Profesoara Mihaela Miroiu (SNSPA), aleasă membră a Academiei Europaea

[jp_post_view]
Foto: Alex Tudor / Agerpres Foto
Mihaela Miroiu, conducător de doctorat în cadrul Şcolii Naţionale de Studii Politice şi Administrative (SNSPA), a fost aleasă, la începutul lunii mai 2023, membră a Academiei Europaea, potrivit unui comunicat primit de Edupedu.ro.

„Fondată în 1988, la inițiativa Societății Regale din Marea Britanie și a altor Academii Naționale din Europa, Academia Europaea este o organizație dedicată științelor, artelor și literelor, cu peste 6000 de membri, diverse domenii academice, fiind considerată una dintre cele mai prestigioase academii din lume. Misiunea Academiei Europaea este de a susține educația și cercetarea la nivel de excelență în domenii ale cunoașterii, relevante pentru spațiul european, dar și pentru comunitatea științifică din întreaga lume”, se arată în comunicat.

Cine este Mihaela Miroiu

Conform sursei citate, Mihaela Miroiu a introdus în România primele cursuri universitare de teorie feministă (1994) şi a îniţiat primul masterat de Studii de gen (1998) și primul program doctoral de Științe Politice din România (2000). A înfiinţat prima Societate pentru Analize Feministe, este autoarea primei lucrări românești de filosofie feministă și a primei lucrări de etică feministă, a scris primul manual de cultură civică şi primul dicţionar de democraţie, a ţinut primul curs de etică în politică, potrivit informării.

„Mihaela Miroiu s-a implicat, prin diverse contribuții instituționale, civice și mediatice pentru dezvoltarea filosofiei, științelor politice și a democratizării în România. În perioada 1997-2001, prof. univ. dr. Mihaela Miroiu a fost decană a Facultății de Științe Politice din cadrul SNSPA”.

A fost membră a comisiei de specialitate din CNATDCU, între 1999-2003, și vicepreședintă a Comisiei de Științe sociale, președintă a Comisiei de Științe Politice, Juridice, Economice și Administrative, CNATDCU (2011-2012).

Comunicatul integral poate fi consultat mai jos.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Ministerul Educației este obligat de instanță să actualizeze aplicația de salarizare a angajaților din Învățământ, pentru calcularea sporului de condiții vătămătoare de 15%

Ministerul Educației trebuie să deblocheze/actualizeze aplicația de salarizare a personalului din Învățământ, pentru calcularea şi plata lunară a sporului pentru condiţii de muncă periculoase sau vătămătoare, după cum decis joi,…
Vezi articolul

Dificultățile directorilor de școli și grădinițe din satele României: De la responsabilități multiple – predau și evaluează elevi, gestionează bugetul, fac raportări periodice, fără sprijin administrativ suficient – la izolare profesională / Recomandările OCDE

Directorii de școli și grădinițe din mediul rural sunt suprasolicitați și nu au sprijin administrativ suficient, se atrage atenția în raportul OCDE privind educația și competențele în România. De la…
Vezi articolul