O nouă specie de meduză, descoperită în apele din Hong Kong. Corpul are formă de cub și tentacule de câte 10 centimetri, asemănătoare unor vâsle

[jp_post_view]
Foto: captură – video Facebook.com/ Hong Kong Baptist University
O echipă universitară din Hong Kong a anunţat descoperirea unei noi specii de meduză-cutie în rezervaţia Mai Po Nature Reserve, prima confirmare a prezenţei acestei specii veninoase în apele chineze, informează Reuters, preluată de Agerpres.

Universitatea Baptistă din Hong Kong (HKBU) împreună cu WWF-Hong Kong, Ocean Park Hong Kong şi Universitatea din Manchester a spus marţi că echipa a colectat mostre de meduze dintr-un bazin pentru creşterea creveţilor în perioada 2020-2022 şi a descoperit că apele conţin o nouă specie.

Denumită Tripedalia maipoensis, cu referire la locul unde a fost descoperită, noua specie are un corp sub formă de cub, incolor, prevăzut cu 24 de ochi. Are trei tentacule cu o lungime de până la 10 centimetri, asemănătoare unor vâsle, cu ajutorul cărora produce lovituri puternice care o ajută să înoate mai rapid în comparaţie cu alte varietăţi de meduze, mai precizează studiul, potrivit sursei citate.

Qiu Jianwen, profesor la Departamentul de Biologie din cadrul HKBU, a afirmat că, deşi specia este în prezent întâlnită doar în Mai Po, echipa crede că alte exemplare sunt de asemenea răspândite în apele adiacente ale Pearl River Estuary.

Meduzele-cutie (box jellyfish) ”sunt rar întâlnite în apele marine chineze. Descoperirea Tripedalia maipoensis în Mai Po – o zone relativ bine studiată din Hong Kong – subliniază diversitatea bogată a vieţii marine din Hong Kong sau chiar de pe întreg teritoriul Chinei”, a spus el.

Meduza-cutie, care aparţine clasei Cubozoa, include unele dintre cele mai veninoase vieţuitoare marine răspândite pe scară largă în apele tropicale, se mai precizează în studiu, conform Agerpres.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like
Copiii căpșunarilor

O familie de români susține că s-a întors din Suedia din cauza unei cărți / ”Copiii căpșunarilor” l-ar fi determinat pe fiul lor să amenințe că se sinucide dacă nu revine în România exasperat de bullyingul colegilor de școală

O carte apărută în urmă cu doi ani în Suedia, intitulată Copiii căpșunarilor, provoacă dezbateri intense, după ce o familie de români susține că a fost nevoită să revină în…
Vezi articolul

Predare multidisciplinară aplicată de profesori pentru ca elevii să stea mai puține ore în fața calculatorului în timpul școlii online – printre planurile Ministerului Educației la o lună și jumătate de când a început școala

Profesorii ar putea trece la crearea de lecții de „predare transdisciplinară sau multidisciplinară”, pentru a reduce timpul pe care elevii îl petrec în fața calculatoarelor, în timpul școlii online. Planul…
Vezi articolul