceptabilă” între elevii din sistemul public “privați de dreptul la educație” prin…
Vezi articolul