Limitarea numărului de mandate pentru persoanele din conducerea universităților, altele decât rectorii – eliminată printr-un amendament la proiectul legii învățământului superior

[jp_post_view]
Foto: © Juan Moyano | Dreamstime.com
Un mecanism prin care universitățile urmau să aplice, prin carta universitară, limitări pentru mandatele persoanelor din structurile lor de conducere, altele decât rectorii, a fost eliminat, în baza unui amendament la proiectul legii învățământului superior, votat joi în Comisia de învățământ. Amendamentul – prezentat în dezbaterile din comisie ca fiind al AUR, a fost semnalat de Edupedu.ro miercuri.

Motivarea amendamentului, prin care ar dispărea obligația menționării, în carta universitară, a unui număr maxim de mandate pentru prorectori, decani sau directori, este că “nu este necesară și nici democratică limitarea numărului de mandate”, potrivit listei de amendamente consultate de Edupedu.ro.

Astfel, a fost votată propunerea de eliminare a unui punct din proiectul de lege care prevede:

Art. 14 (2) Carta universitară se referă, în mod obligatoriu, cel puțin la:

(…) b) numărul maxim de mandate pe care aceeași persoană le poate ocupa într-o instituție de învățământ superior, pentru funcțiile prevăzute la art. 130 alin (2), cu excepția funcției de rector; 

Art. 130 (2) menționează, pe lângă funcția de rector: prorectorii, directorul general administrativ, directorul general adjunct administrativ, decanul, prodecanii, directorul de departament, director al CSUD, director de filială, director de extensie universitară, directorul școlii doctorale.”

Citește și:
PSD cere să fie eliminată din proiectul Legii învățământului superior prevederea ca mandatele incomplete și cele în curs să fie luate în calcul pentru numărul maxim de mandate ale rectorilor  – amendament


1 comment
  1. Foarte rau.
    Permite rotirea cadrelor, pastrarea aceluiasi grup la conducerea universitatii, pentru totdeauna.
    de exemplu, 1 rector+3 prorectori = 4×2 mandate, cu rotirea prorectorilor in pozitia de rector.
    chiar asta ne dorim?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Un nou program de masterat pentru „lideri morali”, lansat de SNSPA și University of Meaning, universitate internațională care funcționează sub autoritatea Statului Vatican – Leadership global și dezvoltare durabilă

Școala Națională de Studii Politice și Administrative (SNSPA) și University of Meaning / Universidad del Sentido, universitate internațională care funcționează sub autoritatea Statului Vatican, au semnat, miercuri, un acord care…
Vezi articolul
Florin-Alexandru Bologa

Florin-Alexandru Bologa, tânărul cu deficiențe de vedere medaliat cu aur la Jocurile Paralimpice 2024, absolvent UBB Cluj: Mi-am demonstrat că, dacă dorești ceva cu adevărat, poți. Am urmat cursuri de psihopedagogie specială ca să ajut și eu persoanele cu dizabilități vizuale, după cariera sportivă

Florin-Alexandru Bologa, tânărul cu deficiențe de vedere care a reușit să obțină medalia de aur la judo la Jocurile Paralimpice de la Paris 2024, a fost invitat de onoare la…
Vezi articolul

VIDEO Cum combate un colegiu universitar din Franța agresiunea sexuală / Un instrument de realitate virtuală le arată studenților pericolele la care sunt expuse fetele. „Ideea este să le vorbim studenților adecvat, nu cu un discurs moralizator” – profesor francez

Pentru a conștientiza și pentru a le arătă studenților și personalului școlar pericolele hărțuirii sexuale, o școală superioară din Franța a pus la punct un program de realitate virtuală, scrie…
Vezi articolul

Definitivat 2024, examenul de intrare în cariera didactică. Peste 8.500 de candidați vor susține miercuri proba scrisă / Matematica, printre disciplinele cu număr mare de candidați înscriși

Peste 8.500 de candidați vor  participa la proba scrisă din cadrul examenului național pentru definitivare în învățământ 2024, miercuri, 24 iulie, în 42 de centre de examen, anunță Ministerul Educației.…
Vezi articolul