Universitatea de Medicină şi Farmacie ”Carol Davila” Bucureşti susţine transformarea unor spitale CFR în unităţi sanitare universitare / ”Aceste spitale vor putea oferi oportunităţi de învăţare pentru studenţi, formare pentru medicii rezidenţi”

[jp_post_view]
Foto: Pexels.com
Universitatea de Medicină şi Farmacie „Carol Davila” Bucureşti (UMFCD) a transmis, duminică, faptul că susţine transferarea unora din spitalele aflate în coordonarea Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii în administrarea Universităţilor de Medicină şi Farmacie tradiţionale şi transformarea acestora în unităţi sanitare universitare, relatează Agerpres, potrivit G4Media.ro.

Potrivit unui comunicat al UMFCD, rectorul UMF „Carol Davila” Bucureşti, prof. univ. dr. Viorel Jinga, consideră „extrem de importantă” formarea unei reţele de spitale universitare, care pot contribui astfel la dezvoltarea coordonată a resursei umane din sănătate, având în vedere că în aceste spitale se pregătesc atât studenţii la medicină, cât şi medicii rezidenţi.

„Dezvoltarea unei reţele de spitale universitare reprezintă un pas important pentru îmbunătăţirea sistemului public de sănătate din România. Aceste spitale vor putea oferi oportunităţi de învăţare pentru studenţi, formare pentru medicii rezidenţi, dar în cadrul unităţilor se pot organiza şi platforme de cercetare. Pe de altă parte, în spitalele universitare se pot dezvolta servicii de nişă în medicină care să vină în sprijinul pacienţilor pe diverse patologii. Spitalele universitare sunt de obicei echipate cu tehnologie modernă şi pot oferi astfel servicii medicale specializate şi complexe, care nu sunt disponibile în alte spitale publice”, a declarat Viorel Jinga, citat în comunicat.

Potrivit acestuia, realizarea unei reţele de spitale universitare poate avea un impact semnificativ asupra îmbunătăţirii accesului la serviciile medicale de calitate, prin furnizarea atât de servicii medicale specializate, precum şi prin atragerea de specialişti.

Citește articolul complet pe G4Media.ro.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Remus Pricopie, rectorul SNSPA, avertisment pentru Mircea Geoană: ”Nu exclud să asistăm la declanșarea unor investigații de natură penală” / Folosește însemnele NATO pentru a face cea mai amplă campanie politică de tip clandestin din ultimii 30 de ani

Remus Pricopie, rectorul SNSPA și fost ministru al Educației în guvernul Ponta, a declarat marți în legătură cu campania electorală a lui Mircea Geoană că ”nu exclud să asistăm la…
Vezi articolul

Aș sta 8 ore în școală dacă îmi puneți la dispoziție birou, pauză de masă și dacă la finalul celor 8 ore nu mai bâzâie cele peste 20 de grupuri profesionale de whatsapp pentru chestiuni legate de serviciu. Sunt simultan profesor, secretară, jurist, paznic, bonă, psiholog, consilier parental, mediator – mesajul profesoarei de informatică Iuliana Șerban pentru ministrul Educației, Daniel David

Profesoara de informatică Iuliana Șerban îi răspunde ministrului Educației pe tema normei didactice: „Aș sta 8 ore în școală dacă îmi puneți la dispoziție birou, pauză de masă și dacă…
Vezi articolul

Profesorii și elevii americani adoptă platforma de inteligență artificială ChatGPT în număr tot mai mare, în pofida riscurilor de etică și acuratețe, pentru a-i ajuta în asimilarea materiei, planificarea lecțiilor, interactivitate mai mare – sondaj

Platforma de inteligență artificială ChatGPT este utilizată tot mai intens atât de elevi, cât și de profesorii din școlile americane, în pofida tentativelor unor districte școlare de a o interzice,…
Vezi articolul

Material susținut în programul Dove - Ai încredere în tine

Cum se construiește încrederea copiilor în ei înșiși. Psihologul Domnica Petrovai: Trebuie să se simtă înțeleși, acceptați și să învețe să aibă grijă de ei

Preadolescența este perioada cea mai vulnerabilă, zona de 10-14 ani. Apoi, degeaba critici un adolescent că se uită la telefon, pentru că ăsta este doar un mecanism de protecție, spune…
Vezi articolul