Simulare Evaluarea Națională 2023. Subiectele și baremele de corectare și notare de la proba de limba maternă, publicate de Ministerul Educației

[jp_post_view]
Foto: © Xalanx | Dreamstime.com
Subiectele și baremele pentru proba de limba maternă din cadrul simulării Evaluării Naționale 2023 au fost publicate de către Ministerul Educației. Miercuri, 22 martie, elevii de clasa a VIII-a care studiază într-una dintre limbile minorităților au dat proba la limba maternă. Descarcă mai jos baremele și subiectele.

„Potrivit informațiilor furnizate de inspectoratele școlare județene (ora de referință: 13:00), au fost prezenți 10.056 de elevi din cei peste 10.900 de elevi (aparținând minorităților naționale care au urmat cursurile gimnaziale în limba maternă), înscriși în clasa a VIII-a la începutul acestui an școlar. Nu s-au înregistrat situații care să ducă la eliminarea vreunui candidat de la această probă”, anunță Ministerul Educației.

Rezultatele la simulările naționale vor fi comunicate pe 29 martie, conform calendarului. Acestea nu sunt afișate și nu sunt făcute publice, conform procedurii.

În procedură se arată că „rezultatele obținute de elevi la simulările naționale sunt comunicate acestora și analizate la nivelul fiecărei clase, prin discuții individuale cu elevii, dezbateri la nivelul clasei, ședințe cu părinții, precum și la nivelul consiliului profesoral, în vederea adoptării măsurilor adecvate pentru îmbunătățirea performanțelor școlare ale elevilor”.

Ordinul nr. 3.138 din 25 ianuarie 2023 stabilește că notele obținute la simulările naționale nu se trec în catalog. Prin excepție, la solicitarea scrisă a elevului, notele obținute la simulările naționale pot fi trecute în catalog.

Limba maghiară – barem:

Limba maghiară – subiect:

Limba germană – barem:

Limba germană – subiect:

Limba rromani – barem:

Limba rromani – subiect:

Limba croată – barem:

Limba croată – subiect:

Limba italiană – barem:

Limba italiană – subiect:

Limba sârbă – barem

Limba sârbă – subiect

Limba slovacă – barem:

Limba slovacă – subiect:

Limba ucraineană – barem:

Limba ucraineană – subiect:

Foto: © Xalanx | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.

Citește și:
Baremele de corectare și notare pentru Matematică, simularea Evaluării Naționale 2023, publicate de Ministerul Educației
FOTO Rezolvarea subiectelor la Matematică de la simularea Evaluării Naționale 2023. Profesoara Florentina Pavăl: Niciunul dintre itemi nu a creat probleme unui elev conștiincios, dar pentru rezolvarea lor este nevoie de spirit de observație
BREAKING Subiecte Matematică simulare Evaluarea Națională 2023. Doar o singură problemă cu elemente din viața reală, primită de elevii de clasa a VIII-a, în rest calcule abstracte / Cel mai dificil de rezolvat – „cubul“ de la Subiectul III, punctul 6
Simulare Evaluarea Națională 2023. Aproape 13 mii de elevi de clasa a VIII-a nu au participat la proba de Limba română, potrivit Ministerului Educației
ULTIMA ORĂ Baremele de corectare și notare pentru Limba română, simularea Evaluării Naționale 2023, publicate de Ministerul Educației
BREAKING Subiecte simulare Evaluarea Națională Limba și literatura română 2023. Elevii au avut itemi pe baza a două texte la prima vedere, iar la subiectul al II-lea un rezumat al primului text


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Jurnalista Emilia Șercan, despre hotărârea Comisiei de Etică a ASE în cazul acuzațiilor de plagiat aduse lui Mircea Geoană: O decizie „mizerabilă” / Comisia „se face că nu vede grosul plagiatului”

Jurnalista Emilia Șercan, cea care a lansat acuzația de plagiat la adresa secretarului general adjunct al NATO Mircea Geoană, printr-un articol publicat în Pressone.ro, califică drept „mizerabilă” decizia exprimată de…
Vezi articolul

Ligia Deca, întrebată de ce nu și-a dat demisia, în condițiile în care timp de o săptămână guvernanții au mințit public profesorii că nu se pot face creșteri de salarii: „Evaluările privind performanța ministrului pot fi realizate după ce ne reasigurăm că sistemul de învățământ continuă în mod normal”

Ministra Educației, Ligia Deca, a fost întrebată de Edupedu.ro în conferința de presă susținută vineri, de ce nu și-a dat demisia, în condițiile în care timp de o săptămână guvernanții…
Vezi articolul

Surse: Președintele Consiliului Național al Elevilor ar fi fost, de fapt, demis de către Adunarea generală după ce a fost acuzat că ar fi făcut un pact cu ministerul pe tema burselor școlare și că ar fi ascuns emailuri de restul conducerii executive a CNE. Silviu Morcan susține că s-a retras din toate structurile organizației și că „a fost o demisie din motive personale”

Fostul președinte al Consiliului Național al Elevilor (CNE), Silviu Morcan, ar fi fost demis de către Adunarea Generală a organizației pe care o conducea pentru că ar fi făcut „un…
Vezi articolul

Un profesor de inginerie seismică ar fi hărțuit sexual mai multe studente condiționând promovarea examenelor de favoruri. A fost eliminat din comisiile de examinare și cercetat acum de Universitatea Transilvania din Brașov / Rectorul Abrudan: Evident că m-a șocat toată chestiunea asta

Două studente de la Facultatea de Construcții l-au reclamat pe profesorul de la catedra Rezistența Materialelor, conf. dr. ing. Florin Marius Botiș, că ar fi încercat să obțină favoruri sexuale…
Vezi articolul