Alina Gorghiu, PNL, se declară mulțumită că „România Educată devine, astăzi, realitate, sunt convinsă, prin votul coaliției aflate la guvernare. Parlamentarii sunt mobilizați”

[jp_post_view]
Foto: Senatul Romaniei
În prima zi de grevă generală în Învățământ, vicepreședintele Senatului Alina Gorghiu, PNL, anunță într-o conferință de presă că parlamentarii sunt mobilizați și că „România Educată devine, astăzi, realitate, sunt convinsă, prin votul coaliției aflate la guvernare”. Rapoartele comisiei de învățământ, comisie de fond, au fost publicate luni la prânz, iar votul plenului ar urma să înceapă la ora 17:00, conform programului afișat.

”Cred că cel mai important proiect pe care îl avem astăzi pe ordinea de zi este pachetul Legilor educației. România Educată devine, astăzi, realitate, sunt convinsă, prin votul coaliției aflate la guvernare. Parlamentarii sunt mobilizați, le mulțumesc celor din Comisia de educație pentru efortul peste o săptămână, zi de zi, mai bine de 12 ore pe zi, discuții, dezbateri, amendamente suplimentare. Vă fac informarea că peste 500 de amendamente au fost depuse și în Senatul României la aceste legi, atât pe preuniversitar, cât și pe universitar. Sunt mulțumită că astăzi reușim să supunem votului plenului Senatului proiectul cel mai mare de consultare națională din ultimele trei decenii”, a declarat Alina Gorghiu, după ședința Biroului Permanent.

https://www.facebook.com/alinagorghiu/videos/241484041807998


4 comments
  1. La ce școala are doamna… nu ne mira ca este lipsită de discernamant.

  2. „Romania Educata” = analfabeti functionali 80% ?!?.
    „analfabeti functionali cu 12 (sau mai putine) clase”= indivizi inutili societatii (nu sunt capabili sa faca nimic, refuza sa respecte regulile)
    „indivizi inutili societatii”= platiti din banii celor harnici sa stea degeaba, eventual sa fure sau mai rau sa distruga munca altora, sau acestia sunt chiar periculosi
    „indivizi periculosi”= cei care vor popula inchisorile și noi vom plati din banii celor harnici ca acestia sa stea departe de societate
    Cine va mai lucra in Romania peste 10-20 de ani, cum se vor plati toate aceste cheltuieli ?
    Noua și minunata lege a invatamantului nu face altceva decat sa produca și mai multi astfel de indivizi.
    500 de amendamente ? Ce conteaza numarul, conteaza valoarea lor !! Și cate din cele valoroase au fost luate in seama ?

  3. Sa va fie tuturor invatatura de minte si sa nu mai votati persoane ca Gorghiu. Zero profesionalism si zero moralitate. Are un punctaj mare doar la functii sinecuri de partid.

  4. Minte cum respiră.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Anchete ale poliției în ambele cazuri flagrante de scurgere a subiectelor de la Bacalaureat 2024, anunțate și de Ministerul Educației, care face apel de responsabilitate și la presă, pentru a nu mai publica subiectele în timpul probelor

Ministerul Educației reacționează după ce subiectele de la proba de limba română de la examenul de Bac 2024 s-au scurs în presă cu puțin timp după ce a început proba.…
Vezi articolul

Studenții Teologi din Iași cer Ministerului de Interne să permită activitățile religioase în spații închise: „Măsurile de combatere a coronavirusului nu trebuie să încalce libertatea de conștiință”

Societatea Studenților Teologi din Iași solicită Ministerului de Interne să revină asupra deciziei cu privire la suspendarea tuturor activităților religioase desfășurate în spații închise. Concret, studenții Teologi din Iași cer…
Vezi articolul