O eroare informatică a provocat întârzierea afișării rezultatelor corecte la Olimpiada Națională de Limba și Literatura Română / Președintele executiv al comisiei: În jurul orei 16:30 vor fi afișate rezultatele finale

[jp_post_view]
Rezultate finale Evaluarea Națională 2020
Foto: INQUAM Photos – Bogdan Dănescu
O eroare informatică a dus la amestecarea codurilor participanților de la Olimpiada Națională de Limba și Literatura Română (OLLR), astfel încât rezultatele afișate inițial nu corespundeau cu realitatea pentru două clase din cele patru, după cum a declarat pentru Edupedu.ro președintele executiv al comisie naționale de organizare a olimpiadei, Daniel Georgescu. Acesta a spus că în următoarea oră, adică în jurul orei 16:30, vor fi afișate rezultatele finale ale participanților, după contestații.

Inspectoratul Școlar Județean (ISJ) Arad a transmis că 312 elevi din toată țara au fost la această etapă a OLLR.

Daniel Georgescu, președinte executiv al comisiei centrale a OLLR, a spus că a fost remarcată eroarea de către participanți. În acel moment a fost luată decizia verificării tuturor lucrărilor.

Daniel Georgescu: „După afișarea rezultatelor inițiale s-a constatat, în urma unei sesizări, că sunt unele neconcordanțe între codurile atribuite inițial elevilor și numele acestora la două dintre clase, două dintre cele patru clase. Deci erau inversate, practic nu mai corespundeau codurile cu numele, însă exista concordanță între rezultate și lucrările elevilor, rezultatele care au fost afișate și numele de pe lucrări, respectiv situația existentă pe lucrări.

Comisia centrală a procedat la reverificarea tuturor lucrărilor și s-a constatat această eroare a aplicației informatice, motiv pentru care s-a decis în cadrul comisiei centrale a olimpiadei afișarea rezultatelor cu datele de identificare ale elevilor, astfel încât să nu existe suspiciuni, să fie clar tuturor ce rezultat a obținut la atât la proba scrisă, cât și la proba orală.

Într-o asemenea situație s-a adaptat și procedura pentru soluționarea contestațiilor, fiindcă a fost decalată procedura inițială pentru soluționare și atunci s-a considerat că în urma afișării acestor rezultate trebuie să se decidă dacă își mențin contestațiile sau intenționează să își retragă respectivele contestații și s-a produs o decalare. Acum se lucrează la reevaluarea lucrărilor scrise pentru participanții care au depus cerere de reevaluare, contestație, se preconizează ca în următoarea oră să fie afișate rezultatele finale.

Edupedu.ro: Aplicația aceasta informatică este nouă, ați mai folosit-o, e prima dată când se întâmplă o eroare de genul acesta?

Daniel Georgescu: Nu e nouă, a fost folosită de către informatician în comisia centrală, de către membrii comisiei. Nu știu să vă dau detalii tehnice, dar este o eroare materială, așa este definită, așa am și afișat, le-am cerut scuze evident participanților pentru disconfortul creat. Evident este o situație neplăcută și da am considerat că e important să fie afișate rezultatele corespunzătoare, adică notele afișate pe lucrări”.

Anunțul comisiei de organizare:

Articol în curs de actualizare


5 comments
  1. singura olimpiada națională la care rezultatele nu au fost publicate pe site.

  2. Cine poate crede asemenea mizerii și ilegalităti!?( Nu era legal să se publice numele elevilor fără acordul părinților)
    Strigător la cer!Olimpiadă la care participă copîi pregătiți și prin fraudă sunt promovate nulitățile! RUȘINE!!!

  3. Nu este eroare informatica este incompetenta. Cine plătește pentru situația creeata si pentru deceptiile copiilor, ore exista un responsabil care sa fie sancționat.

  4. ”Aplicatia informatica” se numeste (cel mai probabil) Microsoft Excel. Iar eroarea nu este deloc materiala, ci umana: operatorul (informatician, dupa cum spune dl presedinte) nu stie sa sorteze o foaie de lucru in Excel.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Ghiduri metodologice pentru învățători și pentru cei care le predau elevilor de gimnaziu. Descarcă documentele realizate în cadrul proiectului CRED pentru cele 14 discipline

Ghiduri metodologice pentru învățători și pentru profesorii care le predau elevilor din clasele gimnaziale, pentru anul școlar 2023-2024, au fost realizate în cadrul proiectului „Curriculum relevant, educație deschisă pentru toți…
Vezi articolul

OFICIAL Comisia pentru curriculum din școli. Propunerea unor activități remediale și consilierea profesorilor în procesul de elaborare a planificării și proiectării didactice sunt atribuții ale acestei comisii, potrivit ROFUIP 2024 / Lista completă a atribuțiilor

Consilierea profesorilor în procesul de elaborare a planificării și proiectării didactice și analizarea periodică a performanţelor şcolare ale beneficiarilor primari și propunerea, după caz, a unor activități remediale sunt atribuții…
Vezi articolul

„U” Cluj le-a oferit studenților din anul I din oraș o broșură cu scandările galeriei – mesaje pline de derapaje rasiste, sexiste și îndemnuri la violență / Clubul invocă o „regretabilă eroare”, Universitatea Babeș-Bolyai spune că broșura a fost eliminată din kiturile pentru studenți

Clubul ”U” Cluj a înmânat studenților din anul 1 la universitățile din oraș pachete care conțin, printre altele, și carnete cu scandările galeriei, unele dintre ele suburbane, cu multiple derapaje,…
Vezi articolul

Pentru un copil căruia în clasa VI-a sau a VII-a i se recomandă să citească „Maitreyi” sau „Moromeții”, cred că, în momentul acela, calea de lectură este o fundătură, spune profesoara Irina Căpățînă: Aflu de la elevi că au avut pe listele lor de lecturi obligatorii titluri care nu sunt potrivite cu vârsta

Profesoara Irina Căpățînă a vorbit pentru TVR Craiova despre situația în care recomandările de lectură pot să devină o „forțare”: „Pentru un copil căruia în clasa VI-a sau a VII-a i…
Vezi articolul

Daniel Funeriu: Aș vrea să ajung cu Nicușor Dan în turul 2 la prezidențiale pentru că atunci am putea spune amândoi: „ce oportunitate pe țara asta să poată să aleagă între doi foști olimpici internaționali – el la matematică, eu la chimie”

Daniel Funeriu, care și-a anunțat în decembrie disponibilitatea de a candida la alegerile prezidențiale care vor avea loc în 2025, spune că ar vrea să ajungă în turul II al…
Vezi articolul