Ce presupune să faci un doctorat în Marea Britanie, la Universitatea Oxford? Confesiunea unui imunolog român stabilit în Londra, despre pandemia de ”doctori” și plagiate din țara natală

[jp_post_view]
Foto: Ștefan Dascălu
O teză, 264 de pagini, șase capitole, patru ani și jumătate de studiu și cercetare. Multe experimente. Deznădejde, stres, presiune, zile și uneori nopți în laboratoare sau biblioteci. Timp petrecut departe de cei dragi. Frustrarea eșecului și extazul rezultatelor, ambele duse uneori până la lacrimi.

Doctoratul este un drum pe care mi l-am asumat atunci când am decis să îmi continui studiile post-universitare la Universitatea Oxford, primind de altfel o bursă integrală din partea Regatului Unit. Pasiunea pentru imunologie și dorința de a contribui la lupta împotriva bolilor infecțioase m-au determinat să îmi aleg ca subiect de studiu gripa aviară. Un virus care în anumite circumstanțe poate avea o mortalitate de peste 50% și care avea, și din păcate încă are, un potențial pandemic uriaș.

Îmi aduc aminte discuția cu un profesor care mi-a devenit ulterior îndrumător al tezei. Acesta mi-a spus că doctoratul va fi cel mai greu lucru din punct de vedere intelectual pe care îl voi face vreodată, dar că rezultatul final va merita tot efortul. Privind în retrospectivă, mă gândesc la numeroasele obstacole pe care am reușit să le depășesc prin perseverență și uneori chiar prin încăpățânare. Totodată, mă gândesc că nu aș fi reușit nimic fără sprijinul moral al familiei mele, care mi-a fost alături mereu.

Citește articolul semnat de imunologul Ștefan Dascălu pe G4Media.ro.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

OFICIAL Calendarul pentru stabilirea cifrei de școlarizare în învățământul preuniversitar dual și profesional pentru anul școlar 2024-2025

Ordinul Ministerului Educației privind aprobarea calendarului etapelor și acțiunilor pentru stabilirea cifrei de școlarizare în învățământul preuniversitar dual și în învățământul profesional de stat pentru anul școlar 2024-2025 a fost…
Vezi articolul

Primarul Brașovului vrea să introducă „Masa caldă în şcoli” pentru toți elevii din județ, pe modelul orașului francez Tours, care are o bucătărie centrală unde sunt gătite zilnic 8.000 de mese pentru școli

Primarul Brașovului, Allen Coliban, vrea să implementeze în municipiu mai multe proiecte inspirate din modelul francez al oraşului Tours, pe care l-a vizitat la sfârşitul lunii trecute, printre care „Masa…
Vezi articolul

Sorin Cîmpeanu: S-ar putea să vă dau o veste proastă, să fiu și-n al patrulea mandat de ministru, pentru că nu e o limită / Justificări pentru introducerea numărului nelimitat de mandate pentru rectori: prin exemplul unui director de liceu tehnologic din Oradea, care e din 1990 în funcție arată că „ne dorim profesionalizarea guvernanței”

Printr-o serie de comparații cu funcții din alte domenii sau din universități din sisteme mult mai evoluate decât cel românesc, așa a justificat Sorin Cîmpeanu introducerea în proiectul legii învățământului…
Vezi articolul