Disciplina „Educație pentru sănătate” trebuie introdusă obligatoriu în școli, cu un conținut adecvat vârstei, susține ministrul Sănătății / În proiectele legilor Educației, „Educația pentru sănătate” devine „temă” obligatorie în planurile-cadru și programa școlară, dar nu se precizează la ce clase se va preda

[jp_post_view]
Foto: © Agencyby | Dreamstime.com
Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, a spus miercuri că disciplina ”Educație pentru sănătate” trebuie să fie predată obligatoriu în școli, cu un conținut adecvat vârstei: ”Până nu o să introducem ca disciplină obligatorie Educaţia pentru sănătate în şcoli nu o să progresăm în foarte multe domenii, inclusiv în cel al sarcinilor nedorite”, a declarat ministrul într-o conferinţă de presă desfăşurată la Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti. Amintim că, în proiectul legii Învățământului Preuniversitar, modulul Educație pentru sănătate va fi inclus ca temă obligatorie în planurile-cadru și programa școlară.

„Până nu o să introducem ca disciplină obligatorie Educaţia pentru sănătate în şcoli nu o să progresăm în foarte multe domenii, inclusiv în cel al sarcinilor nedorite. Pentru că Educaţia pentru sănătate nu înseamnă doar educaţie sexuală, înseamnă un concept care trebuie predat de personal didactic instruit în acest sens, adaptat vârstei copilului. Cât timp numai 5% dintre părinţi trimit copiii la Educaţie pentru sănătate, care este o disciplină opţională, şi termină doar 2% dintre aceşti copii modulele de educaţie pentru sănătate, nu vom progresa”, a spus ministrul Sănătății.

„Educația pentru sănătate înseamnă că putem face și o educație contraceptivă încât sarcinile nedorite să fie mai puține mai ales la această categorie de până la 16 ani”, a mai spus ministrul.

Alexandru Rafila mai spune că și-ar dori ca educația pentru sănătate să se regăsească în noile legi ale educației, ca și disciplină obligatorie: „În noul proiect de lege a educaţiei am discutat cu doamna ministru Deca, sper ca această prevedere privind introducerea în curriculă a Educaţiei pentru sănătate să existe. Sper ca în noul proiect a legii învăţământului la învăţământul preuniversitar să existe această prevedere, sunt optimist”, a spus Rafila.

Modulele de educație pentru sănătate, financiară, de mediu, rutieră, juridică sau antreprenorială devin „teme” obligatorii în planurile-cadru și programa școlară, în noul proiect al legii Învățământului Preuniversitar. Nu se precizează la ce clase vor fi introduse.

Sunt aceleași module, identice ca denumire cu cele propuse de fostul ministru Sorin Cîmpeanu în vară, în propria variantă a proiectului legilor Educației (n. red. a fost înlocuit doar un cuvânt din sintagma “egalitate de gen” – “egalitate de șanse”).

În proiectul care a fost în dezbatere publică, și care a fost aprobat miercuri, 29 martie, de Guvern și care urmează să ajungă în Parlament, la art. 85. (7) se precizează:

“Planurile-cadru de învățământ și programele școlare pentru disciplinele de studiu și modulele de pregătire obligatorii din învățământul preuniversitar au în vedere, în mod obligatoriu, includerea următoarelor teme: educație pentru mediu, educație pentru sănătate, educație financiară, educație juridică, educație antreprenorială, educație tehnologică, educație rutieră, educație civică, educație interculturală, educație pentru cetățenie democratică, egalitate de șanse, gândire critică, oratorie și dezvoltare personală, securitate cibernetică, educație pentru alimentație sănătoasă”.

Sursa: Proiectul legii Învățământului Preuniversitar, varianta Deca, lansat în dezbatere publică pe 27 februarie

Nu se face nicio referire la ce clase vor fi introduse aceste noțiuni, dar ministrul Educației a răspuns în cadrul conferinței de presă de luni la o întrebare legată de elemente de educație sexuală, dacă se regăsesc în lege. “Avem prevederi care vizează introducerea unor tematici obligatorii în cadrul programelor școlare, acolo este inclusă Educația pentru sănătate care va include noțiuni de sănătatea reproducerii adecvate vârstei și, de asemenea, adecvate contextului social în care școala se află. Ne dorim ca, împreună cu Ministerul Sănătății, să reușim să facem informare pe bază științifică peste tot unde există elemente de risc inclusiv de acest tip”, explica Ligia Deca.

Competențele referitoare la modulele “Educație pentru viață” au fost introduse de fostul ministru Sorin Cîmpeanu și erau prevăzute în proiectul legii scrise de el în vară, care a fost în dezbatere publică 44 de zile. În varianta aceea, se preciza clar că vor fi noțiuni adaptate pe fiecare ciclu de învățământ, iar rezultatele evaluării urmau să fie notate cu calificative Admis/ Respins.

Foto: © Agencyby | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.

Citește și:
Modulele de educație pentru sănătate, financiară, de mediu, rutieră, juridică sau antreprenorială, devin „teme” obligatorii în planurile-cadru și programa școlară, în noul proiect de lege / Nu se precizează la ce clase vor fi introduse

Regulile pentru stabilirea curriculumului la decizia școlii rămân neschimbate pentru școlar 2023-2024, deși fostul ministrul al Educației anunța că de anul viitor va crește procentul CDȘ în planurile-cadru la 30% – document


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Cseke Attila denunță o presiune publică pentru introducerea testelor de salivă în școli și acuză comportamentul unor „pedagogi”, părinți și elevi, care acum nu se mai implică: Avem acest sport, fuga de răspundere / Aceste teste de salivă au fost considerate un fel de miracol. Nu sunt acte medicale, școala trebuie să decidă cine le face

Ministrul interimar al Sănătății, Cseke Attila, a acuzat de fugă de răspundere „foarte mulți participanți în domeniul educațional, fie că vorbim de pedagogi, fie că vorbim de elevi, fie că…
Vezi articolul

Guvernul Ciolacu blochează titularizarea și angajarea profesorilor în școli, conform proiectului de OUG-trenuleț / UPDATE Ministrul Educației, Daniel David: În discuțiile cu liderii coaliției s-a considerat că memorandul în vigoare acoperă această nevoie

Blocarea angajărilor la stat blochează, de fapt, și angajarea personalului didactic de predare în învăţământul preuniversitar de stat pentru anul școlar 2025-2026, potrivit prevederilor din proiectul de ordonanță de urgență…
Vezi articolul

Sorin Cîmpeanu: S-ar putea să vă dau o veste proastă, să fiu și-n al patrulea mandat de ministru, pentru că nu e o limită / Justificări pentru introducerea numărului nelimitat de mandate pentru rectori: prin exemplul unui director de liceu tehnologic din Oradea, care e din 1990 în funcție arată că „ne dorim profesionalizarea guvernanței”

Printr-o serie de comparații cu funcții din alte domenii sau din universități din sisteme mult mai evoluate decât cel românesc, așa a justificat Sorin Cîmpeanu introducerea în proiectul legii învățământului…
Vezi articolul
matematica clasa pregatitoare

Pachet legislativ pentru natalitate: Companiile private cu peste 30 de angajaţi care construiesc creşe sau grădiniţe pentru copiii angajaţilor, scutite de la plata impozitului pe profit pentru sumele respective

Deputatul PNL Ovidiu Raeţchi anunţă că a depus la Parlament un pachet legislativ pentru stimularea natalităţii. Pachetul prevede, între altele, un proiect de lege care încurajează companiile private cu minim…
Vezi articolul