Dezbateri cu rectorii, reprezentanții cultelor religioase și profesorii, pe tema legilor Educației, în Parlament. La ora 9 încep discuțiile cu rectorii

[jp_post_view]
Foto: © Cateyeperspective | Dreamstime.com
Miercuri, 12 aprilie, continuă dezbaterile pe tema celor două proiecte de legi ale Educației, legea învățământului preuniversitar și legea învățământului superior, în Parlamentul României, potrivit ordinii de zi a ședințelor Comisiei pentru Învățământ din Camera Deputaților. La ora 9 sunt programate discuțiile cu reprezentații rectorilor.

Dezbaterile cu reprezentanții cultelor religioase încep la ora 14:00. Tot astăzi, de la ora 15:30, este dezbaterea „Restabilirea respectului și a autorității cadrelor didactice în mediul educațional”, conform programului.

Informații de context

În partea a doua a dezbaterilor de marți, Natalia Intotero a spus că, în cazul în care nu vor finaliza dezbaterile, proiectele de legi ar putea vota pe 2 mai.

“Suntem dispuși să venim 19, 20, 21, 22, 24, 25, 26 aprilie. În cazul în care nu finalizăm aceste dezbateri, vom solicita să intrăm pe cealaltă săptămână pentru a ne încadra în acel termen legal. Adică mergem 27, 28, 29 aprilie și apoi vine cealaltă săptămână, 1 Mai e liber și putem da votul în data de 2 mai”. (n. red 2 într-o zi de marți).

Amintim, potrivit procedurii avizate de Biroul Permanent, proiectele legilor Educației au fost trimise pentru raport la Comisia de Învățământ care are termen să depună amendamente până în 18 aprilie 2023, iar raportul trebuie depus până în 26 aprilie 2023, scrie pe site-ul Camerei Deputaților.

Marți și miercuri, 11 și 12 aprilie sunt dezbateri maraton pe proiectele legilor educației. Ieri au fost discuții cu reprezentanții părinților, elevilor, studenților și profesorilor.

Foto: © Cateyeperspective | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.

Citește și:
UPDATE Natalia Intotero (PSD), președinta comisiei de învățământ a Camerei Deputaților: Votul în plen, pe legile educației, ar putea fi pe 2 mai / Inițial anunțul era pentru 26 aprilie


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Mai multe cadre didactice de la Școala Gimnazială Sălcioara vor să se mute la alte școli pentru că nu mai primesc bani de navetă de 6 luni: Fac naveta 110 kilometri zilnic, plec de acasă la 6 dimineața. Primăria are să-mi achite 3.000 de lei, spune un profesor / Primarul PNL Gabriel Stoica invocă Ordonanța „trenuleț” dată de Guvernul Ciolacu: Nu spun că n-am bani, dar legea nu-mi permite să plătesc

Șase profesori ai Școlii Gimnaziale Sălcioara din județul Ialomița au decis ca din toamnă să se mute la școli mai aproape de localitatea în care locuiesc pentru că nu-și mai…
Vezi articolul

Universitatea din București, despre „stegarul dac” care urcă pe acoperișul Palatului Universității: Clădirea este predată Companiei Naționale de Investiții, iar autoritățile au fost sesizate de fiecare dată

Universitatea din București (UB) susține că a sesizat autoritățile de fiecare dată când „stegarul dac” a fost observat pe acoperișul Palatului Universității, de deasupra Facultății de Geografie, clădire aflată în…
Vezi articolul